Pagini

luni, 5 septembrie 2016

Despre pozografi. Care este...


  Așezați-vă bine în scaun, eventual cu o pastilă de inimă la îndemână, că o să vă doară! e din categoria - Lumea-i rău și are arme. Capitolul - Viața-i greu.

     *   Pozograful începător - a fost creat de Dumnezeul pozografilor, din masa amorfă a selfiștilor, care se trag în telefoane. Este mana cerească a producătorilor și vânzătorilor de echipamente, deoarece, dacă-i lasă tata lor, vor achiziționa tot felul de echipamente inutile, crezând că posesia unei pianine în sufragerie te face automat Pianist. Sau Pianinist...
 Vor citi pe nerăsuflate tot ce găsesc pe net, evident fără să poată discerne gunoiul de informația reală, apoi se vor atașa de o marcă foto, în funcție de ce au în posesie cei cu care interacționează. Trebuie tratați cu atenție, deoarece chiar au nevoie de ajutor, iar dacă vrei să-ți faci o armată de susținători în viitor, ei reprezintă cel mai bun material, deoarece sunt încă maleabili, poți să-i frămânți relativ tare, ptr a-i modela. De obicei nu vin în turele mele. De frică...



   *  Pozograful pasionat - deja informațiile despre treimea de haur s-au sedimentat, iar participarea la ieșiri prietenești plus discuțiile de pe forumuri sau grupuri pe Fb i-au făcut pe cei din prima categorie să devină activi, postând toate goangele, pânzele de paianjen și frunzele atinse de toamnă, iar dacă au mașină/bicicletă/trotinetă/trompetă deja au o galerie inpresionantă de apusuri. Apusuri, că la răsărit e greu frățică să te trezești, că e devreme... Deja este organizat în găști de fanboy, iar dacă pronunți marca de aparat greșită în grupul lor... Hakuna matata!!! Doar cei echilibrați, educați și cu bun simț se autoevaluează și se consideră încă începători, absorbind informațiile care chiar le folosesc în demersul lor fotografic, și am avut parte de surprize plăcute de-a lungul anilor. Am fost și eu începător, developam filme în baie...


   *  Pozograful de concurs. Hartistic, dacă se poate...  - este o specie aparte, conștientă că are un dar și o datorie! Ei nu se amestecă cu vulgul pozografic, uneori pozează pe film, și uneori tratează cu dispreț pe cei considerați comerciali, fără să realizeze că goana lor după premii și recunoaștere este mai toxică decât munca cinstită a unui fotograf de nuntă. Aici sunt subcategorii, cei care participă la absolut orice concurs, încercând să adune diplome ce le-ar putea certifica valoarea de care, în subconștientul lor, nu sunt chiar siguri că  o au. Pe ăștia, dacă-i lauzi i-ai cucerit, dar dacă-i critici chiar vag, devin dușmani pe viață. De obicei poți să găsești specia asta la galeriile online, acele capcane de proști gen chestia aia cu geographic... NG parcă. Cum vor avea un apus frumos, un nor mai bulbucat, cum vor da fuga să-l posteze ptr titlul de pozografia zile. Apoi, de multe ori împletiți cu cei de concurs, sunt pozografii de hexpoziție. Aici mă doare capul. Hexpoxiții peste hexpoziții. de la Casa poporului la bodegi sau benzinării, s-au dezvoltat mai ales dintre pozografii de workshop și cei hartistici. Aici avem o problemă și mai mare de horgoliu. Mai sunt subcategorii, dar nu urmăresc atent fenomenul și nu am detalii complete. De zona asta m-am ținut cît mai departe, chiar dacă am păcătuit o dată... am vrut să văd cum este! Nu mi-a plăcut!



 *  Pozograful Halb/negru - aici e greu tată, greu cu spume. De la puristul care trage doar pe film, la pozograful de nuntă, care desaturează cadrele unde culorile sunt de pe Marte iar nuntașii sunt verzi, și care le face artistice cu un singur clic - halb/negru! Dacă sunteți așa buni, vă recomand ceva - fotografiați doar alb negru, fără excepție. Veți poza mai puțin, dar veți începe să înțelegeți FOTOGRAFIA. Eu nu am cojones ptr acest demers...



 *  Pozograful de nud - Recunosc, recunosc, m-am încadrat la categoria asta!!! De obicei sunt atrași cei care au avut deziluzii în dragoste, și mai vor și ei să vadă o păsărică... Sunt huliți de alți fotografi, deoarece rezultatele muncii lor, bune sau proaste, atrag muuulte vizualizări, că de, nu toată lumea e poponari! care este... Aici. am ajuns în primii 5 fotografi vizualizați pe planetă... ce timpuri, ce glorie, ce fumuri...





  *  Pozograful de wild life - aici încă mă mai joc și eu cu o trompetă mare. Sunt dezbinați în categorii determinate de buget, asta o dată, apoi de marca aparatelor folosite. Despre canoniști am auzit că sunt mai buni, deoarece obiectivele lor albe se vad ca fiind mai multe pe la Olimpiadă, când se dă la televizor. Normal, alelalte sunt camunflate! Bătaie mare și între bisericuțe. Este ignorat complet rezultatul foarte bun al unui pozograf din altă bisericuță. dar se ajunge la extazieri grețoase la niște pozulici de tot râsul, realizate în propria bisericuță, de către un prieten. Au apărut aici câțiva care fac doar figurație. Și-au cumpărat teleuri cât mai mari doar ptr a se poza cu ele, sau cu ele și cu o mică grămadă de obiective și aparate pe masă, ptr impresie. ...aduceți grenada...








