Pagini

duminică, 5 martie 2017

Pierdut în propria viață - II.




  Plătesc un preț prea mic, pentru a primi acceptarea. Când Dobrogea te ia la sânul ei, poți fi apa dintr-o cascadă, aburul în care se ascund umbrele nopții, furtuna generată de aripa unui fluture miiic, mic de tot. Încetezi să te mai întrebi De ce?!!! Doar ești, ești ce vrei tu omule.

 
            " De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării
                        Și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta"




Iar dimineață primesc de la un prieten următoarea întrebare:

 "Stau de ceva vreme singur in noapte si iti citesc posturile. Ma sperii ca dracu. Esti un soldatoi al dracului de crancen, rezistent si dur, care mascheaza un suflet bun. Pari burlesc si spectaculos. Socant. Cine te urmeaza nu face fata decat daca te urmeaza orbeste si in tacere, cacandu-se pe ea de moarte si nemaigandind la soarta sau la viitor. Cum rezisti pe campuri toata ziua, schimband aparaturi de miliarde ca pe ciorapi si supravietuind intre atatea jigodii care ti-ar sparge si capul numai ca scoti vreo camera ? Cine te tine ? Cine te protejeaza si de ce ? Ai 5 servicii secrete care iti dau bani neconditionat ? Ce faci ? De ce ? Cine esti ? Apari dispari dispari apari….ma sperii de moarte. Ce-i dupa fotografie, ca vad ca nu ala-I scopul. Aia-I doar "legendarea". Pentru ce recrutezi ? Cu cateva mii ca tine Romania ar fi mare putere. Stii sa plangi ? Ca de ucis sunt sigur. Al cui esti ? De unde vii si unde vrei sa ajungi ? Mi-e greu sa cred ca nu esti supercalculat. Esti antrenor de lepadare de sine, dar numai atat ? Respiri iarba, oxygen, copaci. Cine-ti sta in preajma ? Ai o afacere cu Zamolxe ? Ala te calauzeste ? Cum reusesti sa fii social ? Iarta-ma. Dar prea multa libertate in jurul tau. Prea multa pentru cineva care nu stie daca sa te admire sau sa se ingrozeasca. Iarta-ma ca am scris astea.


 Prietene, de când am ales să devin nimeni, nu mă mai doare faptul că "valul meu" nu mă mai duce pe culme. Valul s-a stins ușurel, dar așa am descoperit "Lumea Subacvatică"... Lumea aia de unde vin și unde se întorc la gongul final, toate "maimuțele".

duminică, 26 februarie 2017

Se apropie dezghețul... începe spectacolul!!!


  Învăț. Privesc și realizez câte drame mărunte compun tabloul unui univers ce renaște, după un ciclu complet. Viața mea, o frunză, o pasăre, un anotimp, apa dintr-o fântână, un munte, un nor... toate sunt datoare să se manifeste ptr a ne părăsi apoi, eliberând scena pe care forța renașterilor va ține un nou spectacol - de la apariția următorului ghiocel la o supernova.
 În încercarea de a-mi trăi viața mi-am asumat toate senzațiile care vin la pachet, adică nu m-am ferit să provoc soarta, suportând pierderile la fel cum am primit câștigurile. Și am 2-3 renașteri la activ, numai viața asta... Am dat frica afară din curte, amuzându-mă apoi, atunci când cineva incerca să mă priponească de câte un gard, ca pe o mârțoagă docilă. Nu a contat că gardul era galben auriu...
 Iar gardul nu a înțeles că eu nu eram mârțoaga dorită...


  Știu că libertatea se plătește scump, dar scump nu înseamnă și valoros. Uneori suporți prețul, pierzând multe, dar nu valoarea. Care este, manelistic vorbind, "decât" valoare!


 Cei care mă cunosc binișor s-au prins cam din ce plămadă-s făcut. Majoritatea în schimb a crezut că odată ajuns pe coama unui deal voi pune steagul și mă voi așeza bucurându-mă de beneficiile meritate. Ori eu, când am ajuns pe deal, am văzut Munții din zare, albi ca Strămoșii mei.  Of Doamne! ce mult îmi doresc să ajung la voi, ca voi!
 Stăpânii dealului nu știau că Zânele mi-au arătat calea spre  Poveste. De fapt stăpânii aceia nu știau decât să-și numere banii, ascunși cu plapuma-n cap în nopțile reci de iarnă când eu dansam în cântecul Zânelor de care vorbesc. Iar dansul acesta nu poate fi comandat cu bani, la genul - SĂ CÂNTE MUZICA!


  La începutul anului am știut că vin schimbări mari. Iar când au apărut provocările am reacționat rapid și fără milă față de mine. Am refuzat orice compromis, acceptând pierderi materiale imediate precum și pe cele din viitor.
  Așa se face că am renunțat la sistemul foto pe care-l foloseam, fiind acum în căutarea unui sistem cu care să o iau de la zero. Provocarea vine de la faptul că trec de la un sistem matur, de mare performanță, care m-a servit competent atunci când am avut nevoie, la ceva care nu a confirmat încă. De fapt nici nu știu unde mă voi opri cu alegerea, dar clar o voi lua de mai jos, învățând din mers, completând lipsurile cu ajutorul competenței.
  Inițial m-am gândit la Pentax, marca mea de suflet, dar provocarea nu era maximă, sistemul fiind tot unul FX. Am zis că Fuji, cu un sistem DX extrem de interesant, mi-ar da uneltele cele mai interesante.
  Cu toate astea, ceva mi-a scos în fața ochilor, din pură întâmplare, sitemul de la Olympus. Cu un senzor mai mic decât cel DX și implicit cu dezavantaje care făceau provocarea numai bună de acceptat. N-am ezitat nici o clipă, am deja câteva zile în care am studiat sistemul MTF, găsind un haos total pe acolo, descoperind însă calitățile care le voi transforma în arme. Vă asigur, va fi spectacol!!!
  Am citit cât mai multe specificații, apoi am trecut la review-uri, dar acestea din urmă suferă masiv în urma limitelor - de cele mai multe ori asumate - ale celor care fac review-uri ptr Olympus. E vorba de oameni care sunt atât de specializați pe un gen de fotografie încât nu pot evalua decât părți din performanța globală a sistemului Olympus. Deja mi-am făcut o idee, voi putea umple golurile de informație competentă, folosint toate cunoștințele căpătate în urma utilizării celor mai exotice sisteme din gama de top a producătorilor de echipament profesional.
 Îmi cer scuze, voi dovedi lipsă de modestie acum, dar probabil voi fi singurul utilizator de Olympus care a fotografiat în cam toate mediile posibile, de la subacvatic la fotografie din parașute, parapante, deltaplane, elicoptere și avioane, folosind absolut toată gama de aparate profesionale de la Canon, când eram pe Canon și de la Nikon până în ziua de azi. Aici adaug toată gama focală de la 8mm fisheye, la 1200 mm. Le-am folosit ani de zile, zile și nopți, iarnă și vară, la munte și la mare, în junglă și în deșert. Deci nu am avut contact cu ele într-o sâmbătă, la un workshop în așazisul ținut secuiesc... sau la tejgheaua unui magazin foto.
 Știu la ce mă înham, știu ce am pierdut, dar simt ce voi câștiga! Și voi scrie, să rămână scris - în următorii 2 ani de zile, Haita care mă urmează va schimba ceva prin rucsacii pe care-i cară! Rămâne să vedem ce...

 Marți sau miercuri primesc un sistem Olympus compus din:

Olympus OM-D E-M1 Mark II

 Ø  Obiective:

o   M.ZUIKO DIGITAL ED 60mm 1:2.8 MACRO
o   M.ZUIKO DIGITAL ED 75mm 1:1.8
o   M.ZUIKO DIGITAL ED 8mm 1:1.8 FISHEYE PRO
o   M.ZUIKO DIGITAL ED 12‑100 1:4.0 IS PRO
o   M.ZUIKO DIGITAL ED 40‑150mm 1:2.8 PRO + 1.4x teleconverter MC‑14
o   M.ZUIKO DIGITAL ED 25mm 1:1.2 PRO
o   M.ZUIKO DIGITAL ED 12‑40mm 1:2.8 PRO

  

Apoi ies cu ele în Dobrogea, iar săptămâna viitoare plec cu ele în Tenerife și Gran Canaria. La întoarcere primesc teleobiectivul de 300mm care este echivalentul celui de 600mm pe Nikon, și ies la fotografiat în Dobrogea, în plină migrație. 
 Se anunță vremuri interesante...


  

 Motivele trecerii pe alt sistem vor rămâne ca răni adânci în sufletul meu, ptr că nu sunt imun la răni.
  Hakuna Matata!

miercuri, 15 februarie 2017

Despre editare, ptr puriști, hartiști și tot felul de triști.


   Mai fac greșeala și postez din când în când cadre dificile, activând imediat câte un odihnit ce nu a ieșit probabil la fotografiat atât de des, sau pe distanțe suficient de mari de fotoliul din care emite un devastator - "PRELUCRATĂ! Putem vedea una needitată?"

  Hai să vedem cum este cu editatul/prelucratul acesta în fotografie. Am să expun poziția mea vis a vis de subiect. Consider că fotograful nostru nu alterează fotografia atât timp cât nu adaugă informație (elemente de imagine) care nu se regăsea în scena fotografiată. Senzorii aparatelor foto digitale au un comportament liniar spre deosebire de ochiul uman, care are un comportament adaptiv, neliniar. Asta va conduce inevitabil la diferențe care vor fi eliminate/echilibrate printr-o prelucrare a informației în aparat. Avem astfel prima etapă a prelucrării unei imagini, prelucrare pe care noi o putem face și mai brutală atunci când alegem din meniul aparatului funcția Vivid, spre exemplu. Orice setare inclusă in meniul aparatului va modifica fișierul original realizând o fotografie care ajunge să nu mai semene cu scena din fața obiectivului. Uneori diferențele sunt dramatice, și un privitor nu va recunoaște scena din fața lui atunci când va privi afișajul aparatului cu care fotografiază exact acea scenă.
 Vă dau ca exemplu o fotografie realizată noaptea, cu expunere de 2700 sec. Rezultă astfel o imagine care conține dârele luminoase realizate de traiectoria stelelor pe cer. Cu siguranță nu există om pe lumea asta care să fi văzut scena în acel fel.





  Același efect îl obtin pe un drum circulat noaptea, expunând 10 minute...




 ... sau expunând 30 sec...


 Vor rezulta fotografii extrem de interesante, despre care se poate spune orice, dar care ne pun în fața unui paradox - Nu sunt editate în calculator, dar nici nu reprezintă realitatea percepută de ochiul uman. Este o realitate digitală, percepută în forma în care este prezentată datorită diferențelor de percepție dintre ochiul uman și senzorul aparatului. Aparatul nu va reproduce ceea ce nu există în cadrul pe care-l expune, totuși cadrul nostru nu reflectă realitatea! Cine are dreptate? Este editare/manipulare? Dacă cineva a prelucrat scena noastră atunci acel cineva este Timpul. Deci pot edita/prelucra/manipula o imagine folosindu-mă de efectul timpului asupra scenei fotografiate.
 Pe vremea fotografiei pe film se folosea chiar în laboratorul foto o metodă de editare care presupunea mascarea cu rondele de carton a unor porțiuni din fotografie, la care se mai adăuga frecarea cu degetele (care erau mai calde și accelerau procesul de revelare) a unor porțiuni din fotografie. V-am descris chiar 2 dintre uneltele pe care le regăsim în Photoshop acum - Burn și Dodge, unelte digitale realizate pe atunci cu niște bucățele de carton și degete calde. Dacă vă spun de tipurile de revelator, de tipurile de hârtie, ajungem la variabile interesante, pe care le regăsim azi în softurile de editare. Deci pot trage concluzia, fără să mă înșel, că editarea este sinonimă cu fotografia. Nu există fotografie needitată, există doar frustrări ale neputincioșilor. Și pe vremea fotografiei argentice se foloseau măști și straturi.
 Consider editarea ca fiind ceva firesc, natural atât timp cât nu adaug în fotografie elemente care nu existau deloc în scena fotografiată. Atunci trecem la alt capitol, cel al graficii, sau la artă digitală. Cu mult timp în urmă am realizat ceva care se încadrează la acest capitol.


 Aici putem vorbi de manipularea realității.

 Nu același lucru este când realizez următoarele cadre, unde scena iluminată fulgerător nu poate fi percepură ca atare de către ochiul uman... ajungând iar la paradox








  Nici măcar scenele următoare nu pot fi acceptate ușor de profan, ca fiind needitate...












 Dar dacă la cele de mai sus putem accepta că privitorul este depășit de realitatea percepută în format electronic, am să vă prezint realitatea modificată de alte elemente ce conlucrează la realizarea imaginii.
  Pot astfel să modific realitatea percepută, fără să prelucrez/editez fotografia, modificând diafragma. Vedeți mai jos cadre ce nu pot fi percepute așa cu ochiul uman, care nu are capacitatea de a creea o separație evidentă între zona unde focalizează și fundal, și mă refer la așa numitul Bokeh








 Folosind valori variate de diafragmă pot realiza scene care reproduc realitatea în forma percepută de ochiul uman, sau pot realiza cadre împosibil de perceput direct.

Folosind valori diferite ale sensibilității senzorului pot ajunge să văd scene din noapte imposibil de percepul cu ochiul liber. Sunt ele manipulări? Nu reproduc ele oare realitatea care se dovedește mai vastă decât poate fi cuprinsă cu organele noastre de simț? Putem noi spune că suntem un etalon, iar ce nu percepem este manipulare?












 Pot merge mai departe, la focalele folosite, fiecare focală realizănd modificări ale perspectivei ce le putem încadra la prelucrare/alterare






 Iar exemplele pot continua, dovedind limitele noastre.