Dincolo de obstacole sunt alte obstacole - Caut serviciu'


 Am primit un mail emoționant, în urma postării turei la Capră neagră. M-a impresionat fraza în care persoana ce-mi scria mă ruga să am totuși grijă, să nu neglijez pericolele, deoarece vrea să-mi vadă creațiile mulți ani de-acum încolo. Admira ceea ce fac, faptul ca stau cu iarbă-n cap, că-mi rup oasele, că-mi ard pielea, că sufăr de foame ptr. o fotografie, de care se bucura apoi toți, atunci când majoritatea au ca țel în viață să poarte chiloți Dolce Gabana și costum Armani. Iar momentele lor de maxima trăire sunt cele petrecute în club, cu whiski + redbul și prafuri pe nas. Nu e treaba mea ce fac unii, eu mi-am gasit calea, și sunt împlinit. Daca e să termin cu viața asta, nu am nici un regret. Am vazut în viața mea, mai mult decat alții în 3 vieți, am trăit dragostea, am trăit frica, am trăit nedreptățile unora, am trăit să primesc ajutorul altora, am facut scufundări, am zburat printre nori, am sărit cu parașuta, am urcat munți, am traversat ape, am trăit în pădure, am trăit în deșert, am salvat vieți, dar am și luat vieți, am greșit, apoi am încercat ani de zile să repar greșeli, iar acum trăiesc clipa, mă bucur de ceea ce sunt, mă bucur de întregul din care fac parte. Moartea nu e o drama, nu e finalul, e un nou început. Isac Asimov spunea - Viața e zbaterea, moartea e liniștea, doar tranzițiile dintre ele sunt dureroase! Atenție -TRANZIȚIILE.  Un geniu.
 Dacă e să predau ștafeta, să-mi donați organele care mai funcționează, restul să ardeți și să aruncați cenușa prin Dobrogea. O mână de cenușă la Pricopane, o mână la Pietrele Mariei, la Cheile Dobrogei și dacă mai ramîne ceva, la Parcheș. Am zis!
 Oricum, mama a fost cea mai tare, când i-am arătat fotografiile, a spus că sunt frumoase, apoi dupa o pauza scurtă, mă întreabă - Mamă, da nu e periculos ceea ce faci pe-acolo?
 I-am raspuns ca e uneori mai riscant, dar dacă sunt atent... nu sunt mari probleme.
 A venit apoi cu un sfat epic - Da nu ar fi mai bine să-ți iei tu un serviciu'?
 Ce ațí face voi în locul meu, să nu vă supărați mama? Să-mi caut serviciu?



 Vă mulțumesc prieteni, dar eu am calea mea


Comentarii

  1. Frumos! Poate ar fi bine sa iti iei un servici asa... de hobby :)).
    Spor in continuare si multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  2. din nou un articol, bun. Inca astept videoul promis. BTW: stock foto nu te-ai bagat inca? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Despre video-ul ăsta vorbești? - https://vimeo.com/52342556

    RăspundețiȘtergere
  4. Ba daaa... te-aş şi vedea într-un loc sigur: contabil .

    Dar cu toată siguranţa locului, tot ai fi în pericol de moarte. Plictiseala ucide. Aşa că mai bine la urşi, râşi, capre şi înaripate.

    Sper să nu te supere sugestia mea, da tu ai întrebat .

    RăspundețiȘtergere
  5. Toti oamenii mor, dar nu toti traiesc cu adevarat. Clipele pe care le petrecem facand ceea ce ne place sant tot ce ramane din noi. Nu poti trai o eternitate, dar poti lasa in urma ceva frumos ce va bucura sufletele oamenilor mult dupa ce tu nu vei mai fi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ba ti-ai gasit deja serviciu:
    Esti in serviciul umanitatii!
    Cred ca despre cei ca tine vorbeste nenea asta:
    http://www.ted.com/talks/mihaly_csikszentmihalyi_on_flow.html.
    Da-i-nainte!

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos. Am o mica intrebare... Cum adica ai luat vieti?

    RăspundețiȘtergere
  8. Mihai - dupa statura, echipamentul folosit si din postarile privind locurile un care umbla fara sa-si faca probleme legate de cat duce in spate si care e inclinatia terenului, nu poti sa-ti faci o idee ? eu cam banuiesc, si daca e asa, respectele mele nemarginite - peste cele legate de fotografie

    RăspundețiȘtergere
  9. fara serviciu.daca tot vrei unul poate facem un loc de inspector sef viceguvernator la arbdd sa-mi dai amenzi mai mici.incercam?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mircea, si cand te gandesti ca el nu e pirat... nuuuuuuu :))

      Ștergere
  10. Dorin Male..ti-am zis nu? ;) Bravo Mircea!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. In nici un caz servici :) Asa cum bine spunea cineva mai sus cred ca munca ta e in folosul celor multi care stau si asteapta imaginile tale ,ca apoi sa poata visa de acolo ....din scaunul de la servici... Sincer cred ca toata lumea te invidiaza pt libertate ...daca nu pt altceva . Eu cu siguranta am o mica probl cu viata si aici vin sa visez ....Iar asta merge la fix ...

    http://www.youtube.com/watch?v=kX6iXYwOM8k

    RăspundețiȘtergere
  12. da Dorin, ai dreptate... de-abia dupa ce am postat intrebarea mi-a venit raspunsul in cap... Nu are absolut nici o importanta si nu trebuie sa ne intereseze ce a fost in trecut atata timp cat din imaginile prezentului reiese multa dragoste pentru animale, locuri si oameni. Doar ca au sunat cam dur cuvintele alea sau poate sunt eu mai sensibil. Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  13. O intrebare tot ramane. Daca nu serviciu, de unde bani?

    RăspundețiȘtergere
  14. Vând fotografie unora care apreciază ceea ce fac. Și nu e vorba de România.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

OM 1 - Preview. The Show Must Go On!

Cum e cu Autofocus-ul

Olympus OM D E-M 1 Mk II review - or how can you win, when everyone else thinks that you have lost…