Pagini

miercuri, 18 ianuarie 2017

Lovit de Frontu' Baric. Așa am dat de Zâne.

 

   Dobrogea... 3 dealuri și o baltă, sau drumul spre Voma Veche. Privit la modul superficial, din perspectiva pițiponcului din Epoca de Plastic.
   Ptr mine este ceva ce voi încerca să descriu folosind fiecare secundă din viața care mi-a mai rămas.     Nu o poți cunoaște doar trecând pe acolo. Dobrogea se trăiește. La începutul acestui an se anunțau mai multe zile cu ninsori și viscol, așa că mi-am zis - acum e momentul! Am trecut Dunărea cu ultimul bac care mai traversa, gerul intens de -23 grade crease mari sloiuri care veneau din amonte și se acumulau blocând încet încet Dunărea. Mi-am dat seama imediat că nu mă voi putea întoarce tot pe acolo... Ținta înițială - localitatea Greci, ptr a duce haine, încâlțăminte, jucării și dulciuri unor copii. Apoi am plecat pe câmpul din Valea Grecilor spre Pietrele Mariei, unde urma să dorm noaptea sub Copacul ce-mi poartă acum numele. La prima vedere drumul nu părea să-mi pună probleme, dar realitatea din teren s-a dovedit ceva mai complexă. Am forțat cu Cici (Nissan Patrol preparat ptr offroad) destule suluri de zăpadă, dar până la urmă s-a lăsat cu dat la lopată. Ore. Singur. Când am ajuns la Copac am fost răsplătit cu o scenă pe care doar am visat-o ani la rând...


 Viscolul este acolo așa de puternic încât zăpada nu se poate depune. Bătea vântul tare, dar nici nu-mi închipuiam ce aveam să trăiesc peste noapte. Urgia m-a lovit frontal, pe la ora 22. Am coborât să-mi fac nevoile, realizând cea mai mare greșeală din viața mea. Care putea să mă coste. M-am îndepărtat de Cici, fără să fiu îmbrăcat cu tot echipamentul, iar la un moment dat mi-am dat seama că nu mai găsesc drumul înapoi spre mașină. Pur și simplu nu mai vedeam la 2-3 metri, temperatura era de -26 grade iar senzația resimțită era de peste - 60 grade. În aceste situații organismul rezistă aprox 15-20 min. înainte de shut down. A fost a doua oară în viața mea când eram gata să cedez din cauza frigului. Am simțit brusc cum mă decuplez, nu mai aveam putere fizică, chiar dacă mental eram foarte alert. Pur și simplu NU CREDEAM că nu-mi mai pot controla corpul. Cici nu avea luminile aprinse, mă agitam tot mai leșinat într-o arie destul de mică, de câteva sute de metri pătrați, știam că acolo este stejarul meu, apoi fântâna și stânele, iar în partea opusă Pietrele Mariei. dacă eram la munte știam măcar dacă am de urcat sau de căborât, deci eliminam 2 direcții din ecuație, dar pe o suprafață plană m-am simțit total depășit. Eram cât se poate de viu, uimit de situația incredibilă, pe care aș fi considerat-o imposibilă până atunci. Mi-o luam ca țiganul la mal... Urmele din zăpadă dispăreau instantaneu, lumină nu mai era, punctele cardinale nu le puteam identifica. Greșeală de clasa întâia, de amator.
 Dar n-a fost să fie, am dat de Copac și imediat de Cici. m-am prăbușit în scaun, motorul mergea, era cald în mașină. Am aprins farurile să văd mai bine ce se întâmpla afară, botul mașinii deja a fost săltat de 2 ori, cu o forță la care nu m-aș fi așteptat... La un moment dat a mai slăbit vijelia, m-am echipat, am aprins toate luminile și am ieșit, atent la mișcările pe care le făceam. Trepiedul era inutil...




  

 Atunci am văzut Zânele!!! Mi-au cântat toată noaptea. Cineva mă întreba pe fesbuc la ce mă refer când spun că am văzut zâne. Zânele sunt ființe fantastice în care cred majoritatea copiilor, care chiar vorbesc cu ele, și o parte dintre adulți. Recunosc, eu sunt unul dintre ei.

