Pagini

luni, 29 aprilie 2013

Mușcat de șarpe, vreau tort de frișcă. Am fost la Vinetu' acasă!


Zilele trecute am plecat spre Oravița, cu două ținte - Ochiul Beiului și Vipera cu corn / Vipera ammodytes. Așa se face că am ajuns la Workshop-ul lui Sorin Onișor, cu care am inceput deplasările în teren. Primul popas, un sat pierdut prin Caraș Severin, în căutarea meșterilor populari. Cei ”românești” s-au stins, prin minele de Uraniu, așa că ne-am mulțumit cu unul țigan. Împletea cosuri din ratan. Cam strâmbe, dar asta e, mai faci nazuri la rarități? Măcar avea pantaloni tricolori.


Și dăi și fă-i, de ziceai că s-a varsat conducta cu fotografi la curtea omului. Curtea... superbă!


Și cum pozam eu efectele cataclismului, mă simt abordat verbal - Nenea, eu sunt Vinetu'.
 Ok, și?
 Fă-mi repede o poză, că m-am dat cu gel, să moară Fram, Ursul Polar!
 Păi ce treabă are Fram cu asta?
 Are, că e gelul lui, da i l-am ciordit temporar. Uite-l la poartă cu nea Gigi.
 L-am executat pe micul infractor în devenire, împreună cu Grivei, cățeluș cu părul creț. Galben limon.

 I-am spus că nu-i mai fac cu natură moartă, că eu fac WildLife mai mult. I-am explicat ce e aia WildLife, iar el strigă - Stai așa, am și de aia! Îl aduc acum pe Clăbuc!
 Clăbuc??!!!!! Cine e ăsta?
 Stai un pic aicișea, că vin cu fiara. Și a venit cu un motan, cel puțin Mutant.
 Ăsta e Clăbuc, a bătut de-a spart tot satu! Bate și câini!
 Mâța asta jumulită bate câini?!!! Nu o cred în stare...
 Ce măăă, Clăbuc Pisoi Smardoi i-a spart pe toți mă! Știi cum sare? Uite, dacă-l strâng un pic de piept, se enervează și scoate puțin clăbuc pe nas. Atunci devine cum ziceai tu, viață sălbatică, că are sânge în el!
 Uite așa am aflat viața tristo-eroică a lui Clabuc. De foame, când era mic, a mâncat săpun Duru, din ala turcesc de mere. Cică a făcut clăbuci 3 zile... Credibil, după ce privesc cotoiul... încă mai scotea clăbuci pe nas.


 Apoi am avut senzația că fiara vorbește limba oamenilor!!!
 ”Băi Vinetu” ce dracu băi, iar te-ai dat cu gelul ală expirat, de miroase a șobolan ud?!!!”
 Să moară Fram ursul polar dacă nu a vorbit!!!!


 Când am încercat să mă apropii de fiară, aceasta a continuat - ”Ia-l pe astă de se holbează la mine, că dacă-i bag 2 gheare și-un scuipat, face ca trompetistu de la nunta lu soru-ta!”



 Nu am vrut să aflu ce a făcut trompetistu, așa că m-am retras la timp.
 Pe stradă, activități culturale





 Cetățeanul încerca să o impresioneze pe Ana Maria - Uite-așa o am de mică!






 Iar seara, Gabi încerca să o prostească pe Ana Maria să treacă pe Nikon.


A doua zi am fost la morile de apa, undeva pe lângă Anina.





În Anina, totul a rămas așa cum știați că este - la pământ. O gară interesantă...



 Dar era deschis la Măcelărie,


 Am căutat ceva victime, iar când le-am găsit, am tăbărât pe ele,








 După ce le-am mituit, au devenit cooperante







 Am plecat deprimat de acolo...




M-am dus în natură! să caut ce am pierdut,














 Am dat și de cel mai simpatic și iubit dintre Păianjeni, Păianjenul săritor, o minune a naturii



 Apoi am dat de Musca scorpion,



și de Vespa Carbro - Viespea gigant



 În următoarea zi, am plecat spre Ochiul Beiului,






Iar de acolo, mai departe, spre Cascada Beușnița,








 Mai trebuia să dau de Viperă, și aveam lista închisă. Nu am dat de Viperă, am dat de Șarpele de alun, sau Șarpele lui Esculap, cel care se regăsește pe toiagul din simbolul medicinei. Și ptr. că e Șarpe medicinal... m-am sacrificat și l-am lăsat să mă muște! Câteva turiste au leșinat...





 Unii s-au repezit să mă fotografieze, cât mai eram în viață, să mă pună pe fesbuc. Dar m-am tratat la timp, și am scăpat, să moară Cici. M-am tratat cu Leurdă stropită cu urină de Zimbru. Bine, nu am găsit decât Leurda, că Zimbrul lipsea, dar s-au oferit prietenii să doneze lichidul...

 Iar la sfârșit, când credeam că Vipera e o cauză pierdută, ghiciți cine a mișcat în front? O VIPERĂ CU CORN - Vipera ammodytes. Traversa o cărare pe unde treceau mulți turiști, unii înarmați cu bețe, ptr. omorât Vipere. Am stâns-o în șapcă rapid, și am urcat cu ea pe un deal, adânc în pădure. Mi-a mulțumit, a stat la pozat ca o panseluță. Nici nu ne-a mușcat.











 Iar înainte de a pleca spre casă am fotografiat ceea ce mă feream să pozez, o femeie în vârstă, muncind un petec de pământ. Mi s-a rupt iar inima, mă înclin în fața unor oameni ca acesta! Mângâierea Pământului, bunica noastră uitată.