Pagini

luni, 28 martie 2016

Cum e cu Prigoriile.



 Prigoria - European Bee eater - Merops apiaster, reprezintă un subiect extrem de atrăgător ptr majoritatea fotografilor de Wild Life. Dar, ca majoritatea subiectelor, sunt extrem de greu și în același timp extrem de ușor de fotografiat. O paradigmă. Și am să vă explic de ce spun asta, după o experiență de aprox 15 ani cu specia.






  Prigoriile sunt păsări migratoare, sosesc din Africa cam după 10 Mai. Dar eu am reușit să identific un loc în care probabil sosesc primele Prigorii în țara noastră, în jurul datei de 15-20 Aprilie.
  Rar am văzut prigorii cuibărind singure, dar am văzut. De obicei cuibăresc în zone cu maluri de pământ galben, sau în diguri nisipoase, unde fac găuri de aprox 1.5 m adâncime. Formează colonii, și am găsit cu ani în urmă colonii extrem de mari, cu sute de exemplare. De obicei revin în fiecare an la colonia în care s-au născut, și am avut ani în care colonii foarte numeroase cu un an înainte, aveau doar câteva exemplare la revenirea din migrație. Probabil au fost decimate în perioada cât au iernat în Africa. Ulterior colonia și-a revenit, dar sunt și cazuri în care colonia s-a stins. Ptr. mine era o mare tristețe, așteptam săptămâni în râpile de pământ galben, doar doar aud sunetul lor inconfundabil - Pri-pri-pri! De 2 ori nu mi s-au mai întors acasă... nici una...
 Aici, la noi în țară, cad victimele păsărilor răpitoare, dar sunt și victimele apicultorilor suficient de proști, cât să-și pună stupii chiar în coasta unei colonii.
 Prigoriile se hranesc cu foarte multe specii de insecte, nu numai cu albine, cum spun unii. Am văzut de 3 ori în viață cum prigoriile plonjau în apă, prinzând insecte subacvatice. Prima oară când am asistat la acest comportament nu am avut curaj să spun asta pe forumurile de profil, să nu mă ia păsărarii în râs...












 Știind acum unde cuibăresc, trebuie să căutați locuri unde exista maluri abrupte de pământ galben, sau râpile create de apă în anumite dealuri din Dobrogea, dar nu numai. În principiu, Prigoriile sunt de negăsit în Munții Carpați, dar eu am întâlnit totuși colonii în Carpații de curbură.
 Nu orice colonie este propice ptr fotografiat. Evitați coloniile din malurile cu orientarea spre Nord. Veți avea mereu umbră în zona coloniei, veți putea face eventual doar păsările care stau pe crenguțele din zonele însorite, dar mai bine căutați direct coloniile din râpile orientate ideal, pe direcția est-vest. Așa veți putea fotografia toată ziua, schimbând doar direcția în care orientați obiectivul, în funcție de soare. Cum faceți să vă apropiați de ele?
 Aici e marea șmecherie. Ideal este să vă apropiați de colonie cât mai mult cu mașina, DAR NU VĂ DAȚI JOS DIN MAȘINĂ! Cea mai bună ascunzătoare este mașina, păsările vă pot vedea în interior, dar nu se sperie de voi, vă vor tolera bine, eu am fotografiat așa Prigorii de la aprox 3-4 m. Nu contează culoarea mașinii, lăsăți geamurile jos, să nu muriți de cald, apropiați-vă de locurile unde le-ați văzut în prealabil de la distanță, stând pe crenguțe. Puteți chiar să înfingeți voi niște crengi uscate, după care trebuie să aveți răbdare să sosească și să se așeze pe creanga pusă de voi. Evident, asta in zona cuiburilor, ținând cont că ele vor avea un zbor de dute-vino spre o suprafață de pământ cu multe buruieni înflorite, cum ar fi păsunile cu iarba mare.
 Dacă nu puteți urca cu mașina prin cine știe ce râpă, deoarece nu este drum în zonă ptr căruțe/mașini, folosiți o ascunzătoare, gen cort de camunflaj. Poate fi și roz, nu numai din culori de camunflaj, important este să stați morți/copți în interior, până revin Prigoriile pe care tocmai le-ați gonit când ați venit cu cortul. Asta poate dura între 15 minute și 1 oră.
 Vedeți că o să muriți de cald în cort!!! Vă învăț metoda mea - luam o găleată de plastic de acasă, pe drum cumpăram cireșe de la localnici, aproape de colonie umpleam găleata cu apă rece de la o fântână, răsurnam cireșele în găleată, pe care o luam în cort. mă așezam în fund, puneam găleata între picioare și mâncam cireșe, scuipând sâmburii din cort, în așteptarea păsăricilor. Scena asta o voi asocia pe veci cu pânda la Prigorii...





 Distanța la care puneți cortul  4-8 m. La început mai departe, apoi îl mai mutați dacă păsăricile par nederanjate. Încercați să vă așezați în așa fel încât să nu pozați de jos în sus, ideal ar fi ca aparatul să fie cam la nivelul păsărilor fotografiate. evident, asta la cele care stau pe crenguțe. la cele în zbor, rar veți putea să le prindeți de la nivelul ochiului...






 




 Cel mai greu va fi să prindeți pasărea din față, atunci când zboară, aici toate elementele sunt vitale - fotograf - aparat - teleobiectiv.
 Am ajuns acum la dotarea tehnică. Cea mai bună dotare se află între vizor și ceafă! Se știe!!!