Dimineață am crezut că voi găsi cel puțin un metru de zăpadă peste mine, dar viscolul extrem de violent a spulberat zăpade de pe acel platou, era doar ceva adunată la Pietrele Mariei.



 Am plecat de acolo spre Enisala, la aprox 80 km. Mamă, ce aventură. Noroc cu Cici, care nu face diferență între drum și câmp. Dacă mă bazam pe drumuri, nici acum nu eram ajuns. Să fi văzut fețele babelor, prin satele în care intram prin fundul curților! Dădeam șpagă câte o ciocolată și o pâine, apoi gaz, tot înainte. Strigau după mine - Mamăăă, stai cuminte că mai ajungi și mori pe drumuri noaptea asta!!! Iar eu auzeam doar ecoul. Pe la Bagdad (Babadag) am dar de troiene de 4-5m, mașini abandonate, urgie... eu tot înainte, spre Enisala. Am ajuns seara, dar mi-am dat seama că nu voi putea ataca cetatea, să eliberez și Zânele de acolo. Dealul acela abrupt părea imposibil de abordat, la cum arăta zăpada... de jos părea simplu, dar de aproape...


  În noaptea aia nu am reușit, așa că m-am repliat la Sarichioi, în așteptarea răsăritului.





 Dimineață am oprit lângă un ochi de apă care nu înghețase, ptr a fotografia niște păsărici, am ajuns lângă un stârc cenușiu prăbușit la marginea stufului, probabil învins de gerul năpraznic de peste noapte. Era Dobrogea, pe viață și pe moarte, unde cei slabi pierd fără drept de apel. L-am mângâiat, urându-i să zboare între stele, fără regrete, fără durere.


  M-am așezat pe burtă, la marginea gheții, așteptând un Corcodel cu gât negru în penaj de iarnă. L-am tras cum nu-l aveam încă - cu prada în cioc.


  Apoi... mi-a șoptit o Zână - ...uită-te la prietenul tău Stârcul... Mi-a căzut falca, deja vedeam cum respiră, apoi cum se chinuie să se ridice... am reușit să fotografiez abia după un sfert de oră, când deja era în picioare!


 Dobrogea tată, Dobrogea!!! aici păsările sunt nemuritoare, aici și visele prind viață. Am trăit eu asta, și pot să susțin ceea ce spun acum.

 Am prins și eu aripi, și m-am îndreptat spre Enisala. Întâi pe jos, ptr a evalua terenul. Zăpadă de jumătate de metru, în unele locuri 1 metru...Drumul nu mai exista.




 După ce am luat Cetatea de unul singur, și am eliberat Zânele captive acolo, m-am întors și am atacat cu Cici. Până la apus am reușit.



 Iar când a venit noaptea am auzit prin stație că sunt oameni captivi în mașini pe drumul spre Constanța. M-am uitat la Cici, ea la mine și ne-am înțeles din priviri - S-o facem!



 I-am recuperat pe oameni, stăteau în Constanța. Unul a rămas la mașină, i-am dat și o pătură, să-i fie mai bine. Doream să ajung apoi spre Cheile Dobrogei trecând prin Gura Dobrogei. Mi-am dat seama rapid că singur, doar cu o mașină, nu voi răzbate. Am reevaluat situația, și am decis să nu mai atac frontu Baric direct, să rămân noaptea la Mamaia, iar dimineața să-l iau prin învăluire, atacând prin Târgușor.
 Așa că am deschis sezonul estival 2017 de la Mamaia! "Toati locurili ali meli" mai așteptam să apară ăla cu porumb fiert și ăla cu "baandaneeee, cine mai doreeșteee "



 Dimineață, calm și liniște.


 Apoi, direcția Cheile Dobrogei. evident, drumuri blocate. Cici să trăiască! Datorită ei am reușit câteva cadre Halb-Negru, din alea Hartistice!








                                                        Ce să mai zic... Dobrogea!


