Fac trafic cu frumusețe. Prin Dobrogea portretelor mele.



În părul ei e Vântul Dobrogei, pe fața ei e praful Dobrogei, în ochii ei vezi stâncile și cerul pe care zburdă sufletul Dobrogei. E Ana Dobrogeana! O întâlnești peste tot, prin toate timpurile, ptr că e nemuritoare. Ca Dobrogea. 




   Chiar mă întreba un prieten zilele astea - Mircea, cum de aduni atât de mulți oameni în jurul tău, în acele condiții destul de greu de suportat? Faci trafic cu veverițe?!!!
  Da fac trafic, fac trafic cu frumusețea Dobrogei. Pe care unii ar vrea să vă pună taxe. Ptr. ei sunt un contrabandist, că vă ofer ceea ce ei ar vrea să vă servească la pachet turistic. De aia sunt hăituit de cei care administrează zone întinse din Dobrogea, cum ar fi Delta Dunării. Că pot să fac ceea ce ei nu pot să facă. Că ofer dezinteresat ceea cei ar vrea doar să vândă. Dar asta este din alt film, să revenim la ceea ce este frumos.










 Am început să o descopăr pe Ana Dobrogeana, în toate formele ei, prin toate colțurile Dobrogei! Așa am început să nu mai fac portrete, adică să nu mai fac acele fețe ascunse pe după straturi de fard, de sclipici și paiete. Să nu mai fac acele fotografii cu modele ce ascultă comanda directorului artistic, acele păpuși ce simulează emoții și trăiri. Recunosc, lumea privește fascinată la o realizare de genul acela, cu fete perfecte, cu ten perfect, cu machiaj fantastic, cu coafuri impecabile... Se câștigă și faimă, și premii, și respect. Dar mie, după ce am facut o incursiune în lumea aia falsă, mi-a rămas un mare gol în suflet. După ce se strângeau luminile, se vedau gunoaiele... dacă înțelegeți ce spun. Devenea vizibilă mizeria.
 Așa că am renunțat să mă mai prefac că fotografiez viața, frumosul și inocența de catalog.
 Am cerut ajutor vântului, pădurilor, soarelui, am cautat câte o Ana Dobrogeana și am început să urcăm. Iar urcarea asta ne curăța de măști și de fals, așa cum ai curăța o ceapă de straturi. Fotografiile mele au început să se transforme, subiectele mele fiind tot mai epuizate fizic atunci când le fotografiam. Motiv ptr care deveneau reale, naturale. Oboseala le împiedica să mai sugă burta, să mai bage țâțele în față, să mai țuguieze buzele, să mai țină orice fel de mască inventată de societate ascunzându-și fața reală. Epuizarea datorată orelor de mers/stat pe dealurile Dobrogei aducea adevărul și inocența la suprafață. Vântul și praful desăvârșeau opera. Așa am descoperit fragilitatea împletită cu dârzenia. Așa am dat de Ana Dobrogeana. Multumesc Vântului, Soarelui, Prafului, Dealului, multumesc Dobrogea!!! 
 Am legământ să fac trafic cu frumusețe, până fiecare dintre voi, prietenii mei, vă veți descoperii o Ana Dobrogeana a voastră! După aia veți înțelege că merită să luptăm, ptr. că avem ptr ce să luptăm, avem ce să apărăm!







Dacă reușesc să vă sădesc o scânteie cât de mică în suflet, voi ști că ea va arde mocnit, dar va răbufnii la un moment dat, și nu o s-o mai potoliți decât aruncându-vă la pieptul Dobrogei!

Comentarii

  1. Mircea, vad ca ai postat un nou review, dar nu mi-ai raspuns la intrebarea pe care ti-am pus-o legata de Lightroom 5, pentru seminarul de editare foto.

    Cred ca de aceea ai scris si titlul gresit la review


    „ Fac trafic cu frumusețe. Prin Dobrogea portetelor mele. ”

    Nu PORTETELOR, CI PORTRETELOR, ESTE CORECT

    Inca mai astept un raspuns din partea ta.
    Multumesc anticipat si nu uita sa corectezi titlul de la ultimul review.

    Dorin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dorin ai DREPTATE, portretelor este corect !

