În Tufișuri - cu Mircea Bezergheanu

 Iată că am reușit să fotografiez ceva ce foarte puțini oameni au avut ocazia să vadă pe viu, în natură. De fapt pândeam niște corcodei mari care stăteau la mare distanță, când nu știu cum s-a făcut că au început să se agite chiar lângă mine zeci de albine. Așa m-am trezit că trag instinctiv, ca un prădător ce reacționează la mișcarea victimei, târăndu-mă mai aproape de acțiune. Știu doar că, la un moment date, eram cu ambele coate într-o balegă... dar și aia era semiuscată...  Tocmai asistam, uimit de norocul care m-a lovit și indiferent la pericolul la care mă expuneam, la împerecherea unei specii de albine solitare, sălbatice, Albina cu pantaloni mai exact. Ca orice albine sălbatice pot reacționa extrem de agresiv atunci când sunt deranjate. Și, evident, nu aveam nici o protecție. Mă bazam doar pe încrederea că nu le voi deranja, că nu vor simți nici o amenințare din partea mea. Inițial am încercat să le fotografiez/filmez cu un obiectiv macro de 30 mm de la Olympus, dar mi-am d

  Zilele trecute am traversat iar Dobrogea, de la nord la sud, oprindu-mă din loc în loc. Nu mi-am propus să fotografiez ceva anume, doream să mă relaxez. Dar cumva, ața m-a tras într-un loc, pe malul lacului Razelm, unde am rămas peste noapte, ptr ca a doua zi să o iau mai departe, spre cheile Dobrogei  Doar că, a doua zi aveam să fiu martor la un eveniment neconsemnat încă în cărțile de ornitologie. Am observat comportamentul extrem de curios al unei Egrete mari - Ardea alba -  care pescuia la mal broaștele, dar lăsa să treacă pe lângă ea toți șerpii, mari si mici, știind că specia asta se hrănește și cu șerpi, pe care nu-i refuză din meniu. Și vă rog să mă credeți, erau extrem de mulți șerpi în zona aia...     Observam cum stătea și privea fix spre larg, scanând zona din fața ei, privind atent valurile. Apoi țâșnea în aer și zbura cam 20-30 m spre larg, făcând un ușor ocol  unei anumite zone...  Ptr. ca să se năpustească cu capul în jos și să

 După expoziție, simțindu-mă vinovat că nu am putut mulțumi celor care mi-au fost alături în poveștile ce le trăiesc, am montat aparatul pe teleobiectiv și am plecat spre locul în care, în fiecare an, mă întâlnesc cu primele Prigorii ce vin în țara noastră. Am mers agale, pe drumuri uitate. strâmbate de timp. Și am trăit mirosul rapiței, am trăit praful, fluturii și florile, acompaniat fiind de păsări.    Pretutindeni păsări...  Ridic privirea... și dau de încă o pasăre...   Mă trezesc din visare, și-mi continui drumul agale  ... până aud vocea care-mi face inima să tresară, Pri, prii, prii! Au sosit!!! Dragele mele, au sosit. așa cum fac an de an, de milenii. Chiar dacă le-am ars, otrăvit, sau alungat, ele revin, mereu și mereu, acolo unde s-au născut. Dragele mele!   Acum trebuie să mă duc să iau cireșe, să mă așez în fund și să scuip sâmburii cu boltă. Da, și asta înseamnă că trăiesc!