Treceți la conținutul principal

Lecții primite, sau cum să faci din eşec un succes.



  Am trecut prim multe situatii in care planurile erau date peste cap si tintele mi se pareau de neatins. Aveam senzatia ca totul se intoarce impotriva mea, ma consumam si incercam sa lupt cu evidentele: totul este in zadar! Accept greu sa renunt, dar am avut surpriza sa inteleg, dupa un timp, ca tocmai esecul in sine, si experinta prin care tocmai treceam era cel mai mare castig, iar eu nu percepeam tocmai aceasta fata a lucrurilor.



  E greu sa-i spui unui om care trece printr-o mare deceptie, printr-un esec, sa se bucure si de caderi, la fel cum se bucura de "succesuri".


  Dar fara esec nu putem aprecia la reala valoare succesul, deoarece nu am avea o referinta, la care sa ne raportam. Am avut parte de multe iesiri, fara nici un rezultat palpabil (ziceam eu), cu mult efort, cheltuieli si sacrificii. Asteptam un rezultat pe masura acelui efort, dar surprize, surprize! Trebuia sa ma recunosc depasit, sa ma intorc cu coada intre picioare. Ziceam ca daca as fi stiut nu m-as mai fi dus.


 Si dupa un timp am avut revelatia, iar daca ar fi sa o iau de la capat, as face la fel, fara teama de esec. Esecul e parte din viata, este ciclicitatea naturala, care ne tine pe linia de plutire, doar succesul permanent, fara intreruperi, ne poate scufunda, ne poate distruge la fel ca esecul pe toate planurile.
  Lectiile pot sa treaca pe langa noi, fara sa le percepem, sau pot sa ne faca sa intelegem. Relativitatea este perfect ilustrata, uneori punctul de statie schimba dramatic perspectivele. Iar pana la urma totul este o minciuna, adevarurile sunt create de invingatori, iar cand acestia dispar, realitatea se risipeste ca un fum. Apropo, ce fel de invingator este acela care pierde tot la sfarsit? Ati incercat sa luati in causul palmelor apa dintr-un lac, sau din ocean? Ati spus ca este a voastra, dar cat de mult ati putut sa o tineti fara sa vi se prelinga printre degete? O puteti tine la nesfarsit? Mai puteti afirma ca este a voastra?


  Asa am invatat sa ma bucur de moment, culegand roadele trecutului, constient fiind ca urmeaza noi incercari, pline de durere.

Comentarii

  1. Mircea apropo de ce ai scris mai sus , mi-am adus aminte de poezia unui mare poet indian, Rabindanath Tagore, care in una dintre poeziile sale zice asa :

    ,, Nimic nu este vesnic pe acest Pamant,
    pastreaza acesta in inima ta, prietene si bucura-te.''

