Pagini

duminică, 18 noiembrie 2012

Review Nikon D600 - Încă un clasic?


 Cred că este aparatul pe care l-am ținut cel mai mult timp în teste. Deoarece am plecat de la o idee preconcepută, nimic nu mă mai poate surprinde după capitolul Nikon D800!

Și din prima clipă am găsit un element de design pe care l-aș fi dorit la D800 - capacele de cauciuc care acoperă conectorii sunt modulare, acoperă mufele pe grupe funcționale, daca vreau să filmez, spre exemplu, să nu supun intemperiilor mufa USB, sau cea ptr telecomandă


O alta îmbunătățire pe care o apreciez mult este adăugarea butonului care blochează rotița de programe,din stânga sus cum privesti aparatul, astfel că nu mai am problemele de la D7000, cănd mă trezeam cu poziția schimbată de la M la P sau U1, în momentele când căram aparatul pe umăr. Acum nu se va mai schimba poziția accidental!


 Am început așa, deoarece Nikon D600 este un D7000 cu senzor Full Frame. Asta înseamnă că cei de la Nikon au mai creat o categorie de aparate, ce se așează pe o nișă liberă până acum - Un FF pentru amatori și pasionați. Ceea ce nu le-a prea ieșit a fost poziționarea în funcție de preț! Este periculos de aproape de prețul lui Nikon D800. Constructiv este neconvingător, faptul ca montura metalică a obiectivului este atașată de un șasiu din policarbonat m-a facut să fiu mereu atent cu manipularea lui, mai ales că eu fotografiez în condiții în care o căzătură, o ploaie, temperaturi extreme, praf și vânt sunt normale. Nu mai zic ce înseamnă să atașez aparatul de teleobiectivul meu de 600mm!




Cu toate astea în cap, evident că nu începeam entuziasmat suita de teste necesare review-ului.
Am remarcat totuși căteva noutăți tehnologice, care făceau diferența, chiar de la primul contact -
D600 are același procesor de imagine Expeed 3, ca și D4 sau D800,


modulul ptr măsurarea expunerii și al balansului de alb este unul mai performant, având acum 2016 pixeli RGB,


modulul Auto Focus, chiar dacă pare identic cu cel de la Nikon D7000, este unul evoluat, având tot 39 de puncte de focus, din care 9 în cruce, dar acuratețea este una exemplară, iar viteza e clar peste cea oferită de Nikon D7000. Altă diferență clară este faptul că punctul central focalizează și cu obiective ce au diafragma minimă f8, mai exact focalizează atunci când atașăm un teleconvertor TC 2x III de orice teleobiectiv -compatibil- care are diaf. minimă f4. La mine a mers în combinația Nikkor 600/4+TC2xIII, care pe Nikon D7000 este inutilizabilă.

 Rezoluția de 24 Mpix face acest aparat unul ideal în cazul multor genuri foto, dar este un pic prea mare ptr. nevoile unui amator, am considerat inițial că făceau o alegere mai bună cu un senzor de 16 sau 18 Mpix, dar cu performanțe foarte bune la capitolul sensibilitate Iso. Și tocmai de aici a venit prima surpriză. Am realizat un test Iso comparativ între D600, D700 și D800. Am folosit doua metode, care să răspundă la cele doua cazuri particulare de comparație între aparate cu rezoluție diferită
1. - Situația în care fișierele aparatelor cu rezoluția mai mare sunt micșorate până la rezoluția aparatului cu rezoluția cea mai mică, astfel cadrele cu rezolutia de 24 Mpix și 36 Mpix au fost micșorate la 12 Mpix, valoarea cadrului realizat de Nikon D700. Evident, metoda 1 va produce un rezultat fals, cadrele care sunt micșorate beneficiază în acest proces de o micșorare a zgomotului de imagine, aparând astfel cadre cu detalii mai bune, fără zgomot supărător. Aveți mai jos comparația între aparate, la diverse valori Iso. D700 apare in teste de la Iso 200, valoarea default. Sunt crop-uri la o mărire de 100%, iar fotografiile au fost realizate cu o lumina extrem de redusă, care intra pe o fereastră, fară să mai adaug lumină de blitz.

Iso 100,


Iso 200,
Iso 400,
Iso 800,
Iso 1600,
Iso 3200,
Iso 6400,
Iso 12800,
Iso 25600,

2. - Am folosit o metodă prin care să pot face crop de 100% la oricare dintre cadrele din test, iar dimensiunea obiectelor din cadru, și implicit dimensiunea pixelilor zgomotoși să fie aceiași. Ptr. asta am fotografiat obiectele de la distanțe diferite, astfel încât acestea, la marirea 100% să fie identice ca dimensiune.

