Singura Catedrală a Dacilor. Acolo unde miroase a fân...


  Poate sufletul unui om să țină ascunsă nemărginirea, îmtr-un cotlon secret, ptr ca această să erupă la o comandă dată de Frumusețe? Ar fi singura salvare. Așa poate începe trezirea, care ptr mine a fost ca o explozie...












 Așa am aflat că basmele copilăriei spun adevăruri, iar în aceiași clipă am fost primit în acele basme.   Așa am înțeles că avem cu ce ne mândri, dar mândria asta presupune și obligații. Să apărăm adevărul, să-l ridicăm din noroiul în care a fost terfelit, umilit ca un vechi bătrân de care trebuie să ținem seamă. Să-l sprijinim cu credința noastră, să ajungă acolo unde îi este locul - În frunte! Ca o piatră nestemată, cu toate că Lui nu-i place această comparație. Adevărul neamului meu e simplu, și miroase a fân.


  "Adevărul nu este apanajul nici al unui centru anumit. El nu este nici deținut de vre-o asociație, de o instituție, de o biserică sau o academie oarecare. Adevărul nici nu se cumpară și nici nu se vinde. El nici nu se dobandește prin merite. Adevărul este. Și e deajuns sa fii Om, pentru a participa la esența lui." Jiddu Krishnamurti

 Când am ajuns acolo am clipit o dată și m-am trezit teleportat într-o altă dimensiune, fiecare scenă era esența nemuriri, ce nu poate fi condensată într-un mesaj publicitar care să promoveze un loc, oricâte eforturi ar face un mercenar al imaginilor, plătit să creeze o iluzie aducătoare de profit pe seama celor întristați de viața lor de corporatiști forțați să trăiască îmbrăcați elegant, între betoane, oțel și sticlă. O închisoare, o colivie de aur. Acolo poți închide chiar și un Leu, dar niciodată un Lup!

 Am clipit, iar simțurile mele au devenit ale Lupului. Așa am ajuns să dau de locul care mă cheamă de mulți ani, chemare simțită sub Copacul din Dobrogea. Țin minte Noaptea, țin minte stelele și direcția indicată de Lupoaica șchioapă din Pădurea Neagră, ce ține de Ocolul Silvic Cerna, aproape de Valea Grecilor - Măcin. Fluviul de sub Dobrogea mi-a șoptit cum să-i caut Fratele, într-o vale geamănă cu Cheile Dobrogei, undeva în Ținutul Lupului Alb, în inima Daciei. Într-un ponor.

 Mi-a luat ani mulți căutarea... Dar, la un moment dat ies din pădure și dau de imaginea asta care mă face să uit de oboseală, de foame și de sete. Închid ochii și mă descompun în particulele elementare, fiecare element amplificând culoarea corespondentă din acest peisaj. Câteva fire cad jos, și văd cum se ițește o floare mică, albă. Ce a mai rămas, plutește ca un abur spre valea ponorului. Revenirea la realitate a fost sfâșietoare...și am urlat prelung, spre Frații mei Lupi, de peste dealuri. Fundătura Ponorului, aproape Dobrogea!



 
  Oriunde priveam, mă adânceam mai mult în poveștile bunicii. La un moment dat aud mersul domol al unui cal, am ridicat privirea și am rămas împietrit sute de ani...


 Ieșea pe Poarta Raiului. Și nu era Făt Frumos, nu-i atârna pelerină roșie pe umeri, mirosea a oaie și vacă, avea pământ sub unghii... dar zâmbetul... Doamne, zâmbetul acela calm m-a făcut să mă simt atât de bine! Cumva, o multitudine de factori și întâmplări au făcut ca eu să ajung aici, cu un scop. 







  Sunt legat de un cuvânt dat, iar datoria mea este să folosesc această armă ptr a trezi ceea ce arde mocnit în sufletele voastre. Acum nu mai fac fotografie de peisaj, sau portret. Acum fotografiez Sufletul florilor, al fluturilor, al pădurii, al muntelui, al neamului meu, compus din Frați și Surori,


 iar noaptea trec printr-o poartă de lumină, păzită de niște Cai...


 ...despre care povesteam atunci -
 Dupa ce treci de Poarta Raiului, ajungi aici, in Palma lui Dumnezeu, cum i se mai spune Fundaturii Ponorului. In noaptea asta, cand am facut fotografia, am inteles! Vedeti armasarul din imagine, care a venit semet spre noi, incercand sa ne indeparteze de grupul lui in care erau si pui. Mi-am dat seama ca urma sa ne calce aparatele in picioare, asa ca am inaintat ptr al intampina, am intins mana spre capul lui fara sa ezit, l-am atins pe frunte, apoi l-am imbratisat, simtind cum se linisteste. S-a intors catre grupul pe care-l conducea, a nechezat usor, apoi s-au indepartat toti,lasandu-ne sa fotografiem in continuare. Eram doar eu si Cătălin Pomeanu, si am simtit ca Mama Geea vorbea prin acel armasar, care a doua zi se ducea semet spre o drona care filma locul, asta in timp ce restul grupului s-a refugiat. Dupa ce am imbratisat calul, am fotografiat un fenomen pe care nu l-am mai intalnit altundeva - un fel de curcubeu alb in noapte. Magic! 