    Doamne ajuta, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Bezergheanu, nu stiu cati ani aveti, dar pentru ca-mi pareti trist va voi spune o poveste. Eroul nostru e un licurici. Asa ca, sa vedem ce s-a intamplat cu el.
    Bineinteles, licuriciul traia in padure. Cat de fericit putea sa fie! Iarba, copacii, florile, norii, toate erau ale lui. Nimic nu-i tulbura linistea, asa ca a trait mult timp in singuratate. Dar fericirea avea si ea planurile sale. Il indragea pe licurici, insa nu putea ramane doar cu el. Era clar pentru toate vietatile din padure ca posesia absoluta a fericirii nu exista, ca ea creste numai atunci cand e impartita si cu altii. Doar micul licurici parea sa ignore asta. Vazand ce se intampla, timpul a inteles ca e momentul sa intervina, sa-i predea cateva lectii, sa-l invete lucruri noi pe licurici. Nu cred ca va fi cineva surprins sa afle ca licuriciul s-a dovedit un elev foarte constiincios. A inteles repede ca are nevoie de prieteni. Da, da! Ce idee buna! Va fi prietenul tuturor. Toate vietatile din padure il vor cunoaste si il vor indragi. Usor de zis, greu de facut! Cum ar fi putut micul licurici sa fie prieten cu lupul cel mare? Desi lupi erau peste tot, iar licuriciul, in inocenta lui, ar fi incercat sa se apropie de el, acestia pareau ca nici nu-l vad. Licuriciul s-a intristat. De unde sa stie el ca era mai bine asa? Daca ar fi intrebat timpul, acesta i-ar fi spus ca lupii vor sa-l sfasie, ca neindeplinirea unei dorinte poate insemna salvarea lui. Din zbuciumul licuriciului se nascu intelepciunea care ii sopti: "Incearca sa-ti faci un prieten bun! Nu te lasa ispitit de iubirea de sine! Nu trebuie sa-ti semene in toate. Cauta-l pe cel care va fi capabil sa inteleaga si sa accepte diferentele dintre voi, sa te indrume, sa-ti admire zambetul, dar si sa-ti respecte lacrima". Si cine ar fi putut fi un prieten mai bun pentru licurici decat o gargarita? Cand s-au gasit cei doi, fericirea s-a implinit. Tot ce daruia devenea si mai frumos, si mai bun. Iar padurea, care parea ca asteptase momentul potrivit pentru a-si dezvalui tainele, incepuse sa-i arate poteci noi, neumblate, raze de soare care inainte se ascunsesera timide dupa nori, flori al caror parfum parea ca ramane in suflet. Licuriciul si gargarita au petrecut impreuna multe zile frumoase. Sau sa fi fost oare saptamani, ani? Cine stie oare? Toate au trecut atat de lin! Dar cum timpul si intelepciunea nu uita ca sunt profesori, au intervenit iar in viata licuriciului. L-au lasat sa cutreiere, sa descopere padurea, convins ca toate-i apartin, i-au fost menite lui, iar cararile sunt poteci sigure care il duc spre casa. Prins in fericire, licuriciul a uitat ce inseamna grija, prudenta, asa ca intr-o buna zi s-a intamplat ceea ce lupii au prevestit din start: s-a ratacit de gargarita. Nu stiu, nu cred ca pot si parca nici nu vreau sa-i descriu suferinta. E totusi a lui.

    RăspundețiȘtergere
  3. Continuarea povestii: Cert e doar ca, daca i-am fi urmat pasii, zborul, am fi vazut ca licuriciul a cautat-o neincetat pe gargarita. A ajuns si pe potecile intunecate ale padurii, a vazut florile uscate, a simtit furia lupilor si dorinta lor de a-i opri cautarea. Bietul de el, obosit de atata zbucium, nici nu si-a dat seama cand a incetat sa mai straluceasca. Toate pareau sa-i fie potrivnice, dar si-a continuat drumul. Poate i-ar fi fost mai bine daca ar fi stiut ca la fiecare pas era insotit de un gram nou de intelepciune si de sanse deghizate. Dar cine sa faca asta? Timpul decisese ca va trebui sa descopere singur. Cand s-au unit intelepciunea dobandita treptat si sansele cu care timpul ii rasplateste din cand in cand pe cei perseverenti, licuriciul a ales si poteca la capatul careia il astepta un bondar. Licuriciul era obosit, trist, se simtea singur, asa ca s-a oprit alaturi de bondar si a inceput sa-i povesteasca despre gargarita. Bondarul era intelept. Stia sa asculte, nu doar sa auda, invatase sa priveasca, nu doar sa vada, nu credea ca detine adevarul absolut asa ca dadea rar sfaturi, intelesese ca fiecare isi alege poteca pe masura propriilor puteri. Asa ca, sfatul lui a parut o simpla constatare: "Tu esti atat de trist, incat ti-ai pierdut stralucirea. Daca ai straluci, te-ar gasi gargarita pe tine!"
    Morala povestii ii apartine fiecaruia. Sper ca v-a placut. Povestea e un cadou pe care vi-l fac pentru ca ma bucura fiecare poza pe o adaugati. Multumesc! M.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da foarte frumoasa povestea!
    Adevarul e ca in viata invatam din greseli si esecuri mai mult decat din succese!
    Un caracter frumos poarte rani adanci si urate!