   * Pozograful profesionist - aici nu mă bag, să nu mi-o iau. E buni, e bogați, e de succes. Categoriile încep cu pozograful de nuntă, unde poți vedea cei mai mulți excroci strecurați printe fotografi de calitate, și se termină cu cei din publicitate, care erau un fel de Dumnezei ai fotografiei, cu studiouri în capitală și cu mari clienți în lumea agențiilor de publicitate. Criza i-a scuturat așa tare, că au devenit palide umbre a ceea ce credau că sunt... Ce ironie... Aici am activat și eu, am avut o mică firmă de publicitate, care a dat faliment, așa că am plecat ca un păduche în Spania. Acolo am prins contract în primele 3 zile și am lucrat - niciodată ca angajat - cu agenția care a câștigat premiul la categoria Luxury. Am fost suficient de tare să-mi păstrez independența, așa că lucram peste capul lor, chiar și cu clienți de-ai lor, dar nu ca un pervers, pe la spate, ci pe față, ei știind de contractele care-mi veneau direct. O colaborare frumoasă, din care am învățat, și din care m-am retras în Dobrogea cu fruntea sus, ca pozograf de aburi...









 *  Pozograful de acține  -  aici intră pozografi din fotografia de război, de sport, de wildlife, de spoooort... cu motor... aaaa și cei cu avioanele, spoterii! Aici m-am simțit ca peștele în apă, și mă amuz teribil, adică mă cac pe mine de râs - pe românește - când văd pozografi făcând workshop-uri de fotografie de război la... PAINTBOOL!!!!!!!!! fac o mică pauză, că nu mai nimeresc tastatura de la râs...


 gata pauza.
  Anul acesta am descoperit în zona asta de activitate vreo doi ciudați care se credeau stăpânii rondului cu panseluțe la raliul Deltei Dunării, în Tulcea. Adică nu ai loc de ei frate, DACĂ AU AJUNS CU 10 SECUNDE înaintea într-un loc de unde poți fotografia, gataaaaaa! au descoperit hamerica, au pus aparatul și rucsacul și sunt propritarii locului, cu strigături și înbârligat comisarii de cursă șă te gonească.
  Dar să fim zen, și să facem hacțiunea nemuritoare!
































  *  Pozografii de workshop - Mamăăă ce faună avem și aici. Și sunt chiar activ în zona asta, dar nu mi-am coborât așa mult standardele, încât să încurajez fotografi participanți, să-i laud cum că ar face treabă bună, când ei sunt praf! Nu am să fotografiez în "satul românesc" doar copii jerpeliți, cu privirea pierdută, odrasle condamnate a unor părinți alcoolici, distruși, dar dispuși să se maimuțărească în fața pozografilor ptr o țigară. Nu am să mă prefac că e bine să pozezi slăbiciunea omului, în ideea că-i faci un bine. La un moment dat în viața mea am ajuns muritor de foame, pe stradă, fără casă, fără nimic. dacă ai fi încercat atunci să mă pozezi, ți-aș fi luat gâtul de la genunchi Pozografule!
 Nu profitați că un copil nu poate să se apere de voi, nu profitați de un bătrân sărac ptr a câștiga faimă, prezentându-l în condiții în care voi nu ați vrea să trăiți, autojustificându-vă ca faceți jurnalism. Sunt momente când trebuie doar să ajuți, fără să faci tamtam din asta, sunt momente când privirea și aparatul se pleacă. Asta definește ființa umană, asta înseamnă Umanitate.
 Apoi vin cei care simulează. Simulează activități, ptr a poza, simulează acțiuni, ptr a poza. Adevărați regizori, care păcălesc privitorul. Ei știu că falsează, dar nu le pasă, că iese banul.
 Sunt fotografii de ture, cu workshop-uri în care mergi după el și ridici aparatul când ridică el aparatul, tușești când el tușește, montezi trepiedul când el montează trepiedul... dar nimeni nu înțelege de ce faci asta ca un papagal, sau ca o maimuță... dacă întrebi ceva riști să primești răspunsul - acestă întrebare nu face obiectul activității acestei ture. - iar tu te întorci la trepiedul tău, mai strângi un șurub, mai verifici bateria...
  Aici găsești și pozografi ce susțin worksop-ul sau tura, dar se ascund de participanți, încercând să facă poaza aia unică, evident de unul singur! Asta o veți păți dacă vă duceți prin safari în Hafrica, și veniți înapoi ptr a vă mira - dar când a făcut maestru poza asta, că eu nu eram cu el??? Erai, erai, dar nu ți-a spus - uite subiectul X. pune diaf aia, compensează așa și tragi acum! Auzi doar clic-ul lui, apoi vezi cel mult zâmbetul lui vinovat. Dacă-l vezi și pe ăla...
 Am întâlnit în pozografia de workshop unii așa de grei, că se culcau în mijlocul propriei ture, sau se apucau de bâut bere... Vă întrebați cine se duce acolo, sau dacă se duc? ei bine, da. Nu judec pe nimeni, mulți nu pot înțelege că o poză cool ce te atrage poate fi o capcană ptr proști, fiind doar o făcătură ordinară.
  Din păcate ptr mulți, eu m-am prins cum e cu mizeria asta, și chiar dacă fac workshop-uri, am început să vorbesc... sper numai șă nu ajung ceea ce disprețuiesc cel mai mult acum!














