Pagini

vineri, 26 septembrie 2014

Workshop foto la Sf Ana. Sesiunea de Toamnă.


 În perioada 24-25-26 Octombrie organizez Workshop-ul foto de la Sf Ana.  Aleg perioada aceasta din an datorită provocărilor care le oferă, mă rog să avem vreme închisă cu nori, frig și umezeală, deoarece majoritatea fotografiilor bune le-am făcut atunci când  mulți fotografi preferau să stea la adăpost.












Vom face și portrete, iar din experiența anilor trecuți, vom adapta sedințele foto la condițiile meteo de la data respectivă. Sunt pregătit ptr orice, iar unii dintre voi, care nu au mai fost în ture cu mine, s-ar putea să fiți un pic derutați...

















 Lacul Sf Ana presupune ceva cunoștințe specifice, mulți au plecat de acolo dezamăgiți, după ce s-au dus ca la pomul lăudat. Nu au fost pregătiți ptr realitatea din teren, iar lecția primită când considerăm că ne pricepem la fotografie e de multe ori dureroasă. Vor fi 3 zile pline, eu de fapt voi ajunge acolo de Joi, cine crede că poate veni mai devreme este binevenit, câștigând un plus de timp pentru a realiza cadre în zona aceea plină de oferte fotografice. 








 Prețul ptr Workshop este de 600 ron, cei care au fost în ultima Tabără foto din Dobrogea plătesc doar 500 Ron, iar cei care vin în misiunea de la Fundătura Ponorului, pe 10-11-12 Octombrie plătesc 450 Ron. La oricare dintre aceste sume trebuie să adăugați prețul ptr cazare+masa care înseamna 140 Ron pe zi de persoană. Dacă alegem să mergem cu căruțe și cai mai plătim ceva ptr asta, dar nu am negociat încă prețul cu localnicii, hotărâm acolo dacă e cazul. Astfel suma maximă ptr workshop + cazare+ masă este de 880 ron/pers. Cei care plătesc avansul de înscriere, 250 Ron, până Joi 2 Octombrie, vor achita un total de 780 Ron în loc de 880 Ron. Ptr înscriere trebuie să mă contactați pe mail - mirceabezergheanu@yahoo.com sau pe Facebook. Cei care au mai fost știu deja contul în care se face transferul sumei de 250 ron ce reprezintă avansul ce confirmă înscrierea. Numărul de locuri este limitat de posibilitățile de cazare. Vă dau detaliile privin cazarea după înscriere.

joi, 25 septembrie 2014

Review Nikon AF-S Nikkor 18-35mm F3.5-4.5G ED


 De ceva timp caut o alternativă la obiectivul Nikon 14-24/2,8G, dar nu ptr că acesta nu ar fi bun, 14-24/2,8G este deja un obiectiv legendar, neegalat de ceilalți producători de optică. Un Clasic. Motivele ptr care am căutat alternative sunt - nevoia unui obiectiv mai ușor, ptr escapadele mele prin munți, nevoia unui obiectiv la care să pot folosi filtrele mele cu filet de 77 mm și nu în ultimul rând dorința fotografilor amatori care participau la Taberele mele foto de a achiziționa ceva bun din punct de vedere optic, dar la un preț mai mic. Așa am aflat că Nikon a lansat în urmă cu un an versiunea a doua a obiectivului Nikkor 18-35/3,5-4,5. Mai exact Nikon AF-S Nikkor 18-35mm F3.5-4.5G ED, care venea acum cu o formulă optică demnă de orice obiectiv profesional - 3 lentile  asferice și 2 lentile cu dispersie ultraredusă așezate într-un ansamblu de 12 lentile în 8 grupe. Ce m-a atras și mai mult era prezența filetului ptr filtre de 77mm, așa că nu mai aveam nevoie de reducții la filtrele pe care le posedam.


Am cerut un obiectiv ptr testare, pentru o perioadă suficient de lungă, astfel încât să pot realiza fotografii în condiții cât mai variate. Prima etapă a fost testarea comparativ cu Nikkor 14-24/2,8G. Am tras la toate diafragmele în plajele de focală ce se regăseau la ambele obiective. Voi posta aici doar testul comparativ la focala de 18 mm, deoarece rezultatul a fost omogen la toate focalele comparate. Concluzia la care am ajuns în urma primei testări - Nikon AF-S Nikkor 18-35mm F3.5-4.5G ED este foarte aproape de calitatea optică a fratelui său mai mare, care a stat un pic mai bine la contrast si la claritate, mai ales la diafragme până la F5,6. Am fost plăcut surprins de comportamentul la diafragme deschise, unde obiectivele au mari probleme de claritate și contrast. Dacă ptr 14-24/2,8 aș da nota 10, ptr 18-35/3,5-4,5 aș da nota 8,5 la acest capitol.
Atașez 3 fotografii, prima conține cadre realizate cu ambele obiective la diaf  F4, a doua la F5,6 iar a treia la F8, cu focala de 18 mm. Cadrul din stânga este realizat cu 14-24/2,8G iar cel din dreapta cu 18-35/3,5-4,5G

