Pagini

vineri, 30 august 2013

La marginea Dobrogei


 Așa cum vă mai spuneam, Dobrogea trebuie trăită! Nu o descoperi într-o fotografie, sau pe autostradă, în drum spre Mamaia. Ai nevoie de zile și nopți, să te înece cu praful ei, să te îmbete cu mirosul ei inconfundabil de mentă și cimbrișor, amestecate în aerul sărat și umed, să te ardă cu soarele pe care nu l-am văzut nicăieri așa.



Anul acesta am stat mult la marginea Dobrogei, am umblat de jur împrejur, bucurându-mă de fiecare răsărit, de fiecare apus, de fiecare zi, de fiecare noapte










 Trădătorii de la București au vândut-o deja, ptr. o mână de bani și ptr. o protecție efemeră în fața celor care murmură surd, acumulând furie. Unii vor lua banii și vor pleca, nouă ne va rămâne  otrava ptr. totdeauna.
 Așa că mă mai bucur cât pot de viață. De Viața din Dobrogea















 Iar după ce ne vor fi luat tot, după ce vor fi otrăvit tot, să nu vă aud că e un mare frig în viața voastră!







 Să nu vă întrebați de ce Barza nu mai vine la voi...


 trecând peste marginea Dobrogei.

marți, 27 august 2013

Portretul, câteva cuvinte despre focală


 Asist la discuții despre fotografia de portret, despre emoție, mesaj, idee, terminând de multe ori cu latura tehnică. Despre asta am timp acum să vă spun câteva impresii, informații care s-au acumulat de-a lungul timpului, în drumul meu prin fotografie.
 Nu sunt adeptul fotografiilor, portretelor în special, realizate după scenarii. Văd tot mai des poze care ilustrează așa zise întâmplări spontane, dar care sunt situații create cap coadă sau doar provocate. Adică, pui baba să facă aia, copilul aia, capra aia. Le sincronizezi cu o comanda verbală și declanșezi la acea comandă. Cei care nu au fost acolo vor crede că ai ochi și spirit de observație. Tu ai trișat. dar taci mort în păpușoi.
 Așa că am căutat să prind spontaneitatea în fotografiile mele, iar fotografia de wild life a fost cea mai bună școală. Acolo e mai greu să faci scenarii.
 Am fost prin Vamă, unde se desfășura un eveniment foto anual, și am asistat la genul acela de fotografie de care vorbeam. Am ascultat dialoguri între artiști. Prea multe cuvinte, prea puțină emoție. Oameni buni,  Emoția taie respirația, nu te lasă să mai behăi! Sunau atât de fals. Discuții despre cum fac istorie dialogurile lor!!!!!!! Am crezut că am nimerit în Grecia Antică! Dialoguri istorice, dar fotografie...subțire.
 Am plecat la fotografiat, să mă descarc. Așa am descoperit-o pe Andreea. A fost un portret declanșat de instinct, din mișcare, la comanda acelui zâmbet. Sunt mândru de el, am dinamica indusă de rotația părului și direcția privirii, am un echilibru cromatic creat de culoarea caldă a părului și a pielii, la care se opune complementara verde/albastru din fundal., complementară realizată prin fotografierea unei zone din umbră, în care temperatura de culoare era mai ridicată decât temperatura de culoare a luminii ce cade pe subiect. A fost întâmplare, exploatată de experiență.
 Ajung acum la focală. Aici am auzit mereu șabloanele servite la cursuri. Vă spun, NU E NEVOIE DE O ANUMITĂ FOCALĂ PTR UN PORTRET. Puteți face portrete excelente cu focale mici, între 14 și 28mm



cu focale medii, gen 50mm




 Precum și cu focala considerată focala portretiștilor - 85mm


Dar nu mai dați crezare legendelor, anume că focalele mari, peste 135mm, produc portrete slabe, deoarece comprimă planurile. Uitați planuri comprimate la prima fotografie de pe această postare, realizată cu focala de 200mm! Cei drept, am folosit un obiectiv Magic, care mă uimește de fiecare dată când îl pun pe aparat - Nikon 200/2 G VR. Testat de curând de laboratoarele optice DxO, cu verdictul - Cel mai sharp obiectiv testat vreodată! Întradevăr, e sharp de-ți taie retina, dar magia lui constă în altceva, ce nu poate fi cuantificat și prezentat de nici un laborator optic în valori absolute. E vorba de Bokeh și e de capacitatea lui de a reproduce culorile într-un mod deosebit de plăcut.