 * Să nu uităm Hambasadoriii!!! Ăștia e puțini, numai 3 în toată țara! Dar nu sunt veșnici...
      Aici ce să mai zic, sunt vinovat și nu am scuze, chiar dacă inițial am refuzat. Dacă aș fi știut ce pierd, câtă ură se va revarsa asupra mea, ptr că le-am furat unora locul la care ei se cred înreptățiți...
  Oameni buni, este o funcție onorifică, mă pot împăuna cu ea, ptr a atrage clienți, iar efortul de a fi corect politic, să nu fac de râs firma, chiar m-a afectat. că tare aș fi spus uneori ce am pe suflet!
 m-am limitat în a scoate ce-i bun din mine, prin fotografie. Uneori mi-a ieșit, uneori nu...

















  Concentrați-vă pe dorința de a fi buni, fără să așteptați recompensa. E greu, știu asta, mai ales după ce mi-am refuzat participarea la concursuri, și vedeam uneori că am cadre ce puteau concura cu succes. Este efemer, au trecut toate peste mine, și am rămas doar cu mine, singur, pe un munte ce l-am escaladat. mai este până în vârf, dar văd că sunt sus, și nu mă mai dor genunchii ca la început...



"Traieste simplu. Nu fă rău nimanui. Nu invidia. Lasă ca indoielile să treacă și nu căuta altele noi. Dăruiește-ți viața frumosului. Crează pentru artă, dar nu pentru recunoaștere. Dă viața trecutului, uitându-l. Adu în lume ceva nou. Umple-l cu iubire. Acolo unde este iubire – acolo este și Dumnezeu."
Pilda regelui Solomon.



  Băăăiiii, dar stați așaaaa... am uitat pozograful de cutie - este cel care deschide cutii, cum se lansează câte un produs nou. Primește cutiaaaaa, o deschideeeee încetișoooor... șiiii...scoate un cablu, un încărcător un aparat și o cârticică. Și gata! Iar niște idioți stau cu sufletul la gură, uitându-se excitați la asta!!!!!!!!!!!!!!  Doamne ferește, apără-ne și ne păzește! Am primit explicații, cum că sunt oameni interesați să știe dimensiunile, materialele, dimensiunile, butoanele, dimensiunile... ptr că producătorul e hoț și minte în clip, de iei scula de mare și profesională și când deschizi cutia constați că e miiiică, miiică, ca un șoni, și nu vă ajută la imaginea de profesionist pe care v-ați creat-o între clienți. Auziți, da șoni nu făcea televizoare?
 Fotograful lucrează cu sculele, și alege sculele în funcție de ce vrea să facă, în cunoștință de cauză. el nu pierde timpul fetișizând scula, ci o scoate la treabă în natură, sau la nuntă sau în studio, o forjează ptr a stoarce cât mai mult din ea, după ce a cheltuit o mică avere. Cei care păstreză ca pe moaște chiar și pungulițele de la cabluri au o mică problemă.
 Când vrei să arați cum e o sculă, te intrebuințezi ptr a face scula să cânte despre frumusețe, tristețe, bucurie sau răutate, documentând frumusețea creației în care am avut privilegiu să viețuim...

 Hai că mâine "mă râd" de fotograful de fesbuc...

 O altă categorie este - Pozograful neînțeles. Acest creator, are niște cunoștințe și deprinderi artistice atât de subtile, încât rezultatele demersului său artistic nu produc nici o reacție... adică - nu bate vântul, nu bubuie tunetul, nu vine ploaia și nici privitorii nu reacționează într-un fel sau altul. Ei sunt din - nimic nou pe frontul de west. Totuși, hartistul nostru insistă. aruncă în luptă întrebări ajutătoare, uneori provocatoare, șiiii... nimic. Nada.
  După un timp aceștia se metamorfozează - chestia aia de la fluturi - și se transformă în...
 * Pozograful necunoscut - adică va interacționa cu voi de după unul sau mai multe pseudonime, alese în așa fel încât să nu se dea de gol. Asta ptr a se răzbuna pe ignoranța voastră, pe succesul vostru, pe prietenii voștrii - pe care-i va numi pupători în fund - De obicei sunt niște păcălici pozografici și umani, incapabili să-și asume afirmațiile, așa cum nu au fost capabili să-și asume insuccesul. Ptr ei, universul este de vină de tot ce li se întâmplă. Ei nu au nici o vină, au numai calități. Ăștia mor primii în caz de război, deoarece li se sparge inima, la zgomote puternice și scurte, de genul unei bătăi din palmă. Pe bune, așa i-am descoprit și eu, când încercau să se infiltreze într-o tabără de-a mea. Zău! I-am dat o palmă lui Cosmin peste ceafă - bine, i-am dat-o cu cotul, recunosc, dar la radio Erevan nu s-a spus adevărul - și mi-au leșinat unii ca muștele. Ne-am căcat lângă ei, și am plecat lăsându-i leșinați... tot radio erevan dezinformează, de fapt am făcut pe fața lor...