  Cici - Nisan Patrol lung, suspensie offroad Ironnman foammcell kit înălțare 2 inci, troliu Ironnman 12000 livre, plăci de recuperare Ironnman, anvelope BF Goodrige AT KO 2 - 285/75/16, și lanțuri RUD de la GTC, de competiție, 2 led bar-uri de cîte 10,000 lumeni, 2 spoturi Hella, sistem dual de baterie, cu separator special cu încărcare independentă de la un panou solar de 100 w montat pe porbagaj.


miercuri, 7 decembrie 2016

Review Nikon 105/1,4E ED


   Nikon a fost mereu bine reprezentat de obiectivele cu focala de 105 mm, dar lansarea lui Nikon 105/1,4 E ED a depășit toate așteptările celor care iubesc această focală. Pentru că sunt fotografi care nu se regăsesc în portretele realizate cu 50, 58 sau 85 mm. Eu fac parte dintre aceștia, preferând ptr portrete focalele de 105 - 135 - 200 mm.
  Obiectivul este mare și greu, cântărind 985 grame, lentila frontală este mare iar filetul ptr filtre are diametrul de 85 mm, ceea ce va face împosibilă folosirea filtrelor mele de 77 mm. Va trebui să iau altele de 85 mm, care evident vor fi mai scumpe...
 Constructiv... este din plastic, mă rog - policarbonat. Deci vine cu un dezavantaj și două avantaje - este mai puțin rezistent la șocuri mari sau foarte mari, dar este mai ușor și mai ieftin decât dacă era construit din metal.
 Relativ ieftin, ptr că deja este foarte scump, producătorul îl comercializează cu 2200 USD.

Daaaar... ptr banii aceștia primiți MAGIE!

 Portret? Magic!


 Peisaj? Magic!


 Close up? Magic!


 Bokeh? Magic, Magic, Magic!!!




 Dar să o luăm pe rând, disecând fiecare capitol din povestea în care am intrat în clipa în care am ridicat aparatul la ochi și am privit prin acest obiectiv.
 Am folosit multe obiective bune de-a lungul timpului, de la diverși producători, dar felul în care se transformă lumea când o privesc prin 105-ul acesta... nu mi-a fost dat să văd niciodată până acum.
  Să începem cu performanțele tehnice.
  1. Focalizarea - aici am avut emoții, deoarece toate obiectivele ultraluminoase se mișcă lent și au probleme cu precizia și consistența. Primele cadre în care am evaluat focalizarea le-am realizat noaptea în oraș, unde aveam cea mai nefericită și problematică sursă de iluminare, becuri cu vapori de mercur, folosite cam peste tot la iluminat public. Primul cadru este unul static, am ales subiectul la distanță mare ptr ca eroarea de focalizare, dacă se manifesta, să fie cât mai ușor de observat. Sincer... nu i-am dat nici o șansă... iar rezultatul perfect m-a făcut să repet de 3-4 ori testul. Rezultatul identic. Focaliza perfect pe subiect static la iluminat cu vapori de mercur. Primul cadru e cel original, al doilea e un crop la 100%



   Am trecut la partea a doua, același tip de iluminare, dar subiect în mișcare spre mine, cu viteză de peste 60Km/h, ptr că în acea porțiune se circulă cu 70km/h în mod legal. Farurile mai mult încurcau, deoarece mașinile se mișcau iar luminile sufereau modificări dramatice de intensitate și direcție.
 Și aici am avut un rezultat ireproșabil.



Toate testele au fost realizate cu diaf de 1,4.
Următorul test de focalizare l-am făcut ziua, pe un subiect ce alerga în lateral, deci mai ușor de gestionat, dar pe un fundal dinamic și aglomerat. Rezultatul perfect.




