Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2013

Poveste secretă

În viata asta am adunat multe fapte rele și câteva bune. Încerc să echilibrez balanța,cât mai e timp. Am fost rău, nepăsător, egoist și orgolios. Mi-a plăcut de mine, doar de mine. Încă-mi mai place...
 DAR CHIAR ÎN CLIPA ASTA, LA PICIOARELE MELE MOARE O FIINȚĂ...nu pot face nimic, privesc și mă pregătesc să o fac și eu, demn, atunci când va fi timpul. Este sărbătoare acum, vă pregătiți de Crăciun, probabil aveți și o masă bogată. Bravo, felicitări, ați reușit în viață. Eu am ratat, nu-mi mai găsesc locul în lumea voastră. Nu înțeleg ce prăpastie se cască între sufletele noastre, ce oare ne-a facut să uităm de frații noștrii, de părinții noștri, de strămoșii noștri, ce ne-a făcut să devenim o turmă docilă, ușor de manipulat, ce ne-a învrăjbit, și ne-a rupt în diverse ''popoare'', ce ne-a făcut să credem în Dragoste folosind mai multe religii, fiecare fiind CEA CORECTĂ, ce ne-a făcut să dorim ceea ce nu vom folosi chiar dacă am avea 10 vieți, ce ne-a făcut să uităm că…

Trei Ciobani și câteva oi. Noaptea, iarna, prin Dobrogea.

Umblu de căteva zile prin Dobrogea. Fără țintă, fără speranța să scot cine știe ce fotografie. E ceață, noroi iar frigul umed ține oamenii prin case, la gura sobei. Ptr. mine e perfect, cât văd cu ochii sunt singur cu sălbăticiunile. Noaptea, urc câte o stâncă și urlu prelung. Mă opresc doar când trece Șarpele de Foc.


 Fiecare noapte o petrec în alt loc, privesc acum o câmpie fantastică. E banală, la prima vedere, și la a doua vedere e la fel. Dar dacă închizi ochii și inspiri sufletul Dobrogei, te trezești într-o altă dimensiune, într-un alt timp. când Podișul Casimcei se unduia sub valuri de Colilie! Sunt la Colilia, și știu povestea ei secretă. Nu mulți sunt cei ce înțeleg imaginea unei câmpii ocoperită de Colilie, nu mulți sunt cei ce au văzut măcar o dată un fir de Colilie. Un câmp de Colilie e un basm. iar sufletul unora dintre noi este plin de astfel de basme ce se unduiesc  sub cea mai ușoară adiere a vântului. Câmpiile astea sunt prea puține, acum sunt secrete, știute doar …

Aparatul meu...

Vechiul meu aparat foto, îți multumesc! M-ai dus acolo unde nici nu aș fi visat să ajung, mi-ai arătat unde sunt prietenii, unde sunt dușmanii, mi-ai arătat că pot să duc mai mult, și mai mult, mi-ai arătat că sunt slab, atunci când, în aroganța mea, credeam că sunt tare. Mi-ai arătat un drum, invizibil celorlalți, mi-ai demonstrat că Frumusețea poate să ne salveze, așa cum spunea un Maestru al vorbelor. Mi-ai dat putere vocii, atunci când șopteam despre Dobrogea...


 M-ai eliberat, făcându-i și pe alții să-și dorească asta...


 M-ai pregătit să îndur durerea, frigul căldura și foamea...









 Iar parte din viața mea am văzut-o prin tine. Când a fost ceva frumos, ai păstrat ptr noi Timpul, când a fost ceva ce m-a făcut să clipesc de frică, nu ai ezitat, când am avut nevoie să mă întorc în timp, mi-ai dat coordonatele Timpului. Ca o mașină a timpului.







 Mulțumesc ptr ceea ce ai făcut din mine. Datorită ție pot acum să zbor. Mulțumesc.