 * Pozograful de fesbuc - maaaamăăăă ce faună avem aici! De la cei buni, frumoși, deștepți, de succes - cum sunt eu, recunosc - la cei... pe invers. Înțelegeți...
 Frate, ce drame au loc zilnic pe acest teritoriu vast! Aici activează intens pozografii de workshop, în câutarea victimelor inocente, în fața cărora încearcă să apară ca:
 - Profesioniști,
 - Talentați,
 - Apărători ai satului tradițional,
 - Daci,
 - Buni creștini - da asta nu merge la generația cool, născuți în epoca de Plastic, așa că aici e bine să te dai Tolerant și înțelegător de dosnici, primitor de imigranți și huuuăăăă Catedrala, că ne-ați mâncat banii de spitale, unde fie vorba între noi, ați muri de la 7 streptoci la fel de noi ca și spitalul, sau de la mușcătura țânțarului balaur tigrat, care nu moare, nu se predă în fața zoaielor de la hexipharma. Și neapărat iubitori de spații mici! asta e vital...
 - Buni creștini... stai, asta am mai spus-o o dată,
 - iubitor de animale - asta o rezolvați clasic cu o poză cu pisicul...
 - Iubitor de natură - NU MAI TĂIAȚI PĂDUREA CRIMINALILOR!!!!
 - Iubitori de Haur - Uniți ei luptă ptr roșia montană - of doamne ce manipulare comică, da rămâne între noi...
 - iubitor de mersul pe bicicletă - Huuuăăăăă bogătanilor cu gip!!!
 -Iubitor de munte - Huuuuăăăăă bogătanilor cu gip, care strică munții!!!
 - Iubitor în general...
 - iubitor în particular...
 - Etc!
  Ok, stați un pic că am uita despre ce vorbeam...
  Aha, despre fesbuc și fauna de pe acolo!
  Băi, dar știți ce? Sincer vă spun, am un pepene în frigider, așa că mai dă-l drak de fesbuc, mă duc să bag capul într-o felie mare de pepene, să-mi sară toate semințele pe virgulă pereți!


  Ajutooor! sunt atacat de pozograful necunoscut, la mesaje! Dar sărmana târâtoare nu-și dă seama că mesajele nu intră automat, așa că se zvârcolesc în zadar.
  Ptr viermișorii care nu au înțeles nimic, dar au simțit articolul ca un fier încins pe spinările lor - ESTE AUTOIRONIE. E medicament!

* Să nu uităm Pozograful anului - de obicei acesta provine din pozograful de concurs, iar niște băieți isteți, care organizează concursuri din motive variate, cum ar fi - au nevoie de poze de la proști care le dau moacă doar ca să apară și ei undeva - au gândit că pot da greutate demersului lor prin agățarea unei etichete de gâtul unuia, care va face tot felul de tumbe ptr acea etichetă! Păi cum dracu poți numi pe cineva pozograful anului, când tu nu ai acces decât la un număr infim din totalul fotografiilor bune, foarte bune și excepționale?!!! sunt fotografi care nu știu de concursul vostru, sau care nu-și permit să dea 10-30 euro ptr a cumpăra un loz la voi... Iar juriul, vai doamne, juriul...

* Pozograful de juriu - ăștia pot ajunge mici Dumnezei ai pozografilor, deoarece au pâinea și cuțitul în mână, fiind tratați cu foarte mare atenție, mai ales în partea dorso-ventrală, de către pozografii de concurs. Atunci când devin conștienți de puterea lor, vor profita punct
 Am văzut în jurii așa ziși profesori, și vă las pe voi să ghiciți cine câștiga un premiu sau altul. Cumva un participant la cursurile profesorului din juriu, demonstrând astfel valoarea școlii??? Nuuuuu, doamne ferește, nu e așa, dar ați ghicit.
  Consider că participarea pozografilor în jurii este toxică, generatoare de frustrări și de falși pozografi de valoare demonstrată în concursuri. Juriile trebuie completate cu oameni care activează în critica de artă, dar așa ceva NU EXISTĂ LA NOI, așa că mai putem încerca cu oameni care nu au interese în domeniul fotografiei dar care știu cu ce se mănâncă asta. Adică la fel de greu de găsit. Astfel încât, rezultatele concursurilor foto de la noi sunt ptr mine nerelevante. Ori ești ajutat, promovat, de un interes, ori ești norocos, cu un cadru la întâmplare, dar care nu te face CICHI CIAN-ul pozografilor românești.
 Dacă vrei să ajungi pozograf de concurs și nu mergi la workshop-urile celor din juriu... bilă neagră.  Dacă nu ești activ cu inimioare și pupici pe Fesbuc, la ce postează pozograful de juriu - bilă neagră.
 Dacă pozezi cu telefonul aple și postezi în bisericuța minidumnezeului din juriu -  triplă bilă neagră, o palmă după ceafă și un șut în fund, marș în bancă, stai jos, nota 4, repetent!!! Auciii, eu ți-am zis să nu te pui cu canoniștii... nikoniștii e mai toleranți...
 Dacă cumperi un produs SH pus la vânzare de un membru din juriu, ai mare șanse să câștigi! Caz
real...

