În Tufișuri - cu Mircea Bezergheanu

 Am realizat o testare a comportamentului senzorului aparatului Nikon D500 la diverse valori de sensibilitate Iso. Din start am hotărât ca testarea să se desfășoare în condiții extreme, deoarece testările în studio/laborator pot ajuta la prezentarea unor rezultate care nu sunt valabile în viața reală. Spun asta după ce am observat că testarea în condițiile în care am o sursă de lumină cu spectrul complet, chiar dacă lumina aceasta e foarte scăzută, am rezultate bune, iar dacă merg cu aceleași valori de sensibilitate în teren, unde lumina nu este mereu de bună calitate, am rezultate mult mai proaste. Așa că am hătărât să testez în condițiile cele mai dezavantajante, în locurile unde eu chiar fotografiez.  Scena aleasă a fost și ea găndită, doream să am o zonă mai luminoasă alături de o zonă în umbră profundă, unde puteam vedea imediat defectele, zgomot și banding. Testul s-a realizat mult după apusul soarelui, astfel că la valori Iso mici am avut expuneri de peste 5 sec. Un element

    Am deschis ochii larg! Am tras în piept aerul mirosind a cimbrișor și mentă sălbatică . Am expirat lent și mi-a m dat seam a că l-am înțeles pe Don Quijote de la Mancha.  Am închis ochii.  Împăcat.  Dar nu inainte de a mai fura o gură din aerul parfumat al Dobrogei. Cred că am zărit și umbra unui cioban, pierzându-se-n ceață...  Apoi am simțit că revin, mângâiat de căldura blândă a soarelui ce tocmai apunea.   Confuz, m-am ridicat în capul oaselor și am privit uimit în jur... a câta viată?  Am regăsit barca ce m-a purtat de atâtea ori pe calea stelelor. Trasă la malul Dobrogei, tata Munților și mama Pământului. Inspir profund - da, cimbrișor și mentă sălbatică!    Aud marea, și simt gustul sărat pe buze. Sunt aproape, de fapt sunt peste tot...  În clipa în care spun Enisala, mă trezesc între pietrele unde am dormit a câta noapte oare? Și constat că sunt privit de câțiva tineri... Brusc, doi dintre ei se animă și aud cum le șo