Iso 100,
Iso 200,
Iso 400,
Iso 800,

 Iso 1600,
Iso 3200,
Iso 6400,
Iso 12800,
Iso 25600,

 Ce am remarcat în urma acestor teste - Filtrul AA de pe senzorii cu rezolutie mai mare este mai puternic decat filtrul de pe senzorul lui D700. Asta presupune că la editare trebuie să maresc valorile consacrate în fluxul meu de editare, cel putin la capitolul claritate. Apoi contrastul dar și saturația este mai mare la D700, dar de la Iso 1600 în sus asta devine o problemă, iar peste 3200 culorile sunt ca și pierdute la Nikon D700, comparativ cu Nikon D600 sau D800. Per ansamblu, când iau în calcul toți parametrii, consider valorile în ordinea Nikon D600 - Nikon D800 - Nikon D700. Ulterior am testat capacitatea lui Nikon D600 de a reproduce culorile pielii la valori Iso variate, unele chiar extreme.

 Aici am folosit Iso 100, dar cadrul cu lumina foarte dificilă, subiect în soare plin, având în spate o umbră intensă, m-a forțat să subexpun cu 1,3 trepte


Aceiași abordare, la Iso 180


Iso 280, cadrul realizat în umbra pădurii


Iso 160, la altitudine mare, cu o doză mare de radiație UV, obiectiv fără filtru



Iso 360, umbră


Iso 320, în lumina soarelui roșu, la apus - de remarcat balasul de alb



Iso 1100, contralumină puternică, la apus

Iso 1100, in umra pădurii, la apus, fundal întunecat care m-a forțat să aleg o subexpunere de 1,3 trepte - avem echivalentul unui cadru la 4000 iso cu expunere corectă

Iso 6400, în umbră, la apus


Iso 6400, ploaie în Delta Dunări

 Am remarcat capacitatea de a reproduce nuanțele pielii, în situații dificile si variate, chiar și în cazul contraluminii puternice


Acum să va arăt și detalii la valori mari Iso, am fotografiat macro, câteva insecte

Iso 200 -




Iso 800,




și un crop 100%


Iso 1600 + crop



Iso 3200 + crop



Continui și vă prezint un cadru dificil, datorită faptului că aveam o pasăre neagră în contralumină, la care apar totuși detaliile penajului, la Iso 1000


O pasăre albă în contralumină, la Iso 1000


Și una albă pe cer, cu lumină dificilă



 Altă scenă extremă, un Codalb fotografiat pe o vreme de ploaie, cu fundal luminos care m-a forțat să supraexpun cu 1,7 trepte ptr. a avea detalii în penaj


Și câteva cadre relativ banale, de antrenament








Precum și o captură de care sunt foarte măndru - Capra neagra - Rupicapra rupicapra



Tot la fotografia Wild life am testat si comportamentul autofocusului, iar aici nu e nimic de reprosat, sistemul este foarte eficient, rapid și sigur, chiar în situațiile în care subiectul avea fundal aglomerat, sau fundal cu apa în miscare, ceea ce păcăleste de multe ori aparatul


 O altă situație dificilă ptr. sistemul AF este cea în care nu avem contraste, situația comună fiind când apare ceața






Următoarea probă de Autofocus a fost combinată cu cea pentru Dinamic Range, noaptea, când nu mai distingeam detaliile cu ochiul liber, astfel sistemul AF era forțat serios, iar contralumina data de Lună, putea păcăli sistemul de expunere. Aici am avut surprize după surprize









Am continuat testele pentru Dinamic Range și ziua,












iar detaliile în zonele umbrite depășesc orice așteptări. Am realizat și cateva peisaje în lumină relativ normală, dar aici chiar nu-mi mai făceam probleme










După care am continuat cu tortura, pentru a vedea comportamentul senzorului seara, până după apus.










Rezultatele sunt foarte bune, detalii în umbră, culori puternice, tonuri bogate, cu treceri subtile între nuanțe.