 * Pozograful moluscă - face parte din categoria yesman-ilor, nu are atitudini, nu are inițiativă, preia totul gata făcut, nu se ceartă cu nimeni, chiar dacă acel mineni forțează nota și gafează evident, și-și justifică toleranța excesivă prin faptul că asta poate fi rău la un moment dat, am primit chiar explicația următoare de la un pozograf cu ani în urmă - Mircea, tu ești deja cunoscut, așa că poți să-ți permiți să te cerți cu x sau y, dar eu sunt la început și dacă mă cert cu ei, cine o să mă mai cunoască după aia, cine o să mă mai aprecieze?
 Ei bine, chiar și caracterul integru este apreciat în anumite cercuri. Evident, nu în cele în care dorești să activezi tu...




 Măi oameni buni, puteți fi cîte puțin  din fiecare categorie, și rezultatul ar fi armonios. Nu putem vedea totul în alb/negru. Dar trebuie să înțelegem că excesele, de orice fel, ne vor cauza mari neplăceri. Dacă v-ați detașa, dacă ați privi imaginea zugrăvită de mine aici, ați înțelege absurdul situației actuale. Situație la care s-a ajuns, ca în toate domeniile, din frica observatorului de a semnala/corecta deviațiile. Nu uitați:
           CORECTITUDINEA POLITICĂ ESTE UN RĂZBOI DECLARAT RAȚIUNII.

29 de comentarii:

  1. Se vede ca ai scris articolul cu patima, dovada stau greselile gramaticale de la finalul lui. Asta dovedeste ca mintea iti era lipita de idee, nu de cutumele DOOM-ului. BIG LIKE !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Workshop de fotografie de razboi.. la paintball :)

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am regasit in multe dintre caracterizarile de la inceput si deloc in cele de mai jos. Nu ma mira. Fotgrafia este o arta. Pozografia, daca imi permite autorul sa citez, este la discretia tuturor. Urasc selfie-ul. Chipul nu-mi este favorabil si oglinda ma sperie. Dar sa nu bat campii. Am simtit putina frustrare in primele randuri. Din partea mea, desigur. Am recitit si am constatat ca tot ce este mai sus, este scris de dl Mircea Bezergheanu, o persoana pe care am avut plăcerea sa o cunosc doar prin intermediul lucrarilor domniei sale.
    Cu toate ca ma regasesc din plin si ma deranjeaza nivelul la care constat cu stupoare, ca sunt, ma simt obligat sa recunosc ca autorul are dreptate. Nu pot decat sa strang din dinti si sa caut sa progresez si nu sa ma complac.
    Cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bun, sustinut, argumentat cu rezultate, vertical pana la a inghionti aripi de (prea) ingeri... Jos palaria!

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesant şi pătimaş articol. Îndrăznesc să sper că va avea şi o urmare, fără de care ar fi, din punctul meu de vedere, incomplet. Mi-ar plăcea să vad şi o continuare care sa cuprinda o listă, fie chiar şi provizorie, inevitabil subiectivă, cu fotografii pe care îi consideri adevărati, cu cei care au ajuns, poate nu întotdeauna ci doar în unele momente de graţie, în preajma artei. Există şi o listă cu fotografi pe care îi admiri? Ne poti împărtăşi câteva nume? Mi-ar plăcea să existe şi fotografi români printre ei.

    Desigur, e reconfortant şi poate util să împărţim mediocritatea pe categorii, să râdem de scăderile noastre, să nu ne luăm prea în serios în hobby-urile, să ne vaccinăm oricât de des egourile inflamate.

    Cred că un asemenea demers, deşi începe ca un episod de sănătoasă terapie, ar eşua până la urmă în tristeţe dacă nu am descoperi până la urmă şi acele câteva flori, răsărite fragil deasupra ţărânei prozaice a miilor de oameni obişnuiţi, posesori de camere foto. Nu ne-ar strica şi un început de exerciţiu de admiraţie, şi eu cred că ai greutatea şi curajul de a fi iniţiatorul unui astfel de demers.

    Evident, se vor naşte dezbateri, păreri pro şi contra, patimă, invidie dacă nu chiar răutate, dar sper că vom vedea până la urmă şi străluciri de colţ de lună ivite neaşteptat printre nori, sau măcar nişte stele după care să încercăm să ne orientăm.

    Cu respect,
    Valentin

    RăspundețiȘtergere
  6. jos palaria pentru pozele de stock si de wildlife... dar in restul de povesti ironice te ragasesti mai mult decat ai vrea sa recunosti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta era ideea fratele meu alb, ascuns după pseudonim.

      Ștergere
    2. Alexandru Tremurici13 februarie 2017, 01:39

      Pai e frumos?! Dupa ce inveti sa mergi pe-o roată, sa-i râzi lu ala care invata sa meargă pe bicicletă? Revigorant articol. Mulțumesc!