                                                                          18mm - F4

18mm -F 5,6

18mm - F8

Am tras apoi la toate focale cu diverse diafragme, mai jos atașez crop-uri de 100% din centrul cadrului de 36 Mpix.

Crop 100%  18 mm F3,5

Crop 100%  18 mm F4

Crop 100%  18 mm F5,6

Crop 100%  18 mm F8

Crop 100%  24 mm F4

Crop 100%  24 mm F5,6

Crop 100%  24 mm F8

Crop 100%  28 mm F4,2

Crop 100%  28 mm F5,6

Crop 100%  28 mm F8

Crop 100%  35 mm F4,5

Crop 100%  35 mm F5,6

Crop 100%  35 mm F8

Fotografiile la rez max vor putea fi descarcate de pe site-ul meu

În timpul testelor din teren am tras și câteva cadre cu antene verticale ptr a verifica nivelul deformărilor geometrice. Aici obiectivul a dar rezultate bune, pun mai jos câteva cadre la focale diferite începând cu 18 mm





 Am tras de multe ori cu soarele în cadru, ptr a vedea rezistența la Flare. Iar rezultatul este incontestabil. Doar în primul cadru vedeți în centrul stânga o urmă de flare, dar am constatat după declanșare ca lentila frontală era ușor aburită în centru. 








Am verificat nivelul de reproducere a tonurilor, contrastul  și claritatea cadrelor în cele mai variate situații, de la temperaturi de + 35 Grade prin Dobrogea, la temp scazute și radiații UV, în vârful Ceahlăului, de la uscăciune și praf, la umiditate excesivă. 


















 Am trecut obiectivul pe la sală, ptr puțină acțiune




 Am tras apoi cadre de foarte aproape...



 Am fotografiat noaptea, atât galaxia cât și furtunile ce măturau Dobrogea, cu ploaie și vânt puternic





Iar la sfârșit am montat un filtru ND x10 și am tras câteva cadre la Vadu.




Închei cu o serie în care am verificat iar rezistența la Flare, precum și reproducerea roșului în contralumină, in transparență. Aici credeam că-l omor... Dar rezultatul mi-a tăiat orice motiv de nemulțumire.




 Ca o paranteză, am testat comparativ și cu Sigma 18-35/1,8 Art, cel care este construit ptr senzor DX, iar concluzia este că acel obiectiv, laudat foarte mult, nu poate reproduce culorile ca obiectivul de la Nikon, apoi am observat că Sigma supraexpune toate cadrele la aceleași setări ale aparatului. plus că nu poate reda detalii în zonele foarte luminoase, cu surse de lumină, unde are tendință să ardă mai repede  decât obiectivul de la Nikon. La claritate sunt pe același palier, în urma testului ambelor obiective  atașate unui Nikon D7100 am ajuns la concluzia că Nikon are avantaj la culori, contrast, poate fi folosit și pe format FullFrame și pe DX, la claritate sunt la egalitate, Sigma câștigând la capitolul valoare max diafragmă și calitate construcție mecanică, unde Nikon începe să piardă teren. Per total consider mai înțeleaptă achiziția lui Nikon AF-S Nikkor 18-35mm F3.5-4.5G ED, chiar dacă aveți acum DX, deoarece la o eventuală trecere la FF nu veți fi nevoiți să vindeți un ob DX ptr a achiziționa apoi unul FF. Ca aspect negativ aduc în discuție construcția relativ slabă, corpul obiectivului fiind realizat din policarbonat, iar la manipularea inelului de zoom se aude un arc cum vibrează la întinderea lui maximă. Prețul este decent, cam jumătate din cel al obiectivului 14-24/2,8G. În cazul unor promoții prețul a scăzut chiar foarte bine, făcând obiectivul irezistibil celor înteresați de focale UW. Cu puțină indulgență, datorată construcției, plasez obiectivul la categoria semiprofesional. Viteza de autofocus este una medie, dar obiectivul este precis, ratând destul de rar punctul de focus ales. Îl recomand fără ezitare.