Treceți la conținutul principal

Succesul, moartea Visului. Mă duc să zbor, să fiu liber...




    Atât de mulți cei ce vor să mă cunoască... atât de puțini cei care au curaj să mă înțeleagă... 

   Ca să ajungi să mă înțelegi, te voi face să suferi. Nu mulți sunt dispuși să mă urmeze, și nu voi face nimic care să le ușureze calea celor care au ales un astfel de drum. Nu pot să-i ajut, ptr că nici eu nu văd prea departe prin negura care acoperă muntele drumului. 
   Ce mă atrage, ce mă îndeamnă? Ce-mi ține flacăra din ochi mereu vie?
   Pierdut în propria viață, caut destinul, primind lecții de viață de la pietre, de la pădure, de la fluturi...





  Mi-au spus de multe ori - "păcat că te-ai născut în România, dacă te nășteai într-o țară țară cu apă caldă ți-ar fi fost recunoscută valoarea și ai fi fost bogat acum!"

  Greșit!!! Mulțumesc neamului și țării în care am avut onoarea să încep o nouă viață, și chiar dacă mi-a fost greu uneori, am simțit că pot să fac ceva care să conteze. Dar nu ptr mine, ci ptr Ținutul ăsta batjocorit sute de ani de cei ce ne vor pierduți, ptr Ținutul ăsta magic în care Omul încă mai este Frate cu Codrul, în care am întâlnit Bărbați ce i-am simțit ca sculptați în granit, atunci când i-am strâns în brațe. Mulți sunt bătrâni, și par să se clatine, dar vă rog să mă credeți, sunt capabili să pună pumnul în pieptul Furtunii, atunci când vremurile o vor cere. Zău!
 Sunt mândrii prin smerenia lor, sunt aprigi prin blândețea lor, trâind simplu ultimile clipe de puritate a neamului din care ne tragem - Geții, sau Dacii - Un neam străvechi, pe care nici Roma nu l-a putut stăpânii, un neam care a dat naștere lui Alaric - Umbra nopții - ce pleca din Dunavățul de jos să pună la pământ umbra unui imperiu ce i-a ucis strămoșii ptr aur și sclavi. 

 Suntem noi mai prejos decât alții? Nu cred, și lupt să demonstrez asta în domeniul în care activez...

 Totul a începul, ca și ptr Alaric, în Dobrogea. Aici am ascultat primele legende, sub vechiul Stejar, de aici a început drumul meu, povestea mea...



  Aici am trăit, copilărind printre pirați, oamenii iuți ai Dunării, ce nu aveau nevoie de multe motive, ptr a scoate iataganele. Ptr că Dunărea a fost un creuzet, iar legendele ei mi-au marcat copilăria cu bucurie, suferință și sânge.





  Poate să pară incredibil ptr unii, dar și aici se nasc, trăiesc și mor Oameni, viețuind după reguli simple, cu bucuriile și tristețile lor...






 Aici este ținutul unde am întâlnit om sărman - ziceam eu - ce a refuzat o sumă de bani pe care m-am oferit să i-o dau, din milă. M-a făcut să mă simt mărunt, ca un păduche... Iar după ce l-am privit mai atent am văzut flacăra din ochii lui!



  Și mai ales, aici am întâlnit acea stare pură, nealterată de zecile de cadouri, primite până la saturație, de la niște părinți speriați, și patologic de atenți ca odrasla lor să crească fericită. 

                             O stână, printre alte mii, pierdută lângă Copac, în praful Dobrogei..


  
Să-mi fie rușine? Să fiu trist că m-am născut printre Oameni? Să-mi plâng soarta că vorbesc limba asta străveche, că simt iubirea pământului iar Dobrogea mi se arată și pot să o privesc cum nimeni nu poate să o vadă? Păi nu sunt eu privilegiat? Ba da. Iar Dobrogea m-a trimis la surorile ei, prin ținuturile Lupilor, să învăț și să simt. 
 Nu am stat mult pe gânduri, am plecat la drum, conducând toată noaptea, traversând țara dintr-un capăt în altul, ptr a ajunge la timp, tăind scurtături prin Munții Apuseni. Iar ceața a fost prezentă la întâlnire. M-am scăldat în ea, apoi am adormit ca un prunc.









 Am stat pe dealuri, ocolind localități și evitând drumuri asfaltate pline de Mitici. Mi-am căutat un vechi prieten, care mă aștepta cu o mână de mere...

 

 L-am strâns în brațe și am simțit iar mirosul de fum, fumul de fag din hainele lui... și nu sunt capabil să descriu cu vorbe, iar voi nu puteți înțelege citind, ceea ce am simțit, dincolo de fermitatea trupului călit de muncă aspră. Priviți mâinile lui, priviți bătătura aia, o rană prin care întră Lumină în trupurile lor, așa cum frumos spunea Ieromonahul Hrisostom Filipescu.


 Nea Niculiță, singurul Om pe care-l știu în viață, ce crește albine sălbatice în stupi din nuiele acoperite cu balegă de vacă. Așa cum era în vechime! Ne-am jucat cu ele, fără măști sau costume de protecție. Doar cu Dragoste!










  Am stat cu el, printre albine, vorbind de amintiri ce ne leagă, de lacul Brateș, despre Dunăre și pește sărat, despre Crivăț și despre casa lui construită de strabunici, pe la 1863.




 Și i-am promis că mă duc luna viitoare, să stau la el, să-mi povestească la lumina focului din sobă, să-mi dea apă curată de la izvor, să mănânc merele alea roșii din livada lui...