      Ștergere
  7. Mircea Berzegheanu .... un pozograf cu aparatura scumpa poze foarte tehnice, clare, mai mult un fel de fotograf de test capabil sa faca si pe dreaku in patru pentru marketing, dar fara viziune reala din punct de vedere al artei fotografice. Sa fie iubit de cei carora le face marketing.

    RăspundețiȘtergere
  8. Hadevărat grăiţi,stimabile! Ăştia estem!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai foarte foarte mare dreptate. Si eua regasesc in hobbyul fotografic dar doar atat din pacate. Adica 0 portofolii, pagini web, concursuri etc. Nu ma consider fotograf. Cand faci poze de weekend nu poti sa te consideri fotograf și sa mai dai si definitii pe deasupra. Echipamentul (d90 + 18-105) se cam duce in fata tehnologiei nou aparute - ca si amator, fara o viziune artistica de geniu ca a unora, eu zic ca mai pluseaza la un pic la rezultat.
    In rest te contrazic - nu as numi.o chiar contrazicere, deoarece textul scris, din cate imi dau seama, e pt toti, nu pt a blama anumitr categorii in mod exceptional. Te contrazic cu ultima parte - iubitorii de natura. Nu cred ca e o atitudine de blamat. Cand mergi de ani buni in aceleasi locuri dragi si le vezi cum an de an se degradeaza pana in punctul in care nu mai ai de ce sa te intorci acolo, avem o problema ca si țară. Defrisarile, nesimtirea si jegul ne vor sufoca intr.o zi.
    Cam asta m.a favut sa ma apuc de pozat. Pentru mine, sa revad măcar virtual, locurile care imi erau o data dragi si care acum sunt de nerecunoscut :(

    RăspundețiȘtergere
  10. Mi.am dat seama ca nu te consideri deasupra tuturor celor enumerate mai sus. Doar ai fost "nudist", "wildlifer" etc. Dar intr.adevar, pe langa câțiva hobisti de bun simt sunt foarte multe scursuri. M.am lovit de multe buturugi, de exemplu doar scotand aparatul (nikon) langa niste posesori de canon :))
    Dar in momentul de fata, singurii pe care eu chiar am ciuda sunt fotografii astia de nunti. Putini, foarte putini chiar fac poze. Restul sunt prafalai pe bani multi. La nuntile unor prieteni mai trageam si eu de aparat dupa mine (desi e o corvoada sincer). Fotografii "profesionisti" ma priveau ca pe un impostor, iar rezultatele lor "profesioniste" cu scule de sute de milioane, erau sub cele unui nikon d90, trase pe dupa umerii altora.
    Nu ca as avea eu vreo treaba cu asemenea job - doamne fereste, doar ca piata a scazut mult la calitate si a crescut enorm la pret.

    RăspundețiȘtergere

  11. Draga Mircea , spune marele roman, Nichifor Crainic: ,, Cea mai mare suferinta a noastra, a oamenilor, este de a ne suporta unii pe altii ”
    Daca ai 10 minute , merita sa asculti ceea ce vei auzi aici . Este de mare , mare folos pentru oricine , pentru desavarsirea si pentru mantuirea sufletului.

    https://www.youtube.com/watch?v=BbQpq-TVMDM

    Fiecare din noi trecem prin etapa de incepatori în arta fotografica ( eu de exemplu tot la ea am rămas, chiar dacă am 70 de ani ), dar cel mai mare păcat, este sa zici ca, pana la moarte nu mai ai ce învața. Mai sunt oameni, care zic ca ei le știu pe toate, dar trebuie să ne rugam pentru ei.
    Așa cum frumos zici și tu, ca iubirea este totul :

    ,, Dragostea ,toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    Dragostea nu cade niciodată. ”

    Dacă ne-am ruga fiecare din noi pentru ceilalti , lumea asta ar fi mult , mult mai buna, fata de iadul care este acum.
    Zicea atât de adevărat marele Dostoievski : ,, Fiecare dintre noi , este vinovat pentru păcatele celorlalți ”
    Cine știe , o vorba nepotrivita, un gest necugetat, o privire dispretuitoare , manifestata de noi undeva în lumea asta , poate au smintit un om , l-au inrait și l-au determinat sa urasca pe semenii săi și sa actioneze ca atare.

    Mulțumesc frumos pentru postare .

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Valeriu, eu am primit și vorbe de ocară, și palme reale, și lovituricare mi-au rupt oasele și mi-au sfărmat dinții, dar aceste întâmplări nu au făcut din mine um om rău și răzbunător. Am păcatele mele, dar acțiunile mele, uneori dure, sunt îndreptate înspre curățare, lepădare de păcate, false impresii și dorințe perverse. scriai cu ceva timp în urmă că eu le-aș fi făcut unora nu mai știu ce. dar ai aflat cumva și varianta mea? nu cumva păcătosul era cel care striga cel mai tare, și pe care, evident, tu l-ai auzit? Nu contează...

