Pagini

duminică, 15 iunie 2014

Nu fotografiez păsările, fotografiez zborul, visul...


  Ascultă asta
 Întâmplător am dat peste discuțiile unora vis a vis de ceea ce fac eu. Problema lor era să stabilească cât de bun aș fi, iar concluzia era că m-am dus la vale. Cică făceam portrete mai bune înainte, dar de când am trecut la păsărici...





 Și nu pot să-i contrazic, de fapt nici nu vreau. Fiecare e dator să evolueze, așa cum poate, cum a fost hărăzit. Portretul uman este frumos, expresiv, dar tot mai artificial realizat, momente care le-am crezut instantanee s-au dovedit a fi puneri în scenă. Ptr. că omul minte. Minte ptr. succes.
 Am trecut la următoarea etapă, unde nimic nu mai este sub control, iar puritatea este nealterată. Viața sălbatică - wild life. Aici regăsești libertatea și puritatea. Aici am găsit satisfacții, aici am plâns sincer, când am cucerit o luptă cu imposibilul! Nu am plâns niciodată fotografiind o pițipoancă dată cu toate chimicalele, să apară bine pe coperta unei reviste.








  Așa că, de atunci, am început să fotografiez totul că și când aș fotografia forța, vigoarea, viteza, frumusețea, delicatețea și discreția ce definesc Natura. Am renunțat la coafuri complicate, la machiajele false, la sclipiciul care mai distrăgea atenția de la realitate. Oricât de greu este, încerc să integrez subiectele mele în decorul natural pe care-l folosesc, și de aceea mă feresc de Mirese în Ruine! Vă dați seama de absurdul ideii - mireasă în ruină! Bă fotografilor, chiar nu realizați?!!!


 Uneori am fotografiat alb/negru, dar nu am făcut asta din snobism, și nici ca să maschez problemele generate de nestăpânirea luminii. M-am eliberat de culoare, atât.




 Dar am revenit, fără teamă, la frumusețea sublimă a spectrului














  Și așa am cules visul, îmblânzind zborul, făcându-l să-mi ciugulească din palmă





 Nu mai fotografiez păsări, fotografiez zborul...



sâmbătă, 14 iunie 2014

Ochiul lui Dumnezeu


   Atunci când simt că pierd calea, atunci când devine mai greu să ridic brațele, să lupt, să mă mai apăr, plec într-o călătorie, căutându-L pe Dumnezeu. Îl privesc în ochi, și aștept să-mi redea puterea ptr. a recuceri liniștea. Și vine, atât de Simplu, de Cald, de Frumos! Luminând cărări neștiute...












 Și nimeni nu a spus-o mai bine decât

  Rudyard Kipling în poezia

           Fă-ți timp,

În trecerea grabită prin lume către veci,

Fă-ți timp, măcar o clipa, să vezi pe unde treci!

Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzînd

Fă-ți timp să poți, cu milă, să te alini oricind!

Fă-ți timp pentru-adevaruri și adîncimi de vis,

Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!

Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculti lânga izvor,

Fă-ți timp s-asculți ce spune o floare, un cocor!

Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,

Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!

Fă-ți timp să stai cu mama, cu tata tău - bătrini...

Fă-ți timp de-o vorba bună, de-o coajă pentru câini...

În trecerea grăbită prin lume către veci,

Fă-ți timp macar o clipă să vezi pe unde treci!

Fă-ți timp să gusti frumosul din tot ce e curat,

Fă-ți timp, că esti de multe mistere-nconjurat!

Fă-ți timp cu orice taină sau adevar să stai,

Fă-ți timp, căci toate-acestea au inima, au grai!

Fă-ți timp s-asculti la toate, din toate să înveti,

Fă-ți timp să dai vieții adevaratul sens!

Fă-ți timp, ACUM!

Să stii: zadarnic ai să plângi,

Comoara risipită  a vietii, n-o mai strângi!


miercuri, 11 iunie 2014

Am avut un vis...


 Și mi-am dat seam că singurul mod în care pot să o ajut pe Mama Geea, sau Mama Gaia, sau Mama Pământ, este acela prin care ași reuși să fac oamenii să o iubească. Ptr că au uitat-o, și cred acum că sunt orfani, un rod al evoluției de la maimuță la Hommo sapiens sapiens. Singurul mod prin care puteam atrage atenția că exista ceva magic, dincolo de orizontul carierei lor, era acela de a folosi armele tehologiei care a șters-o din memoria colectivă, ptr a o readuce în prim plan. Frumoasă, sălbatică, discretă și iubitoare deopotrivă ptr cel urât cât și ptr cel frumos, ptr cel puternic sau ptr cel slab.





 Unii sunt totuși atât de prinși încât a trebuit să strig tare, fotografic vorbind. Și am strigat, cu povești care apăreau de acolo de unde nu te așteptai


 M-am așezat în praful drumului și am așteptat să se întâmple. Și s-a întâmplat. S-a întâmpalt să văd un Stârc cum cade ca o scândură în apă. Cum frate să cazi ca bradul și să ieși cu peștele înfipt în cioc?!!!






 Nu vreau să mă gândesc ce se întâmpla dacă se ducea pe spate... Sigur ieșea cu un rucsac plin de pește!

 Să trecem la ăsta care, îndignat, îmi reproșa - Ți-am spus să nu mă mai pui pe băț, imediat ce m-ai scos din mașina de spălat, că râde lumea, și-mi distrugi imaginea! Hai bă, ce dracu???!!!!!


  Apoi am trecut la ăsta, care-și punea papion,



 am dat de ăsta care striga în ciocul mare - Dacă mai treci pe deasupra, te ciupesc de fund!!!


 de ăsta care, datorită lenei ce-l copleșea uneori, dezvoltase o tehnică prin care hipnotiza insectele, să-i vină în cioc


 De Fiul Ploii, care mă întreba - Ce te uiți bă, nu ai mai văzut Dragon ud?!!! Dacă mă pui le net, te caut și-ți extermin toată familia! Așteaptă numai să mă usuc! L-am pus pe net, neuscat...




 asta în timp ce soru-sa se decupla de realitate, spunând - Poa' să ningă, poa' să plouă, eu mă joc cu albina! Sau Alina, mă rog...


 Ceva mai încolo una se uita ca curca-n lemne




 alta-mi făcea cu ochiul


 una întreba - Cine mă, Vandam?


 alta exersa magneții de la picioare, cu care se prindea de lucruri, sau cu care mergea pe tavan


 Iar cei mai obraznici erau ăștia, care șoșoteau între ei - O ciupim de fund sau scuturăm crenguța?!!!


 Asta în timp ce niște corcodei mergeau la bal mascat, deghizați în nuferi


 sub privirile aspre ale doamnei


 Doamnă care închidea ochii cu indulgență la bătăile provocate de ăștia




 puțin mai încolo priveam cum tatăl Corcodel dă fiului mai mare primele lecții de zbor - Uite așa ridici aripile înalti fundul și scuturi puternic, ai înțeles fiule?



 Evident nu puteau lipsi balerinele, niște egrete care exersau Dansul Lebedelor, de un autor rus, îmi scapă numele acum...





 Rog juriul să dea notele...



 și stau de mă scarpin în cap...


 îmi scutur privirea...



Zvâcnesc energic din membre


 privind uimit la ăștia doi


care pozau panseluțe, în râsetele și cântecele popândăilor



Atâtea imagini, atâtea povești, fiecare poveste un univers necuprins, atâtea imagini, atâtea legende...




















Mă duc la culcare, să renasc în altă poveste