Viața, ca un fum.

  Stau pe prispa Ambasadei, mănânc o bucată de caș de oaie ce-mi scârțâie-n dinți. Nu mai am pâine de o săptămână, am terminat și biscuiții... Privesc la Mânzul de aur ce și-a făcut un prieten nou, Măgărușul lui nea Gherasim. Se joacă împreună, aleargă de colo colo, până la epuizare.

 Puțin mai încolo 2 câini mari, ciobănești caucazieni. Unul dintre ei va pleca din viața asta în iarnă, mâncat de Lupi. Nu l-au mai găsit niciodată, doar urme de sânge, picurat pe zăpadă.

 Vine vara și aflu că măgarul a plecat și el spre plaiurile verzi ale strămoșilor. L-au mâncat Lupii chiar la fântâna Zânelor, 100m mai jos de ambasadă. La iarnă vor fi mai multe zâne, la vară vor fi mai multe Flori. Voi aduce cu mine, din Dobrogea, miros de cimbrișor și mentă sălbatică.
 Acasă, bucurându-mă de ce mi-a mai rămas...