      Ștergere
  12. Draga Mircea , eu pe tine te consider un prieten foarte bun , un om cu totul deosebit, de la care am mereu de invatat cate ceva, de mare folos si frumos.
    Nu am facut referire la tine , am scris asa la general , inclusiv pentru mine, la modul cum ar trebui sa fim noi , sa ne comportam , mai ales cu cei care ne urasc, ne invidiaza , ne fac rau .
    E greu tare, stiu , iar omeneste este imposibil, dar cu ajutorul Lui Dumnezeu se pare ca se poate.
    Ne-au dovedit-o Sfintii Parinti. Citeste viata Sfantului Valeriu Gafencu si te vei cutremura . A fost un roman adevarat , torturat si chinuit in inchisorile comuniste. Cand a murit , chiar si cei care l-au chinuit au plans , pentru ca el nu ura nici macar pe cei care au atentat la viata lui.
    El ii iubea pe toti si nu ii ura. Pe mine acest lucru m-a pus pe ganduri si ma rog Lui Dumnezeu sa pot si eu sa nu urasc pe nimeni.
    Exemplele sunt foarte multe numai la noi in tara.
    Citeste viata lui Mircea Vulcanescu

    ,, Un episod extrem de emotionat il arata pe Mircea Vulcanescu care "era redus la un schelet, imbracat in haine vargate, coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias" (asa cum il descrie jurnalistul Gabriel Balanescu (coleg de celula cu el la Aiud), dar care intr-o noapte, vazand ca un coleg mai tanar cade pe podeaua inchisorii, se ofera sa ii poate acestuia rolul de saltea umana si il lasa sa doarma pe el, salvandu-i astfel viata. ”

    http://www.cancan.ro/actualitate/povestea-uluitoare-a-lui-mircea-vulcanescu-sfantul-din-inchisoare-a-jucat-rolul-unei-saltele-umane-pentru-un-coleg-de-celula.html

    Toti vrem iubire si dragoste din partea celorlalti, dar mai intai trebuie sa o daruim noi, ca mai apoi sa o primim , nu neaparat tot de la cei carora le-am daruit-o.
    Tu o faci, intr-un mod minunat , pe acest frumos blog.

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  13. test de postare - Mircea, dupa cum ti-am zis, eu nu pot sa scriu aici... si mult as fi vrut. Scriu asta doar sa vad daca ajunge la tine spre aprobare. Daca ajunge si este okay, confirma te rog, si voi continua sa... incerc sa scriu in blogul tau. Bafta ! Pk

    RăspundețiȘtergere
  14. Oglinda ca oglinda, da' aia cu autoironia e ironie pura...

    RăspundețiȘtergere
  15. si io am o colectie vasta de apusuri si de rasarituri, galaxii, rasarit in fundatura ponorului, sedinte foto cu gagici (imbracate ce-i drept...pfff...asta e calea spre success, data viitoare le dezbrac!!) dar am simtit si tradarea pozografilor agatati ca parazitii de mine cand plecam la pozat si arsura cutitului infipt in spate si vorbe grele de ocara de la ei si culmea...tot eu...ba mai si trageam de ei " hai baaaa!!!" si primeam replici de genul "nu ies pe vremea asta nici sa ma futa Madonna", ok, am zis, de atunci activez singur singurel....vedea-m-ai noaptea in creierii muntilor la -35 de grade cu diareea in mate dar cu aparatul pe trepied, cu telecomanda in mana, numai numai sa-mi iasa galaxia si cu mii de kilometric pe coclauri doar doar oi prinde si io o capra neagra in obiectiv-si am prins-o...sa mai zic? sa ma mai laud? neaaahhh...ca nu am 2600 de like-uri la pagina si nici nu ai venit cu Cici sa ma duci in Fundatura...m-am dus singur dupa o noapte alba la volan...si da Mircea am invatat sa fac cu 3200 si ob de kit si apoi am starns din buci, mi-am facut credit si am trecut mai sus...si lumea a inceput sa vada si sa aprecieze, dar intai de toate fuse munca si ambitie!! si m-a ajutat Dumnezeu sa nu am nevoie de 2 carje ca sa castig admiratia oamenilor! parol! in rest, curcubeie pe cer sa avem ca de editat in Photoshop om invata :D si ridica-mi block-ul ca mi l-ai dat gratis si mie nu-mi place sa primesc lucruri fara sa muncesc pentru ele!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo bre, jos pălăria! Te-am blocat pe fesbuc? tot ce e posibil, de multe ori, dacă am senzația că sineva are glume peste program cu mine îl rad fără să mă uit prea mult. Asta înseamnă că mai pot greși din timp în timp, că de sunt și eu om... Mă uit acum și deblochez

      Ștergere
    2. :) culmea e ca nu am facut nicio gluma da' asta e alta haleala de peste! oricum, trecura fro 2 ani d-atunci :)

      Ștergere
  16. Dragă Mircea , știi de ce nu caștigi tu concursuri, naționale și internaționale de fotografie ?
    Foarte simplu , pentru ca nu te uiți prin ALMANAHE , ca sa vezi și tu cum arată niște fotografii CA LUMEA.
    Cum vrei tu ca să ai SUCCESURI , fără să te uiți prin ALMANAHE ?
    Ai ? Aud ? Aha , te faci că plouă.