Am realizat și câteva cadre în studio  - food,



Una dintre cele mai spectaculoase funcții care poate fi găsită și pe acest aparat - după Nikon D4 și D800 - este capacitatea de a realiza filme Time Lapse, montate ca fisier video, direct din aparat.
Am realizat cateva secvențe, și sunt definitiv cucerit de tehnica asta de a realiza material video. Atașez cateva link-uri către secvente realizate în Delta, Lacul Sf Ana, Dobrogea și Piatra Craiului

Dobrogea

Pricopane

Sf. Ana

Piatra Craiului

Toate temerile mele au fost spulberate de-a lungul testărilor, țineam în mână un aparat reușit, care are șanse mari să ajungă printre clasici ca Nikon D3/D3s - Nikon D700 - Nikon D 7000 și Nikon D800. Dacă prețul scade în perioada următoare, performanțele aparatului vor atrage foarte mulți fotografi. Eu mă gîndesc serios acum la el, ca un aparat de back-up ptr. D800. Când plec prin Dobrogea ptr. fotografiat, nu aș mai bloca D800-le atunci cand vreau să fac un Time Lapse care durează 3-4 ore... Aș face time lapse cu D600, și fotografiile cu D800.

 Am să vă prezint si o fotografie în care am surprins un peisaj, precum si imaginea acelui peisaj, afișată pe LCD-ul aparatului. Asta deoarece sunt discuții privitoare la tenta verde a imaginilor afișate pe ultimele aparate Nikon. La D4 și la D800 am remarcat si eu inițial tenta aia verde, dar se pare ca noile update-uri au rezolvat problema.


Și o fotografie ce reproduce numărul de cadre realizate cu aparatul la o serie foto + time lapse. Nici producatorul nu a ajuns la această performanța, probabil că anumite setări pe care le fac aparatelor mele ajută mult la economisirea energiei. Martori la valoarea afișată pe  LCD - 15 oameni care au fost cu mine în Deltă.


Puteți descărca fotografii la rez. max. de la mine de pe site - de aici.


Cu siguranță mi-au scapat multe aspecte care vă interesau, dar voi completa în viitor materialul cu noi impresii despre el.






31 de comentarii:

  1. Acele setari pe care le faci sunt ''secrete'' sau ne spui si noua cum ajungi la performanta de a realiza 4500 de fotografii cu o singura baterie?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, mai pastrez si eu cateva secrete doar ptr. mine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare mai esti mai Mircea, mai tare ca Nikon chiar, ca nici ei nu stiu saracii cum de faci tu sa mearga 4500 de fotografii cu un acumulator.
      Ar fi un raspuns si o solutie si stii care este ea :

      MINCIUNA in care iti place sa te complaci , sa te lauzi mereu si sa iti scrii singur revie-wuri in care te lauzi singur , dar dai alte nume, ca si cand ai avea multi cititori pe blog.
      Fa-ti un control psihiatric caci sigur ai nevoie urgenta, pana nu innebunesti de tot de atata minciuna.

      Ștergere
    2. wtf? :)) Haters gonna hate! :)) Nu stiu ce sa spun altceva referitor comentariului tau :))

      Ștergere
  3. Un aparat foto impresionant. Saltul calitativ este evident.Multumesc .

    RăspundețiȘtergere
  4. Mircea, ai facut o treaba perfecta! Aparatul, dupa cum am preconizat si spus imediat ce a aparut, va face istorie intocmai ca si inaintasii dupa cum bine remarci si tu! Ar trebui ca Nikon sa-ti puna numele pe un body foarte performant, serios! Spor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum se prezinta senzorul dupa atatea cadre? Stiu ca sunt probleme cu praful in coltul din stanga-sus, fapt semnalat si de dpreview.

    Respect! VR

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte bun review-ul, ma bucur ca am putut sa trag si eu cateva sute de cadre cu D600-le si intradevar se vede diferenta. Dinamic range-ul este impresionant.

    Mai trebuie Adobe sa-l introduca in ACR si Nikon sa-mi propuna un Buy-Back, dar astea sunt alte povesti.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vă mulțumesc, am tras aprox. 30,000 de cadre cu el iar în partea stângă, sus au aparut pe senzor câțiva stropi de ulei, de la mecanismul obturator, dar asta e ceva comun, am avut comportamentul asta la orice aparat nou cumparat. Unii se plâng că problema apare rapid, iar petele sunt foarte numeroase. Eu am rezolvat imediat cu o spatula si Eclipse, soluția ptr. curățat senzori. Dacă era praf, reușeam doar cu o pară de cauciuc, suflând senzorul, dar nu s-a rezolvat așa, am fost nevoit să folosesc și spatula umedă.

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari Mircea!
    Multumim pentru munca depusa si pentru faptul ca ne prezinti aceste informatii intr-un mod simplu si pertinent.
    Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari Mircea!

