Importanța monitorului și ultima mea alegere - Benq SW321C


 

 Alegerea echipamentelor cu care lucrăm este întotdeauna o treabă dificilă, consumă timp iar alegerile propriuzise, cele finale, sunt de fapt liste lungi de compromisuri acceptate, uneori fără să realizăm capcana în care intrăm. Motivul principal - se pare că nu avem bugetul necesar ptr ce considerăm că ne-ar satisface pe deplin. După un prim compromis urmează și celelalte, în cascadă, promițând în gând că următoarea achiziție o vom face fără compromis. Oare?

  Lucrez intens la finalizarea unui eseu cinematografic - Dobrogea Tată, Dobrogea! pe care-l știți sub numele de Proiect Dobrogea. Astfel mi-am dat seama că nu mă mai pot juca cu munca mea și am început să studiez și să achiziționez echipament care să nu-mi genereze probleme. Ca și mine în trecut, mulți consideră că trebuie investit serios în sistemul de calcul - Computer - și lasă monitorul la sfârșit, evident cu bugetul raportat la importanța minoră care i se atribuie. Dar nu realizează că Monitorul este de fapt cea mai importantă piesă hardware când vorbim despre editarea de fotografie ori video. Un monitor ieftin, slab, necalibrat poate ruina ore/zile/luni de editare. O spune unul pățit, care a avut probleme după o calibrare a unui monitor Dell cu un device Spider... CEA MAI PROASTĂ COMBINAȚIE - Dell+Spider! Am fost nevoit ulterior să reiau prelucrările compromise și nu mi-a plăcut deloc! Un alt aspect este acela că monitorul va sta pe biroul vostru cel puțin 2-3 generații de PC, adică veți schimba de câteva ori PC-ul până veți arunca monitorul. El este interfața dintre PC+softul de editare și voi. Dacă alegerea este una nepotrivită... rezultatele sunt supuse hazardului. Dacă ptr. un amator este acceptabil, ptr. un profesionist este o greșeală nepardonabilă. degeaba aveți cel mai puternic PC pe care vi l-ați putut permite, dacă ați atașat la el un monitor cu panel  TN - twisted nematic - și intrați la editare foto. Acel monitor va fi ok ptr jocuri, nu ptr editări.





Avem de ales acum paneluri realizate folosind câteva tehnologii.

1. - TN - bun ptr aplicații banale, navigare pe web și jocuri, la jocuri mai ales datorită timpilor extrem de mici de răspuns și a culorilor saturate.

2. - PVA - Bun la editari foto, reproduce negrul foarte bine dar are unghiuri de vizualizare mediocre.

3. - IPS - Bun la editări foto, reproduce foarte bine culorile, reproduce negrul ceva mai slab - este de fapt unul din punctele lui slabe - are luminozitate și contrast bun, iar unghiurile de vizualizare sunt foarte bune - 179 grade. 

4. OLED - Bun la editare foto, unghiur foarte bune de vizualizare, culori foarte bune, contrast excelent, negrul este reprodus cel mai bine dintre toate tehnologiile, dar are un handicap major - efectul de Burn in care se manifestă prin impregnarea unei imagini remanente permanente in cazul in care panelul va afișa cu orele/zilele/lunile o imagine statică - asta este des întâlnit la noi, stăm cu programe gen PS deschise lucrând ore întregi, zile la rând. Astfel meniul programului PS va imprima o imagine remanentă pe acel tip de panel. Se folosesc tot felul de funcții de eliminare e efectului de burn in, dar cum pixelii sunt realizați din materie organică, aceasta își pierde proprietățile în timp, iar panelul va fi tot mai afectat de probleme de reproducere a imaginii.

 Aveam deja un monitor Dell cu panel IPS pe 10 biți - de fapt 8 biți+2 biți emulați software și am căutat ceva care să-mi ofere o performanță mai bună, acceptând faptul că un astfel de monitor va costa.

 De 2-3 ani tot auzeam de un producător nou intrat pe piața asta, ce ridica deja pretenții cu câteva modele foarte interesante la prețuri mai mici față de cei cu nume consacrate, cum ar fi Dell, LG, Samsung. Stiam că au câteva piese bune la diagonale de 24 și 27 inci, dar eu doream un monitor de 32 inci și rezoluție 4K, pe care să pot face și editare video urmărind filmarea redată pixel la pixel. Iar ptr 4K diagonala minim acceptabilă era ptr. mine cea de 32 inci.




Alegerea finală a fost un Benq model SW321C, monitor de 32 inci, 4K, 10 biți. Cutia cu care a venit este imensă, iar cum am desfăcutprima clapă de carton am fost intâmpinat de un plic negru în care am găsit toate măsurătorile și calibrările realizate pe acel monitor - uniformitate, Gamut și Delta E unde am găsit valoare de 1,24 măsurat din fabrică ptr monitorul primit de mine. După ce am făcut o calibrare hardware am ajuns cu DeltaE la o valoare incredibilă de 0,7. Ptr lucrul în zona editărilor foto avem nevoie de o valoare mai mică de 2. Eu am 0,7!!! Ca o paranteză - este cel mai bun/spectaculos mod de ambalare din tot ce am primit eu ca electronică până acum. Atenție ptr fiecare detaliu.















