Pagini

vineri, 31 august 2012

Copacul Vieții



  Casa mea e Copacul, spune Frunza, inainte de marea Plutire. În universul ăsta vast, avem obligația să ne găsim propria voce. Eu înca mai bântui Ținutul Lupilor, mut de uimire, incapabil să articulez ceva. Încă îmi caut Vocea.








 Înca mai caut puntea


care să ma duca spre ținta mea






  Spre Copacul pierdut în cețurile ce coboară din Valea Cozluc, unde spiritul vechiului Păstor așteaptă să-mi spună Povestea. Atâtea vieți am rătăcit drumul, și nu am ajuns, încat, acum sper să-l mai găsesc așteptându-mă.



  Este Copacul Vieții, sub care civilizația noastra se dezvoltă efervescent, iar crengile lui au ramificații printre stele!



  Sper să ajung la timp, înainte ca  acesta să fie taiat(consumat), atunci când câmpia (lumea) va fi goala, fară protecție și sprijin!



  E o călătorie presărată cu minuni, pe care le găsesc la tot pasul










 Pe drum am adormit și eu, odihnindu-mă în perna copacilor



acoperindu-mă cu pătura dealurilor


 mânând la întâlnirea din vis spiritele turmelor ce s-au adapat la Fântâna Vieții



 și sper acum doar să ajung la timp


 Unii au râs, că e prea mult Avatar, alții că e prea Osho style. Tot ce se poate, dar cand veți obosi în cursa asta dementa spre implinire, cand veți pierde tot ce ați avut într-o clipită, când vă veți uita înapoi si vă veți întreba - Pentru ce? - veți intelege, poate, povestea mea. Dacă sunteți încă grabiți, priviți doar fotografiile, și întrebați-vă cum au fost facute, cu ce aparat, cu ce obiectiv, cu ce card, cu ce baterie, cu ce trepied. Pierzând sufletul fotografiei. Nu vă judec, și eu am facut la fel...

miercuri, 29 august 2012

Prea mult sânge prin Dobrogea!



  Oamenii au vînat de când se știu, de milenii, dar în ultimul timp o fac din plăcere, hrana fiind asigurată de marile ferme. Dobrogea este în mare parte un parc natural, unde natura trebuie lasată sa-și urmeze cursul. Cu toate astea, interese financiare având ca suport plăcerea unora de a ucide, provoacă un rau greu să-l descriu în cuvinte. Vine toamna și iarna, iar o data cu astea apar ucigașii, în haite, echipati cu mașini puternice de teren, cu barci rapide, cu stații de emisie/receptie prin care primesc informații de la iscoadele trimise în prealabil în teren ptr a căuta victimele. E o perioadă în care resimt suferința provocată de aceștia in tot corpul meu. Oriunde te duci gasești urmele lor


și nu ar fi mare pagubă daca s-ar limita la unele specii care au fost introduse aiurea aici, și care provoacă dezechilibre


 Nu, sunt ucise , fară discernamant și speciile care nu reprezintă interes gastronomic. Sunt ucise pur și simplu chiar și speciile strict protejate






  Ce suflet trebuie să ai ca să tragi în asa ceva?









 Ce suflet trebuie sa ai să ucizi Prigoriile în cuiburile pline de pui?





 Ce suflet trebuie să ai ca să tai cuibul unui Boicuș, atunci cănd puii sunt încă acolo?



 Ce suflet trabuie să ai. să dai foc stufului în care sunt mii de cuiburi?



 Ce suflet trebuie să ai ca să tai o padure milenară, ptr. a lăsa loc agricultorilor să otravească pamantul cu chimicale?


 Nu am reusit sa gasesc raspunsuri la multe dintre intrebari! Chiar daca și eu sunt vanator, chiar unul bun, iar armele mele sunt astea





 Și vă sigur,  fluturele vânat de mine ramâne cu aripile neatinse



 iar pasarile vânate de mine sunt de multe ori salvate




 Dar armele mele sunt mult prea slabe, să se opuna unei puști cu lunetă, cuvintele mele sunt doar niste șoapte spulberate de bubuiturile puștilor. Fotografiile mele nu pot ține piept gloanțelor și alicelor, iar nepuținta asta mă face sa-mi fie rușine ca fac parte din specia dominantă pe acesta planetă