    Foarte multa informatie, foarte bine structurata, frumos prezentata! Se observa ca e un material muncit mult, analizat pe indelete si realizat in conditii dintre cele mai diverse si nu in ultimul rand se vede si experienta de fotograf adunata in timp!
    Doar ca observatie: nimic negativ? (din punct de vedere tehnic, nu comercial).
    Felicitari inca odata!

    RăspundețiȘtergere
  10. Pe mine m-ai convins :) Doar ca pana sa-l achizitionez trebuie sa iau macar doua lentile compatibile FX!

    RăspundețiȘtergere
  11. Recomand 3 obiective excepționale pe acest aparat - Nikkor 28/1,8G, Nikkor 50/1,8G și Nikkor 85/1,8G. O să mă pomeniți dacă reușiți să le folosiți!

    RăspundețiȘtergere
  12. Am avut ocazia sa il studiez indeaproape, si sunt de aceeasi parere la partea cu obiectivele, deja folosesc 85 mm 1.8 G (folosindul pe D7000) in curand voi achizitiona si 28mm 1.8g, intrebarea mea este de ce recomanzi obiectivele cu diafragma de 1.8 si nu 1.4 din cauza shutter speedu`lui de 1/4000 ? am avut ocazia sa testez si un 85mm 1.4 G iso 50 si pot zice ca sa descurcat !

    RăspundețiȘtergere
  13. Le recomand deoarece sunt la o treime din pretul celor cu 1,4 dar ofera 98% din calitatea oferita de cele scumpe. Cele cu 1,4 sunt necesare doar in situații specifice, iar cele cu 1,8 se descurca excepțional în majoritatea situațiilor. Pur si simplu nu merita sa platiti diferenta uriasa de pret!

    RăspundețiȘtergere
  14. eu cred ca se gasea si cate ceva ce e prost la camera asta, de ex: focusul e la pamant comparat cu aparatele profi nikon, punctele de focus sunt inghesuite in centru, nu ai punct de focus la treimi, la noise nu sta chiar asa de bine, la prima vedere nimic in plus fata de d700, erogonomia iar nu e cea mai stralucita intre aparatele nikon de top, shutter speed 1/4000 doar, low flash sync, la pret/valoare iar sta foarte prost la noi in Romania cel putin.

    Per total daca ignori pretul d600 e un aparat bun, nu il laud aci ca a fost laudat mai sus, dar poate nu ar fi rau sa se faca si la noi niste review-uri obiective, eu sunt detinator de nikon, am vreo 3 pe acasa inclusiv d700, am vazut si d600 cum se comporta si nu e deloc asa cum se scrie mai sus, cineva care a folosit d700 multa vreme va simti ca face un downgrade considerabil dupa ce da 20 de mil in plus.

    RăspundețiȘtergere
  15. Aia cu autofocusul la pamant e de mare angajament. Te tine istalatia sa vii cu mine la niste pasarici si sa te lamuresc cum se foloseste AF-ul asta dezastruos? Tu vi cu D700, tragem in paralel. De multe ori conteaza si ce se afla intre vizor si ceafa, ca e usor tare sa dai vina pe scula atunci cand de fapt e vina utilizatorului. Si se stie, fotografii sunt printre cei mai orgoloisi utilizatori, nu accepta ca mai gresesc si ei, nu frate, e vina aparatului, sau a obiectivului, sau a calculatorului. Nu dau nume, dar am avut chiar de curand o situatie de genul acesta, pe care am lamurit-o imediat. Evident, omul nu accepta ca problema e la el! Pe scurt, daca eu pot, poate oricine, iar daca nu poate... e cazul sa se suspecteze de pregatire slaba, sau chiar mai rau...
    Aparatul este gandit si realizat pentru amatori, dar poate sa aduca satisfactii mari si unui profesionist, asta daca acceptam faptul ca eu as fi profesionist. Ca pretul e mare... am spus. Că e unul care are D700 și va cauta sa se automotiveze ca aparatul asta nou e o pocnitoare, e numai treaba lui. Nu am actiuni la Nikon, nu castig din vanzarile lui D600!