Monitorul vine cu un braț robust, are sistem de prindere VESA 100 iar eu am optat ptr. a monta acest monitor la un braț mobil Ergotron cu VESA100. Vine și cu un accesoriu întâlnit la monitoarele Pro - Shading hood, extrem de folositor când aveți lumini de la ferestre sau de la monitoare apropiate de al vostru.




Un alt accesoriu foarte interesant și folositor - regăsit doar la monitoarele Benq - este acel Hotkey pucks care va extinde butoanele de reglaj la nivelul biroului, într-un mod chiar mai ergonomic. Acesta se conectează la monitor prin mufă miniUSB, aflată în zona conectorilor. În privința conecticii, găsim în spatele monitorului o mufă USB C prin care putem atașa Un laptop Mac sau un PC cu placă video ce are ieșire USB C, un conector Display Port 1,4, 2 conectori HDMI 2.0 precum si o mufă USB B care comunică cu PC-ul pe magistrala USB 3 si gestionează transferul de date ptr calibrare, ptr cele 2 mufe USB 3 și ptr cititorul de carduri SD la care am primele 2 nemulțumiri - nu este SDXC II și este amplasat foarte neinspirat, este greu de inserat un SD, mai ales dacă am montat Hood-ul pe monitor. Un alt aspect negativ este alegerea plasticului destul de slab/flexibil de la rama pe care sunt montate butoanele de reglaj, dar având acel Hotkey pot spune că nu mai pun mâna în acea zonă decât ptr a modifica poziția monitorului pe birou. Atunci plasticul se mișcă și atinge panelul...





După ce am calibrat monitorul hardware si am avut parte de o imagine splendidă, cu tonuri excelente, via placa video RTX 2080Ti ce-mi livrează semnal pe 10 biți - în sfârșit am pastel de pastel în imaginile mele!!! - am realizat un test care să verifice o problemă semnalată la monitoarele din generația anterioară produse de Benq, problemă pe care o aveam și la monitorul meu Dell de 27 inci - reflexia luminii din panel, în situația în care avem o fereastră, sau o sursă de iluminat puternică. Așa că am pus la 50 cm de ambele mele monitoare o lampă LED pe care o folosesc la filmările video. Diferența dintre noul monitor Benq și vechiul meu monitor Dell este enormă... Prima imagine ptr reflexia din Benq SW321C iar a doua imagine din monitorul Dell.




Vedeți aici cum se reflectă lumina intensă, de la 30 cm de panelul monitorului Benq SW321C


Am verificat apoi scurgerile de lumină in cazul unei camere întunecate și a unui ecran complet negru. Aici mai au de lucru, dar se pare că este o limitare a tehnologiei IPS peste care nu se mai poate trece.Situația descrisă o întâlniți când vizualizați un film noaptea iar pe ecran sunt scene extrem de intunecate, de genul filmărilor noaptea. Sau când editați foto alb negru si aveți extrem de mult negru în acea imagine. acesta va fi reprodus ca un gri închis.



 La sfârșit am lăsat un accesoriu simpatic, o rolă cu gel cu care pot curăța ecranul la intervale regulate, rolă ce se poate spăla cu apă. Urmează să verific modificările de calibrare generate de timp, modul în care-și va păstra acuratețea reproducerii culorilor. Una peste alta, sunt extrem de mulțumit de produs, chiar dacă acesta nu este perfect. Atenția producătorului la orice detaliu precum și faptul că și-a însușit criticile ptr generațiile anterioare mă face să cred că dintr-un producător necunoscut acum 4-5 ani va deveni un jucător important oferind calitate la prețuri mai mici decât cele ale producătorilor mari 






 În privința meniului, prin care poți naviga foarte elegant folosind acel Hotkey Pucks, avem de unde alege foartemulte profile de culoare presetate, cum ar fi - Adobe RGB - sRGB - Alb/Negru - Rec.709 - DCI-P3 - Display P3 - M-book - HDR - DICOM - Paper Color Sync, precum și 3 presetări pe care le putem personaliza la calibrare. 
 Panelul oferă 99% AdobeRGB, 95% P3 și 100% sRGB, un 
Pixel Pitch (mm) 0,1845,
PPI 137
Contrast nativ 1000:1
HDR10/HLG
Luminozitate 250 Lumeni
Temp. de culoare - 5000°K / 6500°K/ 9300°K /  Custom / User Defined


 

Comentarii

  1. Acest Benq pare exact ce am nevoie, mai ales ca problema cititorului de carduri nu ma deranjeaza. Multumesc pentru review!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

OM 1 - Preview. The Show Must Go On!

Olympus OM D E-M 1 Mk II review - or how can you win, when everyone else thinks that you have lost…

Cum e cu Autofocus-ul