  Iar ptr că eram așa rușinat de făptul că m-am născut într-o țară ca a mea... am zis să merg într-un loc unde strămoșii mei se luptau cu invadatorii din Imperiul Roman. Să-mi clătesc ochii cu frumusețea copiilor noștri, cu vitejia bărbaților noștri!




























                                     Mi-e greu uneori, dar oare trebuie să-mi fie rușine?...
                    Și nu sunt oare bogat, și nu e bogăția mea mai trainică decât o mână de aur?

Comentarii

  1. Ce era de spus...s-a spus...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai un suflet foarte cald omule! Nu inteleg de ce trebuie sa te feresti? Prin suferinta celor ce vor sa te inteleaga, ce vrei sa tii la distanta? Eu una nu trebuie sa sufar ca sa te inteleg. Oricum sufar :)) ioi. Sunt tot pe-acolo, dar am ales gresit fortata de imprejurari, bla, bla, bla. Ma bucur din suflet ca poti trai toate senzatiile care mi-au trecut si mie pe la nas ca un parfum subtil de flori citindu-ti randurile, vazandu-ti pozele.
    Da drumul la caldura mai tare! ;) Sa treaca si dincolo de suflet :) Ca vine iarna!
    Cu admiratie ... dintr-un fund oribil de tzara ....

    RăspundețiȘtergere
  3. io (ma stii tu, vorbim pm pe Fb de ceva vreme) dar nu-ti mai dau add ;)4 octombrie 2016, 12:11

    candva ne vom intalni...

    RăspundețiȘtergere
  4. emanuela aranyos5 octombrie 2016, 01:23

    cred ca esti fratele meu geaman....poate o sa ne cunoastem candva.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc ca existi si imi bucuri sufletul

    RăspundețiȘtergere
  6. multumesc ca existi, imi bucuri sufletul cu tot ce faci,vad lumea prin ochii tăi și sunt..acasa

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Review Olympus OM D E-M 1 MkII. Sau cum să câștigi atunci când toți cred că ai pierdut....

Toate fotografiile din acest review au fost trase în format ORF și convertite în Tiff/Jpeg cu programul PhaseOne - Capture1.  Deoarece trag doar Neutral iar culorile și contrastul în acest caz sunt mai șterse decât ce vedem în realitate am prelucrat fotografiile la nivel de contrast și saturație. Sunt și multe cadre la care nu am fost nevoit să intervin absolut deloc după conversie. Cine are o problemă cu acest aspect să fie sănătos. Voi posta o arhivă cu cadre la rezoluție maximă precum și fișierele ORF, așa încât să fie toată lumea mulțumită.    Citirea acestui material NU ESTE OBLIGATORIE.

  Voi scrie acest material încercând să exprim senzațiile prin care am trecut din momentul în care am hotărât să provoc soarta, renunțând la titlul de Ambasador Nikon în Romania, ptr. a mă arunca cu capul înainte într-o mare învolburată și plină de necunoscute. Cu numai câteva luni în urmă dovedeam ignoranță, râzând de sistemele mirorless, indiferent de cine le produce. Ce-i drept, eram atras de…

Despre pozografi. Care este...

Așezați-vă bine în scaun, eventual cu o pastilă de inimă la îndemână, că o să vă doară! e din categoria - Lumea-i rău și are arme. Capitolul - Viața-i greu.

     *   Pozograful începător - a fost creat de Dumnezeul pozografilor, din masa amorfă a selfiștilor, care se trag în telefoane. Este mana cerească a producătorilor și vânzătorilor de echipamente, deoarece, dacă-i lasă tata lor, vor achiziționa tot felul de echipamente inutile, crezând că posesia unei pianine în sufragerie te face automat Pianist. Sau Pianinist...
 Vor citi pe nerăsuflate tot ce găsesc pe net, evident fără să poată discerne gunoiul de informația reală, apoi se vor atașa de o marcă foto, în funcție de ce au în posesie cei cu care interacționează. Trebuie tratați cu atenție, deoarece chiar au nevoie de ajutor, iar dacă vrei să-ți faci o armată de susținători în viitor, ei reprezintă cel mai bun material, deoarece sunt încă maleabili, poți să-i frămânți relativ tare, ptr a-i modela. De obicei nu vin în turele mel…

Despre editare, ptr puriști, hartiști și tot felul de triști.

Mai fac greșeala și postez din când în când cadre dificile, activând imediat câte un odihnit ce nu a ieșit probabil la fotografiat atât de des, sau pe distanțe suficient de mari de fotoliul din care emite un devastator - "PRELUCRATĂ! Putem vedea una needitată?"

La un moment dat, o domnișoară de la arte a comentat și ea, sugerând că de fapt eu sunt bun la editare, prelucrând pozulicile mediocre până la nivel comercial de wow. Domnișoara mea dragă, de ce nu ieși dumneata ziua din casă până nu te dai cu fond de ten, rimel și ruj? Ți-e rușine cu tine Raw? Ziceți că nu e corect ce fac? Vă permiteți voi pare să fiți corecți până la extrem? Hai să vă văd!

  Hai să vedem cum este și cu editatul/prelucratul acesta în fotografie. Am să expun poziția mea vis a vis de subiect. Consider că fotograful nostru nu alterează fotografia atât timp cât nu adaugă informație (elemente de imagine) care nu se regăsea în scena fotografiată. Senzorii aparatelor foto digitale au un comportament lin…