Pagini

sâmbătă, 22 octombrie 2016

De ce faci bă review-uri? 'Ete d'aia!


   Aveți aici 6 fișiere Nef realizate cu Nikon 105/1,4E
 
  Sunt multe persoane care-mi cer sfaturile înaintea achizițiilor, și vreau să cred că sfaturile mele au fost mereu bune...
 Cumva, am avut norocul de a fi înzestrat cu capacitatea de a înțelege principiile de funcționare a sculelor pe care le folosesc, dar și cu o oarecare capacitate de fandare artistică. Iar dacă mai adaug faptul că am fost la majoritatea orelor de compunere... am ajuns la concluzia că pot să mă pronunț relativ competent în ceea ce privește performanțele aparatelor și obiectivelor ce-mi trec prin mână.
 Ptr că niciodată nu voi evalua o piesă pe care nu am folosit-o. Iar la mine folosit înseamnă că s-a cam luat scrisul de pe carcasă!


 Problema a apărut imediat, când unii s-au prins că eu fac ceva constructiv, cu bune și rele. Caracteristic neputincioșilor, s-au ascuns pe după câte un pseudonim, și dăi și luptă cu Bezergheanu, fără să știe sărmanii ce înseamnă numele meu...
 Am realizat că cei mai toxici critici, și accept criticile constructive, atunci când cineva cu bun simț le face, sunt pozografii care CRED că știu fotografie. V-am mai spus, orice pozograf trece prin câteva etape evolutive, iar când unii ajung la faza în care consideră că alții sunt mai fraieri, gata, se suprasaturează și nu mai sunt capabili să accepte că 1 - mai au încă muuulte de învățat, și 2 - anumite lucruri pe care le știu, ori le știu din start greșit, ori datele problemelor s-au schimbat, și realitatea tehnologică nouă contrazice convingerile lui, bazate pe 3 minute de învățare intensivă pe net.




  Când CREZI că le știi pe toate - dau exemplul unor Canoniști care nu au folosit niciodată un Nikon, sau invers, care se ceartă cu mine, sau îmi poartă pică ptr că zic rele despre Canon, fără să știe că zic rele și despre Nikon, acolo unde are probleme, și care nu acceptă că eu pot să fac o evaluare cât de cât obiectivă, deoarece am lucrat peste 10 ani cu Canon și Pentax și cam 8-9 ani cu Nikon, și am avut de la mărcile acestea cam tot ce aveau ele mai bun, le-am folosit, chiar până mi s-au dezmembrat în mâini, și canon și nikon, deci atunci când crezi că le știi pe toate fără să fi lucrat cu foarte multe echipamente diferite ca marcă și performanțe, cu siguranță dai dovadă de naivitate.
  Timpul mi-a demonstrat și mie că eram în mare eroare în multe situații în care eu mă credeam bazat. Ptr că nu aveam experienta miilor de ore de muncă, a zecilor de mii de eșecuri din care să trag niște concluzii, atât cât mă ducea mintea. Așa că m-am pus pe muncă, ptr că iubeam meseria asta, care m-a făcut să pierd totul la un moment dat. Dar nu am ieșit învins din focul acela, am ieșit cu o brățară de aur la mână, care mi-a permis ulterior să fiu băgat în seamă, apreciat și ascultat, atunci când aveam ceva de spus. Din păcate, asta nu s-a întâmplat în Țara mea... Țara mea este încă prea zbuciumată, și aici nu am cum să ajung profet, orgoliile nu permit unora să asculte ce spun, dincolo de glumele cu Canon ori Șoni. Nici unul dintre noi nu suntem acționari la firmele de la care cumpărăm aparatele. Așa că, nici eu nu câștig bani din ceea ce fac, Nikon mi-a prins punctul slab, dragostea și faptul că înțeleg bine fotografia și modul de a face sculele să cânte, astfel încât a reușit să mă facă să fiu Ambasador și să le duc steagul. Dacă e să trag linie, am avut mai mult de pierdut, dar asta e din alt film, deja deviez de la subiect.
 Revin la ideea pe care vreau s-o transmit, modul în care abordez un review, logica după care mă ghidez, asta după ce am realizat că orice aș face, nu voi putea mulțumii pe toți, ar fi imposibil așa ceva.




