Poveste secretă

 În viata asta am adunat multe fapte rele și câteva bune. Încerc să echilibrez balanța,cât mai e timp. Am fost rău, nepăsător, egoist și orgolios. Mi-a plăcut de mine, doar de mine. Încă-mi mai place...
 DAR CHIAR ÎN CLIPA ASTA, LA PICIOARELE MELE MOARE O FIINȚĂ...nu pot face nimic, privesc și mă pregătesc să o fac și eu, demn, atunci când va fi timpul. Este sărbătoare acum, vă pregătiți de Crăciun, probabil aveți și o masă bogată. Bravo, felicitări, ați reușit în viață. Eu am ratat, nu-mi mai găsesc locul în lumea voastră. Nu înțeleg ce prăpastie se cască între sufletele noastre, ce oare ne-a facut să uităm de frații noștrii, de părinții noștri, de strămoșii noștri, ce ne-a făcut să devenim o turmă docilă, ușor de manipulat, ce ne-a învrăjbit, și ne-a rupt în diverse ''popoare'', ce ne-a făcut să credem în Dragoste folosind mai multe religii, fiecare fiind CEA CORECTĂ, ce ne-a făcut să dorim ceea ce nu vom folosi chiar dacă am avea 10 vieți, ce ne-a făcut să uităm că suntem un întreg? Foamea? Nu cred. Ne-am maturizat prea repede și am pierdut tot. Inocența, sinceritatea, compasiunea...

  Dacă ar fi fost doar Foamea, am fi ucis doar animale, dar noi nu ne-am limitat doar la asta, am ucis Fratele, de fiecare dată când am avut ocazia

 Am vrut să ajungem zei

 Să călătorim cu viteza luminii...

 Dar lăsăm prăpăd în urma noastră

  Cumva, mi-am reamintit de ceva care m-a schimbat, o întâmplare veche, de pe vremea cănd nu eram eu, încă. Mi-am amintit de un conflict în care am intervenit, când puteam foarte bine să-mi scap pielea extrem de elegant. Am ales să rămân, atunci când puteam să întorc spatele...
 Am rămas să scot din rahat 2 demenți, care avea o singură calitate, în raport cu mine - erau Români, din Bistrița. Un grup de peste 200 de bărbați dintr-un trib din Coasta de Fildeș venea să-i linșeze, nu intru în amănunte, ptr. că nu pot, și nici nu vreau. Mi-ar fi rușine de mine...
 Ne-am retras într-o clădire, la etaj, urcând niște scări cu balustrade din fier forjat. Niște balustrade lucrate frumos...
 Din urma noastră urcau zeci de oameni înarmați, ce frecau de zabrelele acelor balustrade niște macete și țevi de metal. Sinistru zgomot, mai alesc când am început să aud și lanțuri grele târâite alene pe mozaic. Nu se grabeau, iar noi nu aveam aripi, să zburăm de acolo. Atunci mi-am dorit să fiu Pasăre! Iubeam orice păsărică, și cea mai mică și urâtă păsărică. Dar nu eram decât o umbră de om, paralizat de frică.
 Cumva, ceva, nu știu ce, m-a făcut să le spun astora cu care eram să se ducă în spate, într-o cameră ce avea o ușă deschisă, dar surpriza cea mare a fost când am constatat că mi se alătură un Ungur, pe care îl chema Endre, așa cum am aflat mai târziu, dar și doi Ruși!!! Bine, ăștia erau destul de beți, așa că suspectez că nu realizau în ce se băgau! Am ieșit în fața celui care părea că-i conduce pe africani și am făcut poate cea mai mare aroganță din viața mea - am întins mâna în față punând-o pe pieptul lui și spunând că nu pot să-l las să le facă rău celor pe care-i căutau, deoarece sunt din tribul meu, așa că sunt Frații mei! Ca o paranteză, de atunci mi-am descoperit mulți frați! Omul era mai înalt cu un cap decât mine, și mult mai solid, iar în spatele lui veneau lejer muuuuulți, dar mulți alții la fel de masivi și înarmați cu de toate. Pentru prima oară în viața mea am închis ochii și am vazut prin pleoape!!! Vă jur că vedeam scena perfect! Liderul, Michael, așa cum aveam să aflu că-l cheamă după ce am devenit buni prieteni, i-a oprit cu o mișcare apoi mi-a vorbit în Franceză. A zis că-i iartă momentan, și încă ceva ce nu am înțeles. M-a numit prietenul lui, mi-a întins mâna și am avut șansa de a practica cel mai complex salut realizat cu mâna... Vreau să spun că nu mă mai simțeam, parcă aveam 27 de grame! După 4 sau 5 zile unul dintre cei din Bistrița a fost prins și călcat cu bestialitate în picioare, săreau cu picioarele pe capul lui, iar întervenția mea era prea târzie, nu mai puteam face nimic să-l salvez. Cred că soarta mă chinuie ptr a-mi da o lecție, că prea multe situații am trăit, în care deja era prea târziu să mai intervin. măcar să nu mai asist, să nu-mi trăiesc neputința. Cu Michael am devenit prieteni, eram invitat la ei de câte ori avea loc o zi onomastică, sau se năștea câte un copil. Îmi amintesc ce curați erau, dacă nu aveau apă, se spalau cu praf... de trei ori pe zi! Mă rog, sunt multe detalii, dar și așa, povestea e SF! Am căutat o Insulă, să stau singur cu mine, să-mi povestesc, și să mă minunez de ceea ce poate să-mi ofere viața.

  Că m-am săturat de ipocrizie și de regulile cere ni se impun, de gardurile peste care avem doar dreptul să privim, nu să le și trecem

 Mi-am găsit o bucurie în timp, aceea de a trece de ''granițe'', ori de câte ori am ocazia

 Mai frumos este că mi se alătură tot felul de ilegaliști, cu care trec granițele în fiecare noapte

 Recunosc, unii îmi fac încă probleme, dar iau măsuri ferme de fiecare dată!

 Hai Crăciun Fericit! Cât am spus povestea asta, lângă mine nu s-a pierdut încă o viață, încep să am sperante... Cred că de data asta nu am ajuns prea târziu