 Când vom începe să nu ne mai rușinăm că ne tragen dintr-un popor blâd, ce a crescut oi de-a lungul mileniilor... atunci, poate, vom avea dreptul la fericire. Iar fericirea nu este definită de valoarea contului dintr-o bancă. Fericirea înseamnă mai mult. Fericirea te ajută să stai drept, pe cel mai înalt munte, în cea mai cumplită Furtună. Care o să vină...

Comentarii

  1. Este a... multa oara cand privind prin ochii tai si ascultandu-ti glasul pe care nu-l aud, imi curg lacrimi de emotie, admiratie si recunostinta. Tu, om cu suflet fierbinte esti unul dintre cei mai frumosi romani cu nume ne-romanesc pe care l-am aflat. Iti multumesc pentru frumusetea pe care ne-o daruiesti si pentru lectiile de patriostim si iubire pe care ni le predai.
    Renata

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari!
    Superb! Nu mai e loc de cuvine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ramai mut, extraordinara povestea !
    Bravo Mircea !

    RăspundețiȘtergere
  4. Tre' să fii acolo acolo să simți, să te poți identifica !! Și e recomandat să ai în preajmă oameni potriviți ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi ati facut ziua fericita.Va multumesc!:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Mircea, dacule , multumesc mult , pentru articolul tau, scris din tot sufletul.
    Daca fiecare din noi s-ar ruga mai mult , sau macar s-ar ruga , tara asta ar fi aratat altfel, adica asa cum ne-o dorim, ca in fotografiile tale , din pagini de poveste.

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place foarte mult cum fotografiati in contralumina si profitati de minunatul dinamic range al lui nikon d810.

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga Mircea , mai ai ceva fotografii cu batranica din filmuletul postat pe youtube ?
    Ce fata senina si curata are.
    Pare pura ca un copil nevinovat.
    In ziua de azi mai rar poti vedea asa ceva , de fapt asa cum era in general omul de la tara , pana la aparitia ,, civilizatiei ”.
    Ar fi minunat sa postezi si cateva foto cu ea.
    Chipul ei merita pus intr-o icoana, atat de minunat este.
    In filmulet dupa ce a aparut ea in imagine, cu zambetul acela senin si nevinovat , au aparut apoi si chipurile cursantilor, care sunt sigur ca sunt niste oameni minunati si ei , asa ca si tine.
    Imediat iti dai seama ca este alta lume in acea batranica, o lume pe care oraseanul se pare ca a pierdut-o de mult, ..............oricat de treaba ar fi el.
    Noi putem fi faini, cumsecade , politicosi, milosi , etc., dar ............vazand acea batranica pur si simplu m-am transpus intr-o lume in care am mai fost , prin astfel de oameni, putini la numar si care astazi , Dumnezeu sa ii ierte , nu mai sunt printre noi.
    Acum prin intermediul articolului tau minunat, Slava Domnului, am retrait cu mare bucurie , momentele petrecute alaturi de ei , cu ani buni in urma.

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoase poze, povesti, chiar daca realitatea difera putin, ce mai conteaza, oameni suntem....
    Neamul asta d'aci'a, de pe aceste meleaguri, blajin si minunat in lupte a fost format si din pacate nu a prea fost lasat sasi creasca mioarele. E blajin caci stie care e pretul Vietii, a libertatii, a Pacii, pret ce nu a ezitat sal achite. Pretul platit, necontenita jertfa a fost din straBuni esenta sufletului sau. Iar Catedrala lui a fost, este si va fi CREDINTA.
    Sterian o explica frumos in Cantec de Oameni, asa cum spun batranii, Om painea lui Dumnezeu... (iar painea naste paine..., ce e straBun, nu piere...)

    Anul ce vine o te invit la mine sa facem o capita si sa vedem cum e cu Catedrala... Bine, caprioarele pitice, ursii bruni si negri, iar in iarna lupii, sunt bonus... Rasul e garantat, doar am 14 ani si stau in centru.
    Suna a cursa, insa in fapt e doar o mana intinsa. Extra bonus o sa gasesti "popi" cu geepuri, calugari in balegar si poate o farama de Adevar...
    Toate cele bune, Bucurie



    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

OM 1 - Preview. The Show Must Go On!

Cum e cu Autofocus-ul

Olympus OM D E-M 1 Mk II review - or how can you win, when everyone else thinks that you have lost…