 Voi face o analogie cu o situație întâlnită în sporturile cu motor, la raliu spre exemplu. Un producător oferă o mașină care trebuie să participe la cursele ce stresează grav sistemele acelei mașini, de la șasiu, suspensie, anvelope, până la motor. La testele realizate înaintea cursei, mașina aceia va fi dusă la limita suportabilității, iar eu chiar am avut șansa anul acesta  să fiu acceptat într-un asemenea test, în locul copilotului. Și.. văleu mamă!!! Ziceam că vrea să o facă bucăți chiar în acele teste. Nu a menajat nici anvelopele, nici șasiul, nici suspensiile, nici combustibilul. Talpă de la început la sfârșit. dar talpă din aia barbară. Iar toate sistemele instalate pe mașină erau de top, nimic regăsit pe mașinile de stradă, nici măcar volanul.
 Hai să vedem transpusă această situație într-un test de echipament foto. Dacă voi credeți că rostogoleam aparatele pe stânci, vă înșelați, nu asta făceam.
 În primul rând, când testam un aparat alegeam cele mai bune obiective, care să arate limitele senzorilor și ale sistemelor integrate în aparat, fără să-mi fie teamă că obiectivul va limita cumva aparatul, sau invers, ca aparatul să nu limiteze performanțele unui obiectiv testat. Mulți se plângeau că nu am testat cu obiectivele lor. Păi dacă aparatul rupe cu cele mai performente obiective, înseamnă că el, aparatul este foarte bun, iar limitările pot veni doar de la optica mai slabă, sau de la pozograf.
 Nu testez o mașină de raliu cu suspensie de stradă, doar ptr că cei care bălesc pe marginea pistelor, nu-și permit la mașina proprie cele mai bune sisteme de suspensie, sau cel mai performant motor.
 Ca și analogie, nu toată lumea are nevoie de 300km/h cum nu are nevoie de performanțele unui D5. Dar asta nu înseamnă că D5-ul trebuie testat cu obiective de kit. Nici D500-le nu merită o asemenea umilință.
 Apoi vine partea de setare a echipamentelor. Aici recunosc, reușesc performațe care depășesc cu 100% valorile prezentate de producător. Nimeni  nu a reușit să scoată 4000 de cadre cu o baterie într-un D500.






 În afară de capacitatea de a scoate mai mult decât spune producătorul că poate scula să facă, am reușit cumva, după muuultă muncă, să realizez imagini ptr care am fost acuzat în fel și chip, cum că sunt colaje, sau rezultatul unor manipulări masive...









 Nu fraților, nu sunt manipulate, nu am adăugat informație care nu exista în Nef-ul original, nu am folosit cadre multiple suprapuse ptr un DR mai mare. Totul este dintr-o declanșare, dar folosind perfect echilibrarea expunerii, iar dacă un pozograf se uită la exif se crucește când vede că am subexpus cu 3 trepte... sunt setări care-mi permit să ajung la rezultatul la care pozograful nostru critic și cunoscător crede că se ajunge doar prin manipulare și cadre multiple.
 Setez aparatul pe Neutral, cadrele mele sunt mai șterse atunci când privesc Nef-ul pe afișajul aparatului, deci la conversie le voi aduce la nivelul care-mi oferă calitatea maximă folosind modificări de contrast și saturație. Dacă fișierul meu ar arăta frumos pe afișajul aparatului, nu ar fi unul bun ptr mine, în cele mai multe cazuri. Dar știu să folosesc TOATE FUNCȚIILE integrate în aparat, după ce am citit manualul și am înțeles ce pot face acele funcții, apoi am testat forțând setările până nu se mai putea. Mulți citesc pe net că Active D-Lighting trebuie dazactivată,ptr că introduce zgomot... Of, of,  greșesc tare în acest caz, folosind Active D-Lighting la maxim uneori...