 Sar acum la o focală extremă - 800mm, chiar dacă am multe portrete excelente, realizate și cu 300mm. Fotografiile sunt realizate cu Nikon 800/5,6E. Se poate remarca chiar efectul de tridimensionalitate, mai ales la ultimul portret.



 Articol scris ca un răspuns la zecile de întrebări referitoare la focalele cu care fotografiez. Prefer 28 sau 35mm și tot ce este peste 135mm. Zona 50-85 mi se pare banală. Dar asta este doar senzația mea, fiecare poate experimenta diverse arome, la diverse focale.



luni, 26 august 2013

După câteva portrete, am greșit cimitirul...


 Nici nu am ajuns acasă, după povestea cu plăcinta de la Hagieni, că iar mi s-a făcut poftă. Când am aflat că și Edy Shneider a ajuns în Vamă, m-am urcat în mașină, cu direcția sud. În Vamă m-am așezat în mijlocul drumului, pe jos, și am început să fotografiez trecătorii. Mi s-au alăturat  câțiva, printre care Bogdan Șerbănescu, Adi Moisa și Ionel Onofraș. Spectacolul a fost așa bun, că au venit jandarmi să ne vadă. Au plecat emoționați. Aveam scule mai mari! Adi trăgea cu Nikon 800/5,6E, Bogdan cu un 200-400/4VR iar eu cu un mic 200/2VR. Magic obiectiv! Tocmai a fost testat în niște laboratoare optice reputate, iar verdictul - Cel mai sharp obiectiv testat vreodată! Eu ce să mai zic, recunosc, așa este









Și uite așa am cunoscut 2 fete superbe, pe care le-aș invita la  workshop-urile mele de fotografie. Următoarele portrete cu Andreea sunt realizate cu ultimul teleobiectiv, Nikon 800/5,6E





 Iar acesta cu Nikon 200/2VR


 După ședința foto, am discutat cu Bogdan pe la ce oră să plecam spre Hagieni, ptr a dormi în cimitirul Tătărăsc, iar dimineață să fim la prima ora la tanti Ruchtie, să fotografiem/filmăm cum face plăcintele și bacalvaua. Cum vorbeam noi, intră un fotograf, pe care l-am cunoscut acolo, în vorba cu noi și pune întrebarea zilei - Mircea, dacă nu te superi, am și eu un loc în cimitir, lângă voi?
 Vă dați seama cum a sunat, și cât am râs! Evident frate, ai loc cât vrei pe câmpul ăla!
 Si am plecat la somn, nu înainte de a fotografia noaptea prin Vamă



 Dimineață, după un somn în care am ignorat toate fantomele ce mă trăgeau de degete, ne-am trezit și ne-am pus pe fotografiat răsăritul






 Apoi am plecat la tanti Ruchtie, unde aveam să aflu că am greșit cimitiru! Am dormit în cimitirul Turcesc, nu în cel Tătărăsc, care este peste vale... Jale mare! Acum, asta era, am supraviețuit noi cumva, ptr a ne apuca de plăcinte









După ce am pus plăcintele la cuptor, am ieșit în curte, unde nepoate lui Ruchtie studia ofertele de motocositoare


 După studierea ofertelor, s-a trecut la dansuri Tătărăști



 Iar eu am plecat spre Nord, să verific un loc unde vreau să-i bag pe ăștia de vin în tabăra de exterminare, la pozat păsărici





 Păsăricile sunt la locul lor, ne așteaptă! Revin cu informații noi.

Cam a așa stăteam noi la vânătoare. Bogdan ne acoperea spatele!