Pagini

marți, 19 noiembrie 2013

Pierdut în Ceahlău



  Toamna asta am avut două ieșiri prin Ceahlău, ceea ce a fost ptr mine  o mare schimbare în percepție.  În primul rând, am descoperit acolo ceea ce nu mai credeam să găsesc, ceva ce credeam pierdut ptr. totdeauna. Țineți-vă bine! Am descoperit Preoți și Călugări care m-au lăsat cu gura căscată. Acolo am găsit întruchiparea modestiei, am găsit acea naivitate frumoasă. de care doar un Moldoveam poate fi capabil. Naivitatea aia considerată prostie de o parte dintre noi. Mie mi-a ajuns la suflet, ca un balsam. Cum este să fi așteptat de către un Preot - Părintele Zosima- care să coboare din vârf, de la Schitul Dochia la Stânile, ptr a te ajuta să cari echipamentul?!!! Nu-mi venea a crede, vă spun sincer. Eram cu Ionel Onofraș, acesta l-a sunat pe Părinte, să-l anunțe că vom urca și noi la Schit, iar părintele a spus, stați așa, că vin să vă ajut!!!!!!!!!!! Și chiar ne-a ajutat. A mai venit în ajutor si Adrian Iordache, astfel că urcarea a fost floare la ureche. Nu vreți să știți ce greutate avea Părintele Zosima în rucsacul pe care-l căra. Echipament de la noi...







 Înainte de ziua urcușului am înoptat la Mănăstirea de la Stânile sau Stănile, cum se spune acum. Iar când s-a înoptat a cazut generatorul electric. De fapt s-a împușcat cablul de la generator la clădirea dormitoarelor și a sălii de mese. Ne-am apucat imediat de reparații










La un moment dat am observat cum Gabi Jinga  se duce des la cutia aia metalică unde sunt lumânările ptr Vii și Morți, făcea ceva la Vii, apoi revenea la panoul electric... Nu înțelegeam... așa că m-am dat mai aproape si... BLASFEMIIIEEEE!!!! Ăsta avea o țigară aprinsă pe care o ținea la Vii, și se ducea din minut în minut să mai tragă un fum!!!  Când l-am întrebat ce face mi-a răspuns candid - Dar e la Vii!


 A doua zi s-a lăsat și cu bătaie, după  ce am ajuns sus pe platou




 Dar la un moment dat, Gabi și-a luat-o! A fost tăbărât de un Urs, dar pagubele au fost minore, puțin sânge la mână. Blestemul Viilor...

Nici nu am ajuns bine la Cabana Dochia că am dat de Păsărici! N-am iertat nici una -







 La Cabana Dochia l-am cunoscut pe Luluș, un băiat de nota 20, care este și cabanier. Soția lui, Gabi nu este mai prejos, au avut grijă de noi, să nu ne lipsească nimic. Îmi lipsește acum accentul lor moale, care dă farmec limbii Moldovenilor. Am promis să vin la ei cu câteva grupuri anul viitor, facem probabil și o Tabără Foto, idee la care a rezonat instant și Părintele Zosima, care este primul înscris!! Acum trebuie să-i caut un aparat foto...
 Tot la mănăstire am stat puțin și cu Părintele Ciprian, care m-a bulversat complet. Frate, ce e cu Oamenii ăștia?!!! Sunt total diferiți de Popii pe care-i știam eu! Cei care mă cunosc, știți că nu prea agreeam fețele bisericești. Dar aici am întâlnit probabil Biserica Primordială, mai ales când am asistat la Vecernie, iar luminile au fost stinse, ptr ca slujba să se tină exclusiv cu lumina unei lumânări






 Am aflat apoi că Părinții hrănesc Corbii și vorbesc cu Caprele Negre. De-ai mei frate, de-ai mei! Ce se mai bucurau când le-am povestit, jos la Stănilă, despre păsările Dobrogei, despre cum vad eu natura! Ca niște copii erau, vă spun sincer. Nici urmă de preotul acela Scrobit și înțepat, în fața căruia ți-e frică să nu scapi o prostie.







 Ei cunosc muntele și ne-au arătat câte ceva, dar nu duceam noi, cât aveau ei de arătat!











Am fotografiat mai puțin, m-am concentrat pe Time Lapse, și în scurt timp eram remarcat de toți cei care umblau pe Munte. Am găsit o poieniță retrasă, unde am văzut spiritul Muntelui cum ieșea prin copac..


 Am stat acolo foarte mult timp, nu mă duceam la mese, mă hrăneam cu Merișoare, până mi s-a crăpat limba de la ele. Am consumat kilograme...



 Iar seara am avut parte de o serie ptr care a meritat orice efort. Vă las să priviți cum lumina cunoașterii ne ridică pe un piedestal, pe tronul naturii. Doar dacă o iubim...



10 comentarii:

  1. De ce sa ma minunez mai intai oare?! De frumusetea spirituala a oamenilor pe care i-am cunoscut acolo in zona, de frumusetea locurilor sau de cat de primitori si de cat de bune au fost gazdele noastre? Greu de facut o alegere. Oricum ai da-o toate sunt asa cum rar mai ai ocazia sa intalnesti in zilele noastre!
    Simplitatea vietii in mijlocul naturii, linistea ce te inconjoara cand esti acolo, frumusetea si salbaticia peisajelor, bucuria oamenilor pe care atunci ii cunosteam dar care se comportau de parca ne stiam de o viata, toate astea sunt lucruri greu de uitat. Asa ajungi sa iti dai seama ca bucuriile adevarate ale vietii sunt lucrurile simple. Cu mare drag astept sa ajung cat mai repede inapoi in Ceahlau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va doresc ca binecuvintarile primite in aceste locuri sa le pastrati cit mai mult in suflet...
      Felicitari si mult succes in continuare.

      Ștergere
  2. ai vazut,Mircea de ce luam apararea Preotilor?cand tu vorbeai de ei cu obida?eu de Aceia vorbesc, ca cei pe care i,ai intalnit...cand mai te duci cu ei la slujba lasa,te in inima si vei simti Marea Taina a Crestinismului..vei fi uluit!

    RăspundețiȘtergere
  3. ai vazut,Mircea de ce nu eram de acord cu tine cand nu aveai incredere in Preoti?eu de acestia,frumosi la suflet vorbeam.de cei autentici,care il cauta pe Hristos mai ales in inima lor.experienta unei slujbe crestinesti autentice este fantastica pentru cei pregatiti sa inteleaga.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca am fost acolo, ca am invatat sa fotografiez "galaxia" ca am reusit sa "respir "putina fotografie alaturi de Mircea, Gabi si Bebe...

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunteti niste oameni minunati , atat tu Mircea cat si Gabi.
    Multumesc pentru zilele alea cat ne-ati fost alaturi la Oravita !

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc pentru fotografii si ganduri, Ceahlaul e muntele nostru de suflet; si e unic, ascuns si misterios, se dezvaluie rareori, celor care vor sa il cunoasca, cu adevarat...sa mai veniti !

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Mircea , daca cautam cu adevarat ceva in viata , Dumnezeu ne da.
    Ma bucur mult ca ai vorbit atat de frumos de calugarii pe care i-ai cunoscut in expeditia ta.
    Cea mai tare situatie ar fi ca peste ani, sa devii tu insuti calugar si sa ai de-a face cu oameni care sa critice preotii, iar tu sa le iei apararea.
    Never say never, e o vorba,, romaneasca”.
    Minunat articol.

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  8. Minunat! Mulţumim frumos! M-aţi emoţionat şi mi-a mai trecut oleacă dorul...

    RăspundețiȘtergere