 Am realizat si teste cu detalii pe subiecte apropiate, făcând chiar un comparativ între Nikon 105/1,4 E și Nikon 85/1,4G - Nikon 135/2 DC - Tamron 85/1,8VC. Primul cadru este cel original iar al doilea este crop și are marcat modelul obiectivului cu care le-am făcut










  Au urmat alte teste, pe un afiș plan.   Nikon 105/1,4E




                                                                     Nikon 85/1,4G


                                                               Nikon 135/2 DC


                                                                 Tamron 85/1,8 VC

  
 Teste de autofocus și bokeh comparativ la fotografia de portret










 





Adaug și o comparație între Nikon 105/1,4 la f1,4 și Nikon 105/2,8 VR macro la f 2,8


 Se poate observa și o diferență de reproducere a nuanțelor, obiectivul macro reproducând culorile cu tonuri excesiv de calde.

 Un test atipic am efectuat în lumină foarte scăzută, ptr a vedea comportamentul obiectivului, precum și modul în care reproduce detaliile. Cadre pereche, al doilea fiind crop 100%







Test ptr evaluarea aberațiilor cromatice. Aici am observat prezența extrem de discretă a aberațiilor, cu toate că au fost situații în care lipseau cu desăvârșire. Le-am găsit imediat la testul cu pânza de păianjen.






Testul ptr Bokeh.





Diverse cadre ptr evaluarea Bokeh-ului








  



Și un test de bokeh la diverse valori de diafragmă








Comportamentul la fotografia de portret, începând cu fotografia de concert, unde am testat și autofocusul în lumini extrem de dinamice, de diverse culori







 Au urmat portrete realizate în condiții cât mai variate






























Câteva cadre trase la o mică fermă, primele în interior pe lumină extrem de scăzută, următoarele în exterior









Încă o dată trebuie să apreciez sistemul de autofocus, obiectivul nu a necesitat calibrare, chiar dacă l-am atașat pe diverse modele de aparate - Nikon D600 - D810 - D500 și D5. L-am dat unor colegi care l-au atașat pe D7100 - D750 - D5300. Totul a fost tras la indigo, rezultatele corecte.

La fotografiile cu subiecte dinamice avem un autofocus precis, iar ca viteză este mediu, adică orice subiect uman va fi urmărit și menținut în focus, dar nu bag mâna în foc că la wild life va fi la fel. Oricum, nu este un obiectiv ptr wild life. La sport în interior va fi extrem de folositor, chiar dacă pe lumină slabă scade automat viteza de focalizare, ptr precizie.



La fotografia de peisaj am avut surpriza plăcută să constat că nu suferă la cadrele cu subiectul la infinit, reproducând detalii excelente la orice distanță focalizam. Am forțat nota, trăgând exclusiv cu diaf de 1,4 chiar și la peisaje. Au fost doar cîteva situații în care am închis diafragma.






























Unii s-au apucat să-l demonteze ptr ai număra rotițele, iar comentatorii de duminică au sărit în sus cum că - "ați văzut, ați văzut? are rotițe din plastic alb, nu din plastic negru cum trebuia să fie!". Discuții muuulte, cum că motorul de autofocus este un micro USM și nu un USM circular care înconjoară ansamblul optic... Păi oameni, am văzut obiectiv ultraluminos cu USM la concurență, adică chiar am avut, este 85/1,2L care începe focalizarea în secolul acesta și termină cursa de focus în secolul viitor, adică e lent ca melcul cu reumatism la gleznă! Dacă Nikon  a considerat că varianta lor de motor USM are cuplu, viteză și precizie mai mare - ȘI ARE TOATE ASTEA DIN PLIN - atunci eu de ce m-aș lamenta pe tema asta? Dacă ei construiau obiectivul din metal, îl ansamblau în Japonia îl ungeau cu ulei de șarpe de Hymalaia, ajungea la un preț de 4000 euro! Așa, avem la 2200 euro o piesă care se bate cu cele mai bune obiective de la Carl Zeiss, pe care dați 5000-8000 euro... Să fie bine , ca să nu fie rău, zic eu...

Cu certitudine obiectivul acesta va produce mari satisfacții utilizatorului care va putea să înțeleagă care sunt calitățile lui. Nu uitați - nu scula face fotografia, folosiți ce aveți între vizor și ceafă!
Lumină bună tuturor!