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  17. Frate Mircea, fii atent , zic hai sa ma uit pe Dpreview , ce noutati mai au.
    Cand ma uit dau de asta .
    Era un loc foarte iubit de fotografi.

    https://www.dpreview.com/news/4426303324/opinion-park-vandals-need-to-be-stopped

    Te gandesti , ce inima sa aiba astfel de oameni, cata ura pot avea impotriva a ceea ce este frumos in aceasta lume , cat de mult pot urî ei pe Dumnezeu si minunata Lui Creatie.
    La Pricopanu , mai există astăzi , Slava Domnului, o singura formațiune din doua pietre verticale peste care este așezată una orizontala.
    Restul au fost aruncate in aer de echipe de ingineri , tehnicieni, etc. , pe vremea cand se faceau prospectiuni si exploatatii in zonă.
    Imi povesteau bătrânii , cum se distrau acei , nu stiu cum sa le spun, când săreau pietrele in aer si se făceau bucăți.
    Cum urlau ca descreierații , de parcă ar fi omorât niște balauri.
    Eu am scris o lucrare despre prelucrarea pietrei în localitatea Greci și asa am aflat despre multe lucruri petrecute în urmă.
    Se întâmpla înainte de 1989.

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  18. Valentin Teodorescu7 septembrie 2016, 08:47

    Autoironia fină și auto-pamfletul tău Mircea îmi arată un om cu adevărat trecut prin viață care nu s-a lăsat prins de capcanele meseriei. Te știu de câțiva anișori, deși mai mult de la distanță și datorită faptului că nu sunt în lumea ta (adică nu-s pozograf :)) ). Știu avatarurile fotografice prin care ai trecut(după o definiție dex unul din sensurile cuvântului avatar este la figurat : Transformare neprevăzută și chinuitoare care intervine în evoluția unei ființe sau a unui lucru). Cu toate acestea ai reușit să-ți păstrezi setea de integritate și obsesia de a fotografia la limită. Cuvântul artă e folosit prea des la modul superficial. Azi oricine e artist deși ideea de artă adevărată presupune intrinsec întotdeauna împingerea la limită a posibilului de exprimare tocmai pentru a obține o emoție adevărată. Trebuie totuși să-ți spun ceva. Comentariul tău de aici eu nu îl înțeleg numai despre fotografie. Este despre modul cum abordăm viața. O facem prin superficialitate, prin impostură, alergând după bani sau recunoaștere socială formală? Sau facem ceva pentru că trebuie, pentru că nu putem altfel? Periplul tău fotografic poate fi o parabolă bună pentru restul. Am văzut așa mulți care se pierd în viață în masa conformiștilor de duzină. Am văzut așa mulți care acceptă compromisurile banilor sau funcțiilor. E valabil oriunde. Există acum o dezbatere în societate pe seama plagiatului. Mă surprinde oarecum că omul de rând nu condamnă asta. De fapt plagiatul e culmea nesimțirii în știință dar nici cei care nu plagiază nu înseamnă că sunt deosebiți. La fel observ certuri în zona literară. Sau observ cu greață modul cum niște oportuniști ierarhici din biserică confiscă și speculează ideea de credință și de spiritual. Am dat exemple din știință, artă și biserică pentru că se presupune că aceste domenii ar trebui să atragă oameni mai pasionați. La ei te aștepți la mai multă pasiune decât șa un conducător de autobuz care face zilnic același traseu. Nu mai vorbesc de domeniul serviciului public adică eterna politică pentru că ar însemna să devin prea idealist. Totuși o țară cu oameni fericiți ar fi o țară unde oamenii încearcă să fie pasionați în ceea ce fac. Am văzut la țară oameni care simt animalele și știu cum să ia un cal de exemplu, așa cum am văzut și târlani care bat animalul degeaba. Am înțeles astfel că poți să fi pasionat de orice lucru, oricât de simplu ar fi el. O Doamne dar cât de puțin suntem educați să fim așa. Atunci când te zbăteai să faci publicitate de ce lipsă de respect aveai parte, nu în sensul că erai desconsiderat ci pentru că nimeni nu era dispus să plătească pentru munca ta la nivelul de bun simț de a-ți asigura un trai decent. Asta e, comentariul tău de aici mă face să mă gândesc că se poate extinde la toată societatea pe de o parte dar pe de altă parte îmi dau seama că totuși sunt și oameni care trăiesc și pentru a face ceva efectiv așa cum ești tu în domeniul tău. Singura șansă ca țara asta să meargă înainte este ca genul asta de oameni să facă prozeliți. Altfel rămânem așa cum suntem de secole o periferie a Europei, de unde, din când în când mai apare câte un talent.

    RăspundețiȘtergere
  19. Sunt convins totusi ca de despre toate aceste categorii de pozografi ati a de spus macar si cate un cuvant de lauda. Asa este?

    RăspundețiȘtergere
  20. domnule Bezergheanu,
    Cu tot respectul pentru pasiunea si dedicarea dvs, nu pot sa nu remarc si unele excese: de ce trebuia sa postati peste 80 imagini in acest post?
    Personal as fi scris 2-3 posturi diferite, nu unul atat de lung.
    Si, cum bine stiti si dvs, fotografia se judeca pe print nu pe net.
    Aveti peisaje absolut remarcabile care nu sunt avantajate la rezolutii mici,
    asezate alaturi de alte fotografii grafice, mai contraste.
    Toate cele bune, AP

    RăspundețiȘtergere