Pagini

miercuri, 18 ianuarie 2017

Lovit de Frontu' Baric. Așa am dat de Zâne.

 

   Dobrogea... 3 dealuri și o baltă, sau drumul spre Voma Veche. Privit la modul superficial, din perspectiva pițiponcului din Epoca de Plastic. Așa pare, dar realitatea va surprinde orice suflet bun ce vine ptr prima oară aici.
   Ptr mine este ceva ce voi încerca să descriu folosind fiecare secundă din viața care mi-a mai rămas.     Nu o poți cunoaște doar trecând pe acolo. Dobrogea se trăiește. La începutul acestui an se anunțau mai multe zile cu ninsori și viscol, așa că mi-am zis - acum e momentul! Am trecut Dunărea cu ultimul bac care mai traversa, gerul intens de -23 grade creease mari sloiuri care veneau din amonte și se acumulau blocând încet încet Dunărea. Mi-am dat seama imediat că nu mă voi putea întoarce tot pe acolo... Ținta înițială - localitatea Greci, ptr a duce haine, încâlțăminte, jucării și dulciuri unor copii. Apoi am plecat pe câmpul din Valea Grecilor spre Pietrele Mariei, unde urma să dorm noaptea sub Copacul ce-mi poartă acum numele. La prima vedere drumul nu părea să-mi pună probleme, dar realitatea din teren s-a dovedit ceva mai complexă. Am forțat cu Cici (Nissan Patrol preparat ptr offroad) destule suluri de zăpadă, dar până la urmă s-a lăsat cu dat la lopată. Ore. Singur. Când am ajuns la Copac am fost răsplătit cu o scenă pe care doar am visat-o ani la rând...


 Viscolul este acolo așa de puternic încât zăpada nu se poate depune. Bătea vântul tare, dar nici nu-mi închipuiam ce aveam să trăiesc peste noapte. Urgia m-a lovit frontal, pe la ora 22. Am coborât să-mi fac nevoile, realizând cea mai mare greșeală din viața mea. Care putea să mă coste. M-am îndepărtat de Cici, fără să fiu îmbrăcat cu tot echipamentul, iar la un moment dat mi-am dat seama că nu mai găsesc drumul înapoi spre mașină. Pur și simplu nu mai vedeam la 2-3 metri, temperatura era de -26 grade iar senzația resimțită era de peste - 60 grade. În aceste situații organismul rezistă aprox 15-20 min. înainte de shut down. A fost a doua oară în viața mea când eram gata să cedez din cauza frigului. Am simțit brusc cum mă decuplez, nu mai aveam putere fizică, chiar dacă mental eram foarte alert. Pur și simplu NU CREDEAM că nu-mi mai pot controla corpul. Cici nu avea luminile aprinse, mă agitam tot mai leșinat într-o arie destul de mică, de câteva sute de metri pătrați, știam că acolo este stejarul meu, apoi fântâna și stânele, iar în partea opusă Pietrele Mariei. dacă eram la munte știam măcar dacă am de urcat sau de căborât, deci eliminam 2 direcții din ecuație, dar pe o suprafață plană m-am simțit total depășit. Eram cât se poate de viu, uimit de situația incredibilă, pe care aș fi considerat-o imposibilă până atunci. Mi-o luam ca țiganul la mal... Urmele din zăpadă dispăreau instantaneu, lumină nu mai era, punctele cardinale nu le puteam identifica. Greșeală de clasa întâia, de amator.
 Dar n-a fost să fie, am dat de Copac și imediat de Cici. m-am prăbușit în scaun, motorul mergea, era cald în mașină. Am aprins farurile să văd mai bine ce se întâmpla afară, botul mașinii deja a fost săltat de 2 ori, cu o forță la care nu m-aș fi așteptat... La un moment dat a mai slăbit vijelia, m-am echipat, am aprins toate luminile și am ieșit, atent la mișcările pe care le făceam. Trepiedul era inutil...




  

 Atunci am văzut Zânele!!! Mi-au cântat toată noaptea. Cineva mă întreba pe fesbuc la ce mă refer când spun că am văzut zâne. Zânele sunt ființe fantastice în care cred majoritatea copiilor, care chiar vorbesc cu ele, și o parte dintre adulți. Recunosc, eu sunt unul dintre ei.

Tot atunci am înțeles FOARTE CLAR expresia - gerul mușcă din tine! Am ațipit îmbrăcat bine, băgat în 2 saci de dormit groși, iar la un moment dat am scos o mână afară din sac, până la umăr. Durerea suportată apoi a fost foarte asemănătoare cu cea provocată de o mușcătură - cei mușcați de câini veți înțelege. Am resimțit mușcătura asta mai mult de 24 de ore, mă durea și carnea și osul și articulația umărului. 

