În Tufișuri - cu Mircea Bezergheanu

 După expoziție, simțindu-mă vinovat că nu am putut mulțumi celor care mi-au fost alături în poveștile ce le trăiesc, am montat aparatul pe teleobiectiv și am plecat spre locul în care, în fiecare an, mă întâlnesc cu primele Prigorii ce vin în țara noastră. Am mers agale, pe drumuri uitate. strâmbate de timp. Și am trăit mirosul rapiței, am trăit praful, fluturii și florile, acompaniat fiind de păsări.    Pretutindeni păsări...  Ridic privirea... și dau de încă o pasăre...   Mă trezesc din visare, și-mi continui drumul agale  ... până aud vocea care-mi face inima să tresară, Pri, prii, prii! Au sosit!!! Dragele mele, au sosit. așa cum fac an de an, de milenii. Chiar dacă le-am ars, otrăvit, sau alungat, ele revin, mereu și mereu, acolo unde s-au născut. Dragele mele!   Acum trebuie să mă duc să iau cireșe, să mă așez în fund și să scuip sâmburii cu boltă. Da, și asta înseamnă că trăiesc!

    " De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării Și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta" Am făcut multe rele, am hulit și mi-am bătut joc de tot ce era mai mic și mai slab ca mine. Cu toate astea, am simțit Iubirea care mă inconjura din toate părțile, apărându-mă și ghidându-mă, fără ca eu să-mi dau seama. Timpul - Răbdarea lui Dumnezeu - și-a făcut datoria, dându-mi șansa de a vedea o nevăzută cărare. Am părăsit din curiozitate copilărească drumul betonat, impus, și m-am pierdut ÎnTufișuri, unde am descoperit încet, încet Dobrogea. Nu s-a arătat brusc, ca o revelație. invidiez pe cei care au avut parte de așa ceva. Pe mine m-a încercat, să vadă cât duc. M-a pus să îndur friguri cumplite, călduri infernale, sete și foame, atacuri ale oamenilor, suferințele bolilor. Credeam că sunt un dur, antrenamentele făcuseră din mine o mașinărie eficientă, unde nu era loc de Suflet și compasiune. Dar să vezi minune, abi