 Dar am cadre la care folosesc lumina suficient de bine, astfel încât să nu mai fie nevoie decât de conversie simplă din Nef în Jpg.









 Astfel, credeți sau nu credeți, rezultatele sunt rodul stăpânirii unor tehnici pe care e posibil să nu le înțelegeți încă, oricât de dureros ar fi ptr voi acest lucru. Unii aleg să nege evidențele, trăgănd o concluzie brutală și abruptă - așa ceva este imposibil!
 Aia este dovada limitelor lor, pe care nu le pot depășii psihic. Întodeauna va fi cineva care va găsi o cale la care nimeni nu s-a gândit înainte, de multe ori fiind considerată greșită.
 Greșeala aia este de fapt EVOLUȚIA. Este ca un șut în fund, care face pozograful să mai facă un pas înainte.
 Bucurie tuturor, Nikoniști, Canoniști, Soniști, Olimpiști, Pentaxiști sau Fujiști. Toți suntem înhămați, în încercarea de a mișca roata asta de moară. Bine ar fi să o facem în așa fel încât să mai audă occidentalii și de Romania!




 Am ridicat mingea la fileu ptr cei care abia așteaptă o greșeală din partea mea, vorbind despre mine la modul eroic/patologic. Să fie toată lumea fericită, având subiect ptr. discuțiile la o sămânță, între "cunoscători".

joi, 22 septembrie 2016

Succesul, moartea Visului. Mă duc să zbor, să fiu liber...




    Atât de mulți cei ce vor să mă cunoască... atât de puțini cei care au curaj să mă înțeleagă... 

   Ca să ajungi să mă înțelegi, te voi face să suferi. Nu mulți sunt dispuși să mă urmeze, și nu voi face nimic care să le ușureze calea celor care au ales un astfel de drum. Nu pot să-i ajut, ptr că nici eu nu văd prea departe prin negura care acoperă muntele drumului. 
   Ce mă atrage, ce mă îndeamnă? Ce-mi ține flacăra din ochi mereu vie?
   Pierdut în propria viață, caut destinul, primind lecții de viață de la pietre, de la pădure, de la fluturi...





  Mi-au spus de multe ori - "păcat că te-ai născut în România, dacă te nășteai într-o țară țară cu apă caldă ți-ar fi fost recunoscută valoarea și ai fi fost bogat acum!"

  Greșit!!! Mulțumesc neamului și țării în care am avut onoarea să încep o nouă viață, și chiar dacă mi-a fost greu uneori, am simțit că pot să fac ceva care să conteze. Dar nu ptr mine, ci ptr Ținutul ăsta batjocorit sute de ani de cei ce ne vor pierduți, ptr Ținutul ăsta magic în care Omul încă mai este Frate cu Codrul, în care am întâlnit Bărbați ce i-am simțit ca sculptați în granit, atunci când i-am strâns în brațe. Mulți sunt bătrâni, și par să se clatine, dar vă rog să mă credeți, sunt capabili să pună pumnul în pieptul Furtunii, atunci când vremurile o vor cere. Zău!
 Sunt mândrii prin smerenia lor, sunt aprigi prin blândețea lor, trâind simplu ultimile clipe de puritate a neamului din care ne tragem - Geții, sau Dacii - Un neam străvechi, pe care nici Roma nu l-a putut stăpânii, un neam care a dat naștere lui Alaric - Umbra nopții - ce pleca din Dunavățul de jos să pună la pământ umbra unui imperiu ce i-a ucis strămoșii ptr aur și sclavi. 