      Dar Sfântul Ioan Scărarul spune că pacea e mai mare decât DREPTATEA de patru ori.

      Cel care cauta samanta de scandal esti tu, si se poate ca la radacina sa fie invidia...

      Orice om mai greseste cand tasteaza, mai ales cand tine un blog intreg povestind despre imprejurarile in care au fost facute fotografiile.

      Mihai

      Ștergere
  2. Mircea , ai corectat dar tot nu mi-ai raspuns la intrebare.
    Se pare ca ai ceva probleme de comunicare, care au inceput sa se acutizeze grav de ceva vreme.
    Te-ai izolat intr-o lume a ta , inchipuita, nu reala si crezi ca esti pe calea cea buna.
    De aceea nu lasi sa apara decat mesajele in care esti ridicat in slavi, nemaisuportand nici o sugestie, nici o parere care sa fie altele decat cele ale tale.
    Suferi puternic si de mania persecutiei, foarte puternic.
    Esti exact ca un adult nematurizat, refugiat in fotografie, in lumea realitatii prelucrate la maxim cu programe de editare, care devine o lume ireala, inexistenta, prezenta doar in mintea ta.
    Nu am vazut pe blogul tau sa te injure cineva, sau sa te jigneasca la un mod vulgar, ci doar ca ai fost criticat pe laturile tale negative si pe care stii si tu ca le ai, dar nu vrei sa recunosti pe blog.
    Lasa blogul liber si fii modest cu adevarat si vei castiga in primul rand pentru ca numai asa vei scapa de problemele pe care le ai, mania persecutiei, laudarosenia, modestia falsa, sinceritatea in dialog, acceptarea si altor pareri decat cele ale tale si nu in ultimul rand maturizarea de care ai atata nevoie la varsta ta.
    Iti doresc multa sanatate si sa devii tu insuti.

    cu sincera prietenie, Dorin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că ar trebui să te uiți în oglidă, înainte de a judeca pe altul. Poate că mama este grav bolnavă, iar eu umblu de colo și nu mai am timp să-ți răspund instant, ca un nematurizat frustrat și persecutat ce sunt, poate că nu am văzut că mi-ai pus întrebarea... pot fi mai multe motive, dar tu dai dovadă de instabilitate, trecând de la cuvinte laudative, la un post anterior, la studii de pshihologie. Normal că nu ai vazut cum mă înjură uni, că nu mai trece mizeria de filtrul impus de moderare. Cei care au avut timp să stea cu mine, cei care au împărțit o bucată de pâine cu mine și cu ultimul câine bătut de prin Dobrogea, știu cât de nematurizat, frustrat și egoist sunt. Uneori am fost așa egoist, că mi-am riscat viața ptr. ei. Dar apari tu pe internet, ca un mare cunoscător, și pui etichete. Să-mi fie rușine!!!

      Ștergere
  3. Multumesc ca ne incanti cu asemenea imagini si asemenea texte.

    RăspundețiȘtergere
  4. Prietene anonim , te inseli, Mircea este un om deosebit. asta ti-o spun fiindca am fost alaturi de el, tu daca nu ai fost afla ca bati campii.iti recomand sa participi cu Mircea la o tura foto.dincolo de asta daca esti un om corect nu te ascunzi sub anonimitate, e posibil sa si ramai asa, un anonim.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Mircea si eu sufar de aceleasi defecte de care ti-am scris ca le ai si tu si de aceea le recunosc atat de bine si al altii.
    E bine ca ai lasat sa intre mesajul meu si asa ai castigat puterea de a lasa blogul liber.
    Sunt de acord ca daca cineva injura sau foloseste cuvinte obscene, sa nu le lasi la iveala, dar in rest o parere sincera cred ca trebuie sa fie scrisa, caci doar asa ne putem indrepta, prin altii catre sine.

    Cu respect, Dorin

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna! Nu va cunosc pe niciunul dar nu ma pot abtine sa nu zambesc ce a scris "anonimul Dorin"!
    Mergi pe drumul tau , Mircea Bezergheanu , incanta-ne ochii si sufletul cu fotografiile tale !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

OM 1 - Preview. The Show Must Go On!

Cum e cu Autofocus-ul

Olympus OM D E-M 1 Mk II review - or how can you win, when everyone else thinks that you have lost…