 Expunerea este extrem de variabilă, variațiile fiind date de locul unde se află pasărea. Am să vă spun cum fac eu, dar faptul că sunt pe Nikon, care are un modul de AutoIso foarte bine pus la punct, mă ajută extrem de mult, fiindcă pot folosi o compensare cu plus sau cu minus, prestabilită, chiar și când pun aparatul pe M, adică pe manual. Am avut mari surprize să constat că nu toată lumea înțelege cum poate lucra compensarea expunerii când aparatul este pe M, deci timpul și diafragma au valori ce nu se vor modifica ptr a compensa sub sau supraexpunerea. Da, ele rămân fixe, dar valoarea Iso va crește sau va scădea automat, ținând cont și de valoarea dată de mine la compensare. Acea valoare va fluctua în funcție de nivelul de iluminare dat de scena fotografiată.
   Iar o pasăre în zbor vă va pune în situația de a avea cadre cu fundal verde, de la pădure, unde trebuie subexpunere, apoi cer albastru alternând cu cer alb, când pasărea trece prin dreptul unui nor. Acestea sunt situații în care expunerea variază puternic, iar o setare clasică pe Manual, fără autoiso, va compromite unele cadre.
 Cei care sunt pe alt sistem vor avea ceva frustrări aici... spre exemplu, la Canon avem un modul autoIso pe care-l consider comic. Au introdus niște limitări de tot râsul, făcute parcă mai mult să încurce. Iar pe Manual nu poate fi folosit, doar prioritate de diafragma...
 De ce aleg eu expunerea Manuală aici - Am un teleobiectiv, să zicem cu focala de 600 și diaf de 4. Deci timpul minim cu care ar trebui să fac pozele este de 1/600s, dar ținând cont că pasărea zboară extrem de rapid, aleg obligatoriu 1/1600 sau 1/2000, ptr a fi sigur că nu o scot blurată. la cele pe crenguță pot coborî mult timpul, ajungând și la 1/100, dacă activez VR-ul și nu trag în rafală..
  Apoi aleg diaf de 5,6 închizând cu o treaptă față de valoarea cea mai deschisă, ptr a avea cea mai bună calitate optică a obiectivului. La noile teleobiective 300/4 VR și la 200-500/5,6VR nu mai este nevoie să închideți cu o treaptă diafragma, aveți calitate foarte bună de la deschiderea maximă.






 De obicei eu subexpun cu -0,7 trepte, deoarece pata de culoare galbenă de pe gușa Prigoriei se arde imediat în lumina soarelui, mai ales dacă am un fundal mai închis. Uneori scad chiar la -1,3 trepte.

Când păsările zboară pe deasupra mea trec la supraexpunere, cu +0,7 până la +1,3 trepte.

 Autofocusul îl setez diferit, ptr păsările care stau pe crengi aleg doar un punct de focalizare și modul S, de la single focus. focalizez mereu punând puncul de focus doar pe capul păsării. Ca o paranteză, dacă pasărea stătea în diagonală, nu am putut focaliza corect, doar pe cap, niciodată atunci când am folosit un mirorless. Pur și simplu zona de focalizare este prea mare, și prinde din corpul păsării, astfel că am clarul pe zona centrală, nu pe cap. Când ai dof mic, asta este un dezastru. Iar cu mirorless la animale în mișcare... mai bine uiți, este misiune imposibilă. Vei avea cadre mereu întârziate.

 Când fotografiez Prigorii în zbor, pun autofocusul pe Continue și aleg 21 puncte de focalizare. Nu vă ajută prea mult funcția 3D. Nu aleg nr maxim de puncte de focus deoarece am constatat că procesorul de focalizare lucrează mai rapid când gestionează doar 21 de puncte, și nu 51. Iar zona acoperită în cadru este destul de mare ca să pot menține pasărea mereu în zona unde am puncte de clar active.

Aparatul trebuie setat pe rafală, la cadența maximă de fotografiat. Fericit cel cu 10 fps...
 Stabilizarea trebuie oprită când fotografiați cu timpi mai scurți de 1/1000!!! Mai ales când trageți în rafală. Citiți articolul meu despre VR, pe acest blog și aflați de ce.

  Focalele ideale - ptr Prigorii stând pe crengi e bine să aveți o focală cât mai lungă, gen 400-600mm, dar ptr cele în zbor nu vă recomand ceva mai lung de 300-400mm, mai ales dacă trageți pe un aparat DX. Va fi extrem de dificil să mențineți pasărea în vizor. Ca antrenament - urmăriți o muscă, privind printr-o țeavă de plastic de jumătate de metru lungime și 4-5 cm diametru... Țineți cont că țeava nu are inerția unui teleobiectiv de 7 kg!


  Când încep să cuibărescă, după ce au format perechile, adică spre sfârșitul lui Mai, veți asista la tot felul de momente frumoase, mai ales hrănirile ritualice










  Cadre foarte bune surprindeți dacă stați cu ele atunci când vine ploaia...










 Sau când părinții ceartă puii să nu mai aștepte pomană, să înceapă să vâneze singuri...




 Oricum ar fi, subiectul merită orice efort, iar dacă voi chiar veți pune în practică cele câteva sfaturi de aici, mi-am făcut încă un pic datoria.
 Ca o rugăminte - NU EXAGERAȚI în zona coloniilor, ptr a nu crea un stres mare asupra lor. Încercați să stați cât mai mult timp ascunși, nu ieșiți des, dacă nu rezistați alegeți mai bine o creangă undeva mai departe de colonie, unde vedeți că se așează des.

 Hai, să văd Fotografie cu PRIGORII!!!