Pagini

sâmbătă, 11 februarie 2017

Fundătura Ponorului, fântâna Zânelor și cîinii cu ochi albaștri


  După misiunea din Dobrogea am plecat împreună cu Marius spre Fundătura Ponorului, să luăm 40 kg de brânză și jumătate de porc, afumat și preparat. Bine, astea urma să le luăm din Federi, de jos din sat. Urcarea spre Fundătură am făcut-o doar ca să avem cu ce ne lăuda acum, forțând-o pe Cici mai tare ca oricând. Închipuiți-vă un drum forestier de 10 km plin cu zăpadă de jumătate de metru plus câțiva copaci doborâți. Cei din sat ne-au spus că nu vom reuși, s-a încercat cu sănii, dar au dat înapoi după ce s-au blocat animalele în niște troiene. Am avut parte de o urcare de 2-3 ore în treapta a-I-a cu reductor, iar cel puțin jumătate de oră am avut o repriză la 4000 ture, pe urcarea cea mai lungă și abruptă.. Dar să trecem peste asta, să vă prezint Fundătura așa cum puțini pot să o vadă - Plină de Zâne!

















  Am stat acolo 3 zile și 2 nopți. La -23 grade. Când am spus că urc iarna asta și chem ceața am fost întrebat dacă e ceață iarna pe acolo. Ei bine, este. A venit la întâlnire chiar din prima dimineață, așa că am putut trece pe sub Curcubeul alb, ptr a intra la Fântâna Zânelor.








 Ce bucurie să privesc înapoi și să văd că am lăsat o urmă spre fântână...


 Coborârea din Fundătură a fost aprope la fel de epuizantă ca urcarea, și mi-au tremurat mâinile și picioarele cam 6 ore de la momentul în care eram deja la asfalt. Seara ne-am îndreptat spre Emanuel, în Munții Trascău, unde am înoptat. A doua zi am luat direcția Sighișoara și ne-am oprit la Racoș, ultimul vulcan ce s-a stins pe teritoriul țării noastre.



 de la Racoș am provocat iar soarta, traversând spre Tușnad prin defileul Oltului, plin de zăpadă. La primăvară trebuie să stau o clipă și acolo, în defileu! Zău.
 Am ajuns la Tușnad, unde urma să fotografiem a doua zi cursele de atelaje cu câini. Am urcat la Sf Ana, să căutâm și acolo Zânele...


                                                                 Vedeți?!!! Zâne!


 Cerul albastru s-a arătat doar o clipă, cât să trag acel cadru.






  Au urmat 2 zile în care am iubit câinii, ca niște copii!
























 Bucurie dedicată mamei mele, care a făcut tot posibilul ca eu să fiu ceea ce sunt. La o săptămână după această poveste, pleca să-mi culeagă flori alături de Zâne, așa cum făcea în fiecare noapte de Sânziene...

2 comentarii:

  1. Multumesc! Imagini si povestiri ce te lasa fara cuvinte si te umple de entuziasm, ca exista atata daruire pentru a povesti si emotiona prin imagini.

    RăspundețiȘtergere
  2. Atat de frumos, atat de multa liniste, atat de mult calm! Si ce priviri au cainii - cum sa nu ii iubesti!
    Si eu va multumesc.

    RăspundețiȘtergere