Dimineață am crezut că voi găsi cel puțin un metru de zăpadă peste mine, dar viscolul extrem de violent a spulberat zăpade de pe acel platou, era doar ceva adunată la Pietrele Mariei.



 Am plecat de acolo spre Enisala, la aprox 80 km. Mamă, ce aventură. Noroc cu Cici, care nu face diferență între drum și câmp. Dacă mă bazam pe drumuri, nici acum nu eram ajuns. Să fi văzut fețele babelor, prin satele în care intram prin fundul curților! Dădeam șpagă câte o ciocolată și o pâine, apoi gaz, tot înainte. Strigau după mine - Mamăăă, stai cuminte că mai ajungi și mori pe drumuri noaptea asta!!! Iar eu auzeam doar ecoul. Pe la Bagdad (Babadag) am dar de troiene de 4-5m, mașini abandonate, urgie... eu tot înainte, spre Enisala. Am ajuns seara, dar mi-am dat seama că nu voi putea ataca cetatea, să eliberez și Zânele de acolo. Dealul acela abrupt părea imposibil de abordat, la cum arăta zăpada... de jos părea simplu, dar de aproape...


  În noaptea aia nu am reușit, așa că m-am repliat la Sarichioi, în așteptarea răsăritului.





 Dimineață am oprit lângă un ochi de apă care nu înghețase, ptr a fotografia niște păsărici, am ajuns lângă un stârc cenușiu prăbușit la marginea stufului, probabil învins de gerul năpraznic de peste noapte. Era Dobrogea, pe viață și pe moarte, unde cei slabi pierd fără drept de apel. L-am mângâiat, urându-i să zboare între stele, fără regrete, fără durere.


  M-am așezat pe burtă, la marginea gheții, așteptând un Corcodel cu gât negru în penaj de iarnă. L-am tras cum nu-l aveam încă - cu prada în cioc.


  Apoi... mi-a șoptit o Zână - ...uită-te la prietenul tău Stârcul... Mi-a căzut falca, deja vedeam cum respiră, apoi cum se chinuie să se ridice... am reușit să fotografiez abia după un sfert de oră, când deja era în picioare!


 Dobrogea tată, Dobrogea!!! aici păsările sunt nemuritoare, aici și visele prind viață. Am trăit eu asta, și pot să susțin ceea ce spun acum.

 Am prins și eu aripi, și m-am îndreptat spre Enisala. Întâi pe jos, ptr a evalua terenul. Zăpadă de jumătate de metru, în unele locuri 1 metru...Drumul nu mai exista.




 După ce am luat Cetatea de unul singur, și am eliberat Zânele captive acolo, m-am întors și am atacat cu Cici. Până la apus am reușit.



 Iar când a venit noaptea am auzit prin stație că sunt oameni captivi în mașini pe drumul spre Constanța. M-am uitat la Cici, ea la mine și ne-am înțeles din priviri - S-o facem!



 I-am recuperat pe oameni, stăteau în Constanța. Unul a rămas la mașină, i-am dat și o pătură, să-i fie mai bine. Doream să ajung apoi spre Cheile Dobrogei trecând prin Gura Dobrogei. Mi-am dat seama rapid că singur, doar cu o mașină, nu voi răzbate. Am reevaluat situația, și am decis să nu mai atac frontu Baric direct, să rămân noaptea la Mamaia, iar dimineața să-l iau prin învăluire, atacând prin Târgușor.
 Așa că am deschis sezonul estival 2017 de la Mamaia! "Toati locurili ali meli" mai așteptam să apară ăla cu porumb fiert și ăla cu "baandaneeee, cine mai doreeșteee "



 Dimineață, calm și liniște.


 Apoi, direcția Cheile Dobrogei. evident, drumuri blocate. Cici să trăiască! Datorită ei am reușit câteva cadre Halb-Negru, din alea Hartistice!








                                                        Ce să mai zic... Dobrogea!


  Cici - Nisan Patrol lung, suspensie offroad Ironnman foammcell kit înălțare 2 inci, troliu Ironnman 12000 livre, plăci de recuperare Ironnman, anvelope BF Goodrige AT KO 2 - 285/75/16, și lanțuri RUD de la GTC, de competiție, 2 led bar-uri de cîte 10,000 lumeni, 2 spoturi Hella, sistem dual de baterie, cu separator special cu încărcare independentă de la un panou solar de 100 w montat pe porbagaj.