Pagini

miercuri, 4 mai 2016

Rătăcind în propria viață. A câta viată?



    Am deschis ochii larg! Am tras în piept aerul mirosind a cimbrișor și mentă sălbatică . Am expirat lent și mi-am dat seama că l-am înțeles pe Don Quijote de la Mancha.
 Am închis ochii.
 Împăcat.
 Dar nu inainte de a mai fura o gură din aerul parfumat al Dobrogei. Cred că am zărit și umbra unui cioban, pierzându-se-n ceață...





 Apoi am simțit că revin, mângâiat de căldura blândă a soarelui ce tocmai apunea.



  Confuz, m-am ridicat în capul oaselor și am privit uimit în jur... a câta viată?



 Am regăsit barca ce m-a purtat de atâtea ori pe calea stelelor. Trasă la malul Dobrogei, tata Munților și mama Pământului. Inspir profund - da, cimbrișor și mentă sălbatică!



   Aud marea, și simt gustul sărat pe buze. Sunt aproape, de fapt sunt peste tot...







 În clipa în care spun Enisala, mă trezesc între pietrele unde am dormit a câta noapte oare? Și constat că sunt privit de câțiva tineri... Brusc, doi dintre ei se animă și aud cum le șoșotesc fetelor ce-i însoțesc - e căpitanul Mircea, e căpitanul Mircea, care iubește Dobrogea și are un Copac al lui! Îi salut zâmbind, eram cu părul vâlvoi, cu muci uscați la nas, cu ochii cârpiți se somn... o frumusețe...
 Dar nu-i nimic, am găsit eu frumusetea peste tot în praful aspru al Dobrogei, probabil voi fi confundat cu aceasta... sper...
 Oricum, privirile lor erau încărcate de milă distantă amestecată cu uimire. Mă simțeam ca un câine slab, gonit de stăpân...



   
   Am avut un dialog, fiind aproape supus unui interogatoriu.
   Le-am răspun la diverse întrebări mai mult sau mai puțin naive, apoi sunt blocat de ultima serie:
  - Și nu stați noaptea la un hotel, ceva?
  - Nu, pentru că aș pierde legătura pământului...
  - Dar nu vă este frică, nu este periculos?
  - Nu văd care ar fi pericolul! eu chiar și noaptea am umbră...
  - Dar nikoanele astea nu costă mult?!!!
  - Hmmm, costă ceva...
  - Păi de aia întreb, nu vă e frică să stați cu ele?
   -Nu, deoarece nu stau eu cu ele, ci stau ele cu mine... și au încredere că voi avea grijă de ele.
    Una din fete intervine și ea cu fraza - chiar am auzit că sunteți celebru, cred că de aia nu vă este frică! Și mai aveți și gipul ăsta mare... Nu-i așa?
   Nu m-am putut abține și am improvizat o legendă care se potrivea șablonului ei de gândire:
  - Sunt celebru, dar în sens negativ, m-au dat și la televizor. Acum ceva ani în urmă am fost atacat de 3 ciriclii care erau spaima zonei, furând, violând și provăcând numai scandaluri. Au vrut să mă facă clasic, dar au dat de dracu. Pe unul l-am tranșat felii felii cu maceta și l-am pus cu sare pe un platou cu ridichi și ceapă!

 LINIȘTE TOTALĂ, RESPIRAȚIILE BLOCATE! Auzeai aerul în palele eolienelor!




 Apoi întrebare abia șoptită - Și nu ați pățit nimic?...
 Nu, ptr că magraonii au avut o tentativă de viol asupra nepoatei judecătorului, fata primarului din satul lor și s-a mușamalizat totul. au dat și la televizor, dar au șters informația a treia zi. Dar am rămas celebru între magraoni, așa cum zici tu. Probabil mi-au dedicat și un cântecel, între manelele lor...
 Pauză în care observ cum crește fâstâceala între ei. Iar una dintre fete scapă plângăcios propoziția - 
   - Dar eu nu mai vreau să stau să văd apusul aici, la Enisala, vreau la Mamaia!...
 Era ora 9,30 dimineață, doreau să vadă apusul...
  În scurt timp vedeam 2 mașini demarate cu talpa la podea din parcarea cetății Enisala... spre Mamaia!
 Fraților, știrile de la ora 5 au lobotomizat tânăra generație, care înghite ca pelicanul orice prosteală, chiar dacă pute de la kilometrii a minciună!



                                           Am fugit repede la copac, să-mi cer iertare


   Apoi am revenit la păsăricile mele, la munții mei, la fluturii și florile mele!


























  Cu bucurie am regăsit Părul Zânelor - Colilia (Stipa Pennata) , aceasta minunăție vegetală ce acoperea dealurile molcome ale Dobrogei, unduindu-se asemănător cu valurile mărilor, făcând întinderile ce se pierdeau în zare să pară însuflețite.



                                       D O B R O G E A   T A T Ă,   D O B R O G E A !

                                                  Pelin, Cimbrișor și Mentă sălbatică...




8 comentarii:

  1. Frumos.
    Unele fotografii iti taie respiratia, iti lasa impresia ca sunt facute pe alt taram.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos.
    Unele fotografii iti taie respiratia, iti lasa impresia ca sunt facute pe alt taram.

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunat scris. Aproape ca simti respiratia pamantului cand te uiti la fotografii.Timpul face sa nu pot sa mai ajung pe langa tine atunci cand esti in zona.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca de obicei, faina povestea si chiar isi meritau sperietura! Neuroni ciufuliti de stirile de la ora 5 urmate de maruta (cu m mic!) Super si imaginile! felicitari pentru munca si toata stima pentru efort!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu ii judecam pe acesti tineri. Sunt de plans. Ei sunt victima sistemului indiferent pe care il avem in tara si a majoritatii oamenilor dezinteresati care inloc sa ia atitudine pentru educarea lor arata cu degetul cat de prosti sunt ...
      Crezi ca tu ai fi fost altfe daca ai fi trait in imprejurimile de acolo?

      Ștergere
  5. Pentru imaginile superbe te ajută nițel nikoanele astea profesioniste.
    Dar cuvintele astea care dor sufletul și îmbată mintea doar Dumnezeu cred ca te ajută să le izvodești.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu nici nu mai urmăresc fotografiile lui Mircea, îl urmăresc pe OMUL Mircea. Mircea, ești deosebit! Mă inclin!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dincolo de fotografii despre care nu mai comentez, m-ai facut din nou sa rad si chiar aveam nevoie! Da, e jale cu generatia tanara... din pacate jale e peste tot cu generatia asta.
    Lumina buna si ai grija de fata judecatorului din satul cu lotca pierduta si cu lumina de neon in carciuma! ;)

    RăspundețiȘtergere