    RăspundețiȘtergere
  5. Toate aceste fotografii alaturi de povestirile domnului Mircea ar trebui publicate intr-o carte tradusa in mai multe limbi. Domnule Mircea daca nu aveti un astfel de proiect in lucru ar trebui sa va ganditi si la aceasta posibilitate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Că tot spune cel de dinaintea mea de o carte, ar fi un proiect minunat. O adresă de e-mail se poate? Poate iese şi o colaborare de online, pentru că ideea nu e de lepădat şi, electronic vorbind, oarecum uşor de realizat.

    A propos, faine trebuşoare vizuale! +1!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Review Olympus OM D E-M 1 MkII. Sau cum să câștigi atunci când toți cred că ai pierdut....

Toate fotografiile din acest review au fost trase în format ORF și convertite în Tiff/Jpeg cu programul PhaseOne - Capture1.  Deoarece trag doar Neutral iar culorile și contrastul în acest caz sunt mai șterse decât ce vedem în realitate am prelucrat fotografiile la nivel de contrast și saturație. Sunt și multe cadre la care nu am fost nevoit să intervin absolut deloc după conversie. Cine are o problemă cu acest aspect să fie sănătos. Voi posta o arhivă cu cadre la rezoluție maximă precum și fișierele ORF, așa încât să fie toată lumea mulțumită.    Citirea acestui material NU ESTE OBLIGATORIE.

  Voi scrie acest material încercând să exprim senzațiile prin care am trecut din momentul în care am hotărât să provoc soarta, renunțând la titlul de Ambasador Nikon în Romania, ptr. a mă arunca cu capul înainte într-o mare învolburată și plină de necunoscute. Cu numai câteva luni în urmă dovedeam ignoranță, râzând de sistemele mirorless, indiferent de cine le produce. Ce-i drept, eram atras de…

Olympus OM D E-M 1 Mk II review - or how can you win, when everyone else thinks that you have lost…

Note: All photos presented in the following review have been shoot in RAW format and were converted to TIFF/JPEG using PhaseOne - Capture 1 software. Because my default settings are all on Neutral and therefore both the colors and the contrast will be a bit faded compared to what our eyes will perceive, I had to edit the photos to add some contrast and saturation to be able to reflect the real colors. This was not the case for all photos that are presented below, as for some of them I did not had to adjust anything once the RAW was converted to TIFF/JPEG. Whoever has any issues with this can consider it it’s own problem. I will add as part of an archive full size photos as well as the RAW files, thus making everyone happy. By the way: reading this review is not a mandatory thing!
I shall start writing this review, by trying to express the feelings that I’ve had the moment when I have decided to challenge my fate by renouncing the honorary title of Nikon Ambassador, only to throw myse…

Despre editare, ptr puriști, hartiști și tot felul de triști.

Mai fac greșeala și postez din când în când cadre dificile, activând imediat câte un odihnit ce nu a ieșit probabil la fotografiat atât de des, sau pe distanțe suficient de mari de fotoliul din care emite un devastator - "PRELUCRATĂ! Putem vedea una needitată?"

La un moment dat, o domnișoară de la arte a comentat și ea, sugerând că de fapt eu sunt bun la editare, prelucrând pozulicile mediocre până la nivel comercial de wow. Domnișoara mea dragă, de ce nu ieși dumneata ziua din casă până nu te dai cu fond de ten, rimel și ruj? Ți-e rușine cu tine Raw? Ziceți că nu e corect ce fac? Vă permiteți voi pare să fiți corecți până la extrem? Hai să vă văd!

  Hai să vedem cum este și cu editatul/prelucratul acesta în fotografie. Am să expun poziția mea vis a vis de subiect. Consider că fotograful nostru nu alterează fotografia atât timp cât nu adaugă informație (elemente de imagine) care nu se regăsea în scena fotografiată. Senzorii aparatelor foto digitale au un comportament lin…