Tura foto din Trascău, 15-17 August



  La insistențele câtorva prieteni, am programat în perioada 15-17 August 2014 o tură foto în zona Munților Apuseni, mai ales că doream de mult să ajung la Grota Studenților precum și la Geamăna.
  Așa se face că Vineri 14 August am ajuns la Râmetea, ptr. ca  adoua zi să fiu prezent la întâlnirea cu participanții la tură. Au ajuns aproape toți în timp util, ptr a pregăti corturile, în care credeau ei că vor apuca să doarmă... I-am lăsat să se bucure, știind că în orele ce vor urma li se va șterge zâmbetul de pe față






 După ora prânzului ne-am învârtit prin zonă, tatonând terenul



  Iar la Cetatea Colțești am pus paznic un câine, să aibă grijă de echipamentul foto... Așa bun paznic era, că m-a facut Cosmin de obiective, fără nici o problemă!


 Când mă duc la el, să-l scutur să se trezească, ce credeți că văd? Dormea cu frâna de mână trasă!!!



 La întrebarea mea - Bă, da cei cu ăsta, ce i-ați dat de a ajuns în halul acesta? mi-au răspuns - L-a ținut Geanina în brațe...
 Evident, râsete...
 Plecăm spre sud, în direcția Aiud, oprim în niște Chei, unde, la începutul urcării dau de alt câine, Lup. Gras ca un ardei umplut.





 După câteva minute de urcare a căzut lat, refuzând să se mai ridice de jos. Frate, nici câinii nu mai sunt ce-au fost...



 Spre seară am plecat în direcția Pietrei Secuiului, ptr a urca la Grota Studenților, unde urma să stăm noaptea să fotografiem. Am îmbarcat flora și fauna în 2 mașini și am plecat spre ținta noastră, în cântece patriotice Românești, chiar dacă între noi aveam și un etnic Ungur, care încerca și el să ne acopere cu cântece câmpenești Ungurești. Ca la nebuni!




 Nu știu cum se face, că la un moment dat Cosmin era fugărit cu mașina de ăia de care vă spuneam că nu ar fi tocmai în regulă...


L-am salvat ungândul- fără cratimă - Cavaler, cu Ochelarii Magici,


I-am pus pe recalcitrați să bage flotări, că o luau de nebuni pe arătură, fără să ne aștepte, încălcând regula de aur a fotografiei În Tufișuri - Urmează-ți Căpitanul!!!


Apoi i-am uns și pe restul, să aibă inspirație, consumând o mare parte din Magia acumulată în Ochelari.


Și dăi urcare spre Grota Studenților!


Unde am stat până pe la ora 2,30 noaptea. Cu folos. Majoritatea dormeau pe jos, cu capul pe stânci, când le-am dat alarma ptr deplasarea în marș forțat spre Cetatea Colțești




 Am ales să părăsesc Grota noaptea atunci când am văzut fluviul de aburi care se scurgea prin vale, intuind că la răsărit vom avea spectacol dacă ne plasăm în contralumină. Loz câștigător!








  Cosmin Berghean, ghidul și omul meu de bază din vestul Țării, spunea că niciodată nu a avut un asemenea spectacol când a venit la Colțești, era chiar și el surprins de oferta fotografică a acelei zile magice. Muream toți de somn, după marșurile din noapte, deoarece distanțele erau destul de mari, dar când soarele a început să modeleze aburii, am uitat de tot greul. Se spune că Soarele răsare de 2 ori la Râmetea, o data la ora normală a răsăritului și a doua oară, când depășește creasta Pietrei Secuiului, ptr a revărsa lumina în acea vale superbă.
 Ne-am întors la corturile care ne-au așteptat goale, ptr a le strânge, plecam spre Geamăna, satul acoperit de sterilul deversat de exploatarea Roșia Poieni. Aici alt spectacol, o frumusețe tragică, un iad ptr natură, un rai ptr fotogtrafi...








 Iar două scene m-au zguduit până în temelii. Prima, un măr care apucase să înflorească, apoi să rodească, pierea otrăvit, merele neajunse la maturitate cădeau în valul de cianură ce acoperea încet încet trunchiul roditor...


