Pagini

luni, 29 iunie 2015

Fundătura Ponorului. Locul unde mă dizolv.


   Cum ar fi să ți se dea puterea de a crea o Lume, pe care toți ceilalți o cred pierdută în timpuri străvechi? Cum ar fi să vezi Sufletul unui loc, al unei Pietre sau al unui Copac? Să auzi chemarea pierdută, de fapt ascunsă, între șoaptele unei legende? Cum ar fi să mori, ptr a renaște a doua zi dimineață, realizând că nu ai fost mort, ci doar ai vorbit cu Stelele? Cum ar fi să înțelegi că ești conectat la orice adiere de vânt, iar dacă-ți dorești, te poți transforma într-un abur...? Ți-ar mai fi teamă de ceva? Te-ar mai putea amenința cineva? Nu cred, pentru că eu CRED! O lume magică ne înconjoară, iar cineva vrea să ne-o fure, în timp ce chiar noi stăm de șase atunci când ăia ne fură...


  















 Am fost stimulat de către unul dintre amicii din lista mea de prieteni. A mers săptămâna trecută în Palma lui Dumnezeu, iar comentariul lui m-a lovit direct în inimă. Spune că a găsit un loc prea populat, ptr gusturile sale, și prea ușor accesibil... Prietene, Omule, cred că greșești undeva! Locul nu este DOAR PENTRU TINE. Cei pe care i-ai întâlnit au tot dreptul să fie acolo.
 UȘOR ACCESIBIL? Aici iar greșești. Fotografiile pe care le-ai realizat mi-au arătat că nu ai ajuns și la Sufletul Locului. Cu abordarea de cuceritor de piscuri, unde ai pus un fanion, apoi o bifă pe hartă ptr care ai primit aprecierea sponsorilor, nu vei descoperi niciodată Poarta aia Magică, prin care pășesc uneori cei mai umili și demni de "dispreț" dintre noi. Cuceritorii, vor rămâne mereu pe dinafară. Asemenea legiunilor Romane. Acolo a devenit nemuritor Decebal. Iar ptr asta, unii dintre noi mângâiem iarba, ștergând lacrimile de rouă a străbunilor care s-au încăpățânat să trăiască ptr a ține Straja vie. Muntele ăla e Viu, respiră, iar apele curg prin venele lui, te rog să mă crezi, oricât de fantastic ar putea suna asta. Dacă nu ai ucis copilul din tine, vei putea accepta că e posibil...
 Acolo nu te duci să demonstrezi ceva, nu te duci să furi nemurirea, ptr a o vinde pe un premiu la un salon foto și 3 aplauze pe un forum de pozari.
 Când nu ai să mai cauți asta, vei avea parte de ele. Dacă vei putea să le alungi, atunci când vei avea parte de ele... abia atunci, poate, vei fi primit ca cel mai mic Ucenic. Iar ceea ce vei primi îți va umple sufletul cu ceva ce nu vei primi niciodată în lumea Hartiștilor de Paie.

 Vorbele unora dintre noi pot desacraliza locul Acela, așa cum Iarna alungă viața din frunzele Copacului.


  Poate ți-ar prinde bine o perioadă de suferință foto, în Deșert, pe Planeta Dobrogea. E cea mai bună lecție de umilință, când constați că minunile fotografice de care vorbesc unii, de fapt nu sunt vizibile cu ochiul liber, între dealurile și câmpiile alea aride. Și începi să gândești delirând - Poate în Deltă, să prind un moș bărbos, o barcă și trei pești la uscat, și mi-am scos poza ptr salonul de luna viitoare...
 



 


   Când Lupii tac, încep să se audă javrele...