Pagini

joi, 5 mai 2016

Nikon D500, test Iso



 Am realizat o testare a comportamentului senzorului aparatului Nikon D500 la diverse valori de sensibilitate Iso. Din start am hotărât ca testarea să se desfășoare în condiții extreme, deoarece testările în studio/laborator pot ajuta la prezentarea unor rezultate care nu sunt valabile în viața reală. Spun asta după ce am observat că testarea în condițiile în care am o sursă de lumină cu spectrul complet, chiar dacă lumina aceasta e foarte scăzută, am rezultate bune, iar dacă merg cu aceleași valori de sensibilitate în teren, unde lumina nu este mereu de bună calitate, am rezultate mult mai proaste. Așa că am hătărât să testez în condițiile cele mai dezavantajante, în locurile unde eu chiar fotografiez.
 Scena aleasă a fost și ea găndită, doream să am o zonă mai luminoasă alături de o zonă în umbră profundă, unde puteam vedea imediat defectele, zgomot și banding. Testul s-a realizat mult după apusul soarelui, astfel că la valori Iso mici am avut expuneri de peste 5 sec. Un element defavorabil în plus, acum sunt sigur că mai rău de atăt, greu aș mai putea găsi o situație în teren. Problema de nerezolvat a fost aceea că la timpi așa lungi de expunere, la valorile mici iso am elementele de vegetație în mișcare, datorită vântului. dar cum detaliile mă înteresau doar la valori mari Iso, am acceptat acest compromis, știind că detaliile la valori mici Iso le pot testa ulterior la lumina zilei.
  Postez cadrele la dimensiune mare, apoi o combinație de crop-uri 100% unde am lipit cropul de la cadrul cu Noise Reduction de cel fără Noise Reduction

    Nikon D500 - 100 Iso



   Nikon D500 - 200 Iso



    Nikon D500 - 400 Iso


    Nikon D500 - 800 Iso



    Nikon D500 - 1600 Iso



    Nikon D500 - 3200 Iso



    Nikon D500 - 6400 Iso



    Nikon D500 - 12800 Iso



     Nikon D500 - 25600 Iso


Nikon D500 - 51200 Iso


Nikon D500 - 102400 Iso



Nikon D500 - 204800 Iso



Nikon D500 - 409600 Iso



Nikon D500 - 819200 Iso



Urmeaza crop-uri 100%, cadre combinate, sus fără NR, iar jos cu NR.








Repet, testarea s-a realizat în cele mai dificile condiții, faptul că am tras în contralumină a dus la stresarea suplimentară a senzorului în zonele umbrite.
Am realizat că nu poți da răspuns la toate întrebările cu un test specific, aici având unul clar orientat spre noise și oarecum spre DR, dar ptr evaluarea reproducerii culorilor  la diverse valori Iso trebuie să concep altă formă de testare. Devine tot mai complex, sper să am inspirație și timp ptr asta.





miercuri, 4 mai 2016

Rătăcind în propria viață. A câta viată?



    Am deschis ochii larg! Am tras în piept aerul mirosind a cimbrișor și mentă sălbatică . Am expirat lent și mi-am dat seama că l-am înțeles pe Don Quijote de la Mancha.
 Am închis ochii.
 Împăcat.
 Dar nu inainte de a mai fura o gură din aerul parfumat al Dobrogei. Cred că am zărit și umbra unui cioban, pierzându-se-n ceață...





 Apoi am simțit că revin, mângâiat de căldura blândă a soarelui ce tocmai apunea.



  Confuz, m-am ridicat în capul oaselor și am privit uimit în jur... a câta viată?



 Am regăsit barca ce m-a purtat de atâtea ori pe calea stelelor. Trasă la malul Dobrogei, tata Munților și mama Pământului. Inspir profund - da, cimbrișor și mentă sălbatică!



   Aud marea, și simt gustul sărat pe buze. Sunt aproape, de fapt sunt peste tot...