 De a doua scenă am avut parte noaptea, când am fotografiat turla Bisericii din mijlocul lacului de steril, turlă din care părea că iese, ca o lumină, spiritul colectiv al satului ucis...


 O noapte de neuitat, la fel și a doua zi...




 Iar la un moment dat, după plecarea unora dintre participanți înaintea Căpitanului - iarăși!- am zis să mai coborâm lângă malul lacului, pe altă parte. Ne-am băgat astfel în cele mai ciupitoare urzici pe care le-am întâlnit în viața mea! Iar când am ajuns la o râpă prin care curgea cianură mai aveam două alternative - 1, ne întoarcem prin urzicile prin care am venit... EXCLUUUS! sau 2. trecem râpa peste o țeavă șubredă... Evident am ales țeava, ptr a merge mai departe în nebunia noastră




 După ce am trecut țeava am ajuns la malul dorit, iar de sus a început să cadă câte un strop, da ceva subțirel...


 Cumva, m-a mâncat în fund să le spun că aia nu e ploaie, că ploaia adevărată vine după Dansul Ploii, pe care... l-am executat! Greșeală FATALĂ, că ne-a dat o ploaieeee, mamă, mamăăăă










 Și așa, în bogăție s-a încheiat ptr ei Tura din Trascău. Ptr mine aventura va continua, deoarece în acea seară am rămas la Dumești, ptr ca dimineață să prind cețurile peste dealuri. Am tras mai mult Time Lapse, iar filmul îl voi monta cât de curând. Pun doar câteva fotografii de la Dumești.





 Luni am plecat de la Dumești spre un loc care mă bântuie de ani buni, Fundătura Ponorului, sau Palma lui Dumnezeu, în Munții Șureanu. Greu de ajuns acolo, marcaje inexistente, iar de localnici nu am dat pe tot drumul, până aproape de locul de care vorbesc. M-am ghidat după instinct și m-am bazat pe rezistența lui Cici, care a făcut față cu brio drumului de peste 12 KM prin păduri și peste stânci. În ultima porțiune deja bâjbâiam, fără să dau de intrarea în Palma lui Dumnezeu. Norocul meu a venit de la o pereche de localnici, bătrâni ce treceu cu o căruță pe acolo. Ei m-au îndrumat să o iau pe un drumeag ascuns în pădurea de brad...
 Ies din pădure și dau de imaginea asta care mă face să uit de oboseală, de foame și de sete. Închid ochii și mă descompun în pariculele elementare, fiecare element amplificând culoarea corespondentă din acest peisaj. Câteva fire cad jos, și văd cum se ițește o floare mică, albă. Ce a mai rămas, plutește ca un abur spre valea ponorului. Revenirea la realitate a fost sfâșietoare...și am urlat prelung, spre Frații mei Lupi, de peste dealuri. Fundătura Ponorului, aproape Dobrogea!





 Am găsit niște ochelari și pe aici, chiar în locul în care râul Ponor intră sub stâncă, ptr a se pierde în pământ. Așa că, cel care ți-ai pierdut ochelarii, să știi că sunt la mine!







 De aici am plecat spre Transalpina, după care am urcat Transfăgărășanul încheind o ieșire foarte bogată în imagini și trăiri...







 Sâmbăta asta 30 August, ne reîntâlnim în Tabăra de exterminare din Dobrogea. Vă aștept, cu maceta ascuțită!

Comentarii

  1. Ochelarii aceia magici au legatura directa cu sufletul. M-am uitat la fotografii fara sa respir.

    RăspundețiȘtergere
  2. superb articol....foto fantastice. multumim

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos articol, draga Mircea.
    Am vazut prin articolul tau un colt de rai din aceasta parte a tarii, pe care probabil putini romani il cunosc.
    Pardon , si unul de iad , dar pe asta l-am mai vazut .
    Multumim si sa iti Dea Dumnezeu sanatate.

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  4. Superb,dacă stiam veneam si eu,ca sunt din Aiud :-)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

OM 1 - Preview. The Show Must Go On!

Cum e cu Autofocus-ul

Olympus OM D E-M 1 Mk II review - or how can you win, when everyone else thinks that you have lost…