    RăspundețiȘtergere
  16. Am avut D700 si-ti pot spune ca n-are nici o sansa in fata lui D600, e alta mancare de peste. Acum am D3 si simt diferenta din plin la AF, e mult mai rapid decat D700 chiar daca sunt cam aceeasi generatie. Am fost cu Mircea la Vulcanii noroiosi si am vazut ce poate face D600 si cum focaliza fara probleme noaptea doar la lumina lunii. Am incercat acelasi cadru si cu D3 si s-a "gandit" putin inainte de-a face focusul. Te inteleg ca te-ai atasat de D700 si eu m-am despartit cu greu de el, DAR mai incearca odata sa faci fotografii cu D600 si ai sa vezi ca Mircea are dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  17. Oricum, eu tot nu inteleg de ce un posesor de D700 s-ar gandi la D600... (poate sunt eu mai incet in procesare)
    Dupa cate inteleg din articol: "Am început așa, deoarece Nikon D600 este un D7000 cu senzor Full Frame. Asta înseamnă că cei de la Nikon au mai creat o categorie de aparate, ce se așează pe o nișă liberă până acum - Un FF pentru amatori și pasionați."
    Ori D700 e mult mai mult decat un aparat pentru incepatori/pasionati.
    Cred ca nu comparam mere cu mere. D600 este o clasa noua pe piata si trebuie luat ca atare. Sa il compari cu D700 e la fel de relevant ca si cand l-ai compara cu D800 sau cu D4, sau cand ai spune ca nu are carcasa lui D700 si totusi e mai scump decat era D700 nou.
    Iar ca sa ne dam cu parere despre veridicitatea informatiilor prezentate ar trebui, ca o minima conditie, sa trecem aparatul prin aceleasi situatii pentru a avea argumente fezabile.

    RăspundețiȘtergere
  18. "Nikon. La D4 și la D800 am remarcat si eu inițial tenta aia verde, dar se pare ca noile update-uri au rezolvat problema" ..

    Imi puteti spune despre ce update pentru D800 este vorba? Am cautat Update D800 pe Nikonisti si nu exista rezultate la cautare.

    RăspundețiȘtergere
  19. Vezi acesta - https://nikoneurope-ro.custhelp.com/app/answers/detail/a_id/52780 -
    Ei nu scriu nimic despre afisaj, verifica sa nu-l ai deja instalat, citeste cu atentie tot

    RăspundețiȘtergere
  20. Multumesc pentru raspuns.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm .. Am versiunea B 1.01. Proababil a fost upgradat inainte de a fi vindut. Insa eu tot vad verzui pe ecran. Asteptam B1.02.

      Ștergere
  21. Nu as pune un 600mm pe un plastic.
    Eu tin 500-le pe pamant si nu o data a cazut. Cred ca ramai cu aparatul de''montat'' in acest caz.
    Totusi un articol fara critica este neconcludent.

    RăspundețiȘtergere
  22. am testat si eu un D600 fata de al meu D7000 si cred ca are un stop mai bun la iso si evident un AF mult mai bun, mai sensibil la lumina redusa...displayul in schimb are ceva tente dubioase de galben-verde fata de D7000 care imi pare echilibrat. Una peste alta, aparatul merita 7.000 ron dar 9.500 nu.

    RăspundețiȘtergere
  23. Ma gandesc sa imi eau un d600 si sincer Mircea aveti dreptate ca lume rea exista si parereri negative is tot timpul, si cum spuneai aparatu e gandit si conceput foarte bine inainte ca sa apara pe piata.... conteaza cine il manuieste . asta e clar

    RăspundețiȘtergere
  24. pot sa va intreb, au mai aparut pete pe senzor intre timp? ca si contructie, rezista? Inteleg ca aveti deja vreo 10 luni de cind il utilizati

    RăspundețiȘtergere
  25. Sunt si eu posesor de D600. Sunt incantat de aparat ..venind de pe Olympus :) ..care are avantajele ei. Problema cea mai deranjanta la d600 este .."gunoiul" ce se acumuleaza in partea de sus stanga a senzorului, o problema arhicunoscuta pe forumuri. Ma intrebam daca nu ai observat asta in teste ..sau cei de la Nikon au rezolvat problema?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă te uiți atent la fotografiile mele, vezi la cele macro câteva pete, acum problema s-a rezolvat, din ce am discutat cu cei de la Nikon. Au identificat și î
      nlăturat sursa problemelor.

      Ștergere
  26. Multumesc de raspuns! Acum am ajuns la vreo 10.000 de foto cu camera si se pare ca apar mai putine pete si mai usor de inlaturat cu aer (nu am cojones sa folosesc alte metode si pt. faptul ca nu are garantie europeana fiind cumparata de pe ebay din China). Dupa primele 1000 de foto am fost nevoit sa o duc la reprezantanta Nikon pentru ca era imposibil de inlaturat cu aer. In rest camera este o minune si reprezinta varianta optima pentru incepatori mai avansati.

    RăspundețiȘtergere