 În clipa în care spun Enisala, mă trezesc între pietrele unde am dormit a câta noapte oare? Și constat că sunt privit de câțiva tineri... Brusc, doi dintre ei se animă și aud cum le șoșotesc fetelor ce-i însoțesc - e căpitanul Mircea, e căpitanul Mircea, care iubește Dobrogea și are un Copac al lui! Îi salut zâmbind, eram cu părul vâlvoi, cu muci uscați la nas, cu ochii cârpiți se somn... o frumusețe...
 Dar nu-i nimic, am găsit eu frumusetea peste tot în praful aspru al Dobrogei, probabil voi fi confundat cu aceasta... sper...
 Oricum, privirile lor erau încărcate de milă distantă amestecată cu uimire. Mă simțeam ca un câine slab, gonit de stăpân...



   
   Am avut un dialog, fiind aproape supus unui interogatoriu.
   Le-am răspun la diverse întrebări mai mult sau mai puțin naive, apoi sunt blocat de ultima serie:
  - Și nu stați noaptea la un hotel, ceva?
  - Nu, pentru că aș pierde legătura pământului...
  - Dar nu vă este frică, nu este periculos?
  - Nu văd care ar fi pericolul! eu chiar și noaptea am umbră...
  - Dar nikoanele astea nu costă mult?!!!
  - Hmmm, costă ceva...
  - Păi de aia întreb, nu vă e frică să stați cu ele?
   -Nu, deoarece nu stau eu cu ele, ci stau ele cu mine... și au încredere că voi avea grijă de ele.
    Una din fete intervine și ea cu fraza - chiar am auzit că sunteți celebru, cred că de aia nu vă este frică! Și mai aveți și gipul ăsta mare... Nu-i așa?
   Nu m-am putut abține și am improvizat o legendă care se potrivea șablonului ei de gândire:
  - Sunt celebru, dar în sens negativ, m-au dat și la televizor. Acum ceva ani în urmă am fost atacat de 3 ciriclii care erau spaima zonei, furând, violând și provăcând numai scandaluri. Au vrut să mă facă clasic, dar au dat de dracu. Pe unul l-am tranșat felii felii cu maceta și l-am pus cu sare pe un platou cu ridichi și ceapă!

 LINIȘTE TOTALĂ, RESPIRAȚIILE BLOCATE! Auzeai aerul în palele eolienelor!




 Apoi întrebare abia șoptită - Și nu ați pățit nimic?...
 Nu, ptr că magraonii au avut o tentativă de viol asupra nepoatei judecătorului, fata primarului din satul lor și s-a mușamalizat totul. au dat și la televizor, dar au șters informația a treia zi. Dar am rămas celebru între magraoni, așa cum zici tu. Probabil mi-au dedicat și un cântecel, între manelele lor...
 Pauză în care observ cum crește fâstâceala între ei. Iar una dintre fete scapă plângăcios propoziția - 
   - Dar eu nu mai vreau să stau să văd apusul aici, la Enisala, vreau la Mamaia!...
 Era ora 9,30 dimineață, doreau să vadă apusul...
  În scurt timp vedeam 2 mașini demarate cu talpa la podea din parcarea cetății Enisala... spre Mamaia!
 Fraților, știrile de la ora 5 au lobotomizat tânăra generație, care înghite ca pelicanul orice prosteală, chiar dacă pute de la kilometrii a minciună!



                                           Am fugit repede la copac, să-mi cer iertare


   Apoi am revenit la păsăricile mele, la munții mei, la fluturii și florile mele!


























  Cu bucurie am regăsit Părul Zânelor - Colilia (Stipa Pennata) , aceasta minunăție vegetală ce acoperea dealurile molcome ale Dobrogei, unduindu-se asemănător cu valurile mărilor, făcând întinderile ce se pierdeau în zare să pară însuflețite.



                                     D O B R O G E A   T A T Ă,   D O B R O G E A!