 Suntem noi mai prejos decât alții? Nu cred, și lupt să demonstrez asta în domeniul în care activez...

 Totul a începul, ca și ptr Alaric, în Dobrogea. Aici am ascultat primele legende, sub vechiul Stejar, de aici a început drumul meu, povestea mea...



  Aici am trăit, copilărind printre pirați, oamenii iuți ai Dunării, ce nu aveau nevoie de multe motive, ptr a scoate iataganele. Ptr că Dunărea a fost un creuzet, iar legendele ei mi-au marcat copilăria cu bucurie, suferință și sânge.





  Poate să pară incredibil ptr unii, dar și aici se nasc, trăiesc și mor Oameni, viețuind după reguli simple, cu bucuriile și tristețile lor...






 Aici este ținutul unde am întâlnit om sărman - ziceam eu - ce a refuzat o sumă de bani pe care m-am oferit să i-o dau, din milă. M-a făcut să mă simt mărunt, ca un păduche... Iar după ce l-am privit mai atent am văzut flacăra din ochii lui!



  Și mai ales, aici am întâlnit acea stare pură, nealterată de zecile de cadouri, primite până la saturație, de la niște părinți speriați, și patologic de atenți ca odrasla lor să crească fericită. 

                             O stână, printre alte mii, pierdută lângă Copac, în praful Dobrogei..


  
Să-mi fie rușine? Să fiu trist că m-am născut printre Oameni? Să-mi plâng soarta că vorbesc limba asta străveche, că simt iubirea pământului iar Dobrogea mi se arată și pot să o privesc cum nimeni nu poate să o vadă? Păi nu sunt eu privilegiat? Ba da. Iar Dobrogea m-a trimis la surorile ei, prin ținuturile Lupilor, să învăț și să simt. 
 Nu am stat mult pe gânduri, am plecat la drum, conducând toată noaptea, traversând țara dintr-un capăt în altul, ptr a ajunge la timp, tăind scurtături prin Munții Apuseni. Iar ceața a fost prezentă la întâlnire. M-am scăldat în ea, apoi am adormit ca un prunc.









 Am stat pe dealuri, ocolind localități și evitând drumuri asfaltate pline de Mitici. Mi-am căutat un vechi prieten, care mă aștepta cu o mână de mere...

 

 L-am strâns în brațe și am simțit iar mirosul de fum, fumul de fag din hainele lui... și nu sunt capabil să descriu cu vorbe, iar voi nu puteți înțelege citind, ceea ce am simțit, dincolo de fermitatea trupului călit de muncă aspră. Priviți mâinile lui, priviți bătătura aia, o rană prin care întră Lumină în trupurile lor, așa cum frumos spunea Ieromonahul Hrisostom Filipescu.


 Nea Niculiță, singurul Om pe care-l știu în viață, ce crește albine sălbatice în stupi din nuiele acoperite cu balegă de vacă. Așa cum era în vechime! Ne-am jucat cu ele, fără măști sau costume de protecție. Doar cu Dragoste!










  Am stat cu el, printre albine, vorbind de amintiri ce ne leagă, de lacul Brateș, despre Dunăre și pește sărat, despre Crivăț și despre casa lui construită de strabunici, pe la 1863.




 Și i-am promis că mă duc luna viitoare, să stau la el, să-mi povestească la lumina focului din sobă, să-mi dea apă curată de la izvor, să mănânc merele alea roșii din livada lui...


  Iar ptr că eram așa rușinat de făptul că m-am născut într-o țară ca a mea... am zis să merg într-un loc unde strămoșii mei se luptau cu invadatorii din Imperiul Roman. Să-mi clătesc ochii cu frumusețea copiilor noștri, cu vitejia bărbaților noștri!




























                                     Mi-e greu uneori, dar oare trebuie să-mi fie rușine?...
                    Și nu sunt oare bogat, și nu e bogăția